Cu autobuzul prin Thailanda

Ei bine si iata ca am simtit ca e vremea sa plecam spre plaja :). Bangkok ne-a oferit ceva distractie, ceva aventura, multi sobolani destul de blanzi care se plimbau pe la picioare.

Fetelor, daca aveti nevoie sa mergeti la un salon de cosmetica, eu am experimentat si este in regula! 🙂 Am ales unul cu sigla Trip Advisor, am platit cam aceasi bani ca in Romania, nu am avut probleme! 🙂

Revenind. Ne-am hotarat sa plecam spre plaja si pentru a face asta am incercat mai multe variante:

• Cu avionul – preturile erau MULT prea mari. Da, era destul de rapid insa tot nu prea se justifica pretul.

Astfel am ajuns la varianta de backup, de altfel varianta initiala, mai exact singura varianta – cu autobuzul.

Am mers la o agentie de turism, le-am spus unde vrem sa ajungem, ne-au facut un pret. Am mers la alta agentie de turism, le-am spus unde vrem sa ajungem, am primit alt pret. Am repetat procedura cu vreo 4 agentii de turism. Intr-un final am ales acea agentie care a oferit cel mai bun pret. De ce? Pentru ca oricum serviciile erau aceleasi. Toata lumea merge cu acelasi autocar indiferent de pretul platit. Singura diferenta este: cat de naiv esti tu :)).

Mbuuun. A ramas ca ne prezentam seara, pe la ora 18:00 in fata agentiei. Zis si facut. Acolo am fost. Noi si alti 50 de oameni, de la mai multe agentii de turism. Ni s-a indicat persoana cu care sa tinem legatura siii toata lumea primea biletele.

Ce insemna pentru ei asta? Un sticker! Mic, patrat, de o anumita culoare, in functie de destinatia ta. Din 50 de oameni ne-am facut vreo 100 si am pornit la drum spre statia de autobuze. Statie care, ce se vezi, era chiar putin mai jos de hotelul unde fusesem cazati. Ma rog, nevermind, nu e panica, hai ca o sa fie bine.

Am lipit mai tarziu pe carte stickerele pt a le pastra amintire :).

Toata lumea cu stickre, toata lumea agitata, din 100 de oameni deja ne facusem spun eu cel putin 3-400. Autocarele veneau, oamenii urcau buluc buluc… noi ratatici habar nu aveam ce se intampla.

Am discutat cu tanti: hello, excuse me, we do not have stickers! We are going to Aonang, are we supposed to stay here? Acelasi raspuns: same same, don’t worry. Okii… don’t worry don’t worry, be happy da ma-sa… toata lumea are sticker! Vreau si eu!

Dupa 3-4 repetari ale aceleaiasi faze astept sa mai treaca putin timp, tarai dupa mine cand ghiozdanul mic, cand rucsacul mare, cand le sprijin (pe jos era cam murdar), ma mai invart, ma dau in vorba cu oamenii, parea ca mai toata lumea merge spre Full Moon party – adica in cu totul alta directie fata de locul unde doream sa ajungem noi.

Cu elan tineresc: mama ei de treaba. don’t worry, don’t worry, same same, dar eu ii sparg pe astia ca am platit bilet – si oricum la suprapret ca e Revelion, ca musterii se pare ca sunt cu sutele si miile, ii tai, ii fac in sange… merg iar la tanti. De data asta ce credeti ca imi spune: OMG!!! You need a ticket!

NO SHIEEET SHERLOCK! Pai eu ce draci tot spuneam pana acum aici??? S-a cautat, parea ca nu gaseste culoarea potrivita. Pana la urma mi-a mutut un bilet pe tricou si tot ei imi spun: don’t loose it. Si cica nu pierde biletul PANA la DESTINATIA finala. Pe drum mai schimbi autobuzul o tura!

Serios??? Pai sunt eu responsabila de materialul din care e facut tricoul si daca nu sta stickerul lipit de el? Cumpar superglue si am grija sa se lipeasca bine? Ma rog, nu le-am spus asta, nu m-am certat cu ei. Asta-i sistemul. You can’t fight it!

Am luat autobuzul… si da-i si citeste si dormi si mai citeste si mai dormi. Am facut cateva opriri. M-am imprietenit cu doua gagici faine tare, gagici care mi-au si recomandat insula pe care am ajuns mai apoi. Tot ele mi-au povestit si de Grey si ce barbat minunat e el (da da, Grey din 50 Shades of Grey).

Initial nu stiam despre ce vorbesc ele. In somnul meu m-am gandit la Portretul lui Dorian Grey. Mno… tot cu Grey amandoi si cum nu citisem nici prima si nici ultima carte, nu m-a pasionat asa mult subiectul :). Pana la urma am ajuns sa cumpar si eu 50 Shades, ca doar asa o laudasera fetele astea, de numa numa. Ei bine, recunosc, am cumparat cartile pe rand. Prima dintr-un anticariat de prin Laos sau ceva, a 2-a de prin Malaezia, toate trei in engleza… Mi-a placut si mie, ca altfel nu mai cumparam si volumul doi si volumul 3. De citit insa nu am terminat sa le citesc nici pana in ziua de azi. Dupa ce s-a terminat vacanta, a murit si dorinta sa le citesc. Sunt pe la jumatatea volumului trei si ma plicitiseste teribil. O recomand stric pentru vacanta, in timpul liber sunt alte carti mai bune :).

Okii… nu despre asta era vorba ci drumul cu autobuzul. Autobuzele aratau bine daaar statia in care am poposit arata… INCREDIBIL. Incredibil de prost, binenteles :)).

 

 

Pana la urma am ajuns la destinatie, cu vreo 6 ore intarziere (cel putin). Ne-au spus ca ajungem la 9 dimineata in Aonang, pe la 11 eram cu greu aici in statie unde am asteptat sa vina alte autobuze sa ne ia, am asteptat sa se umple autobuzele si paanaaa la urma am ajuns. A da, cazare nu aveam rezervata :), dar am reusit sa gasim un wifi prin intermediul caruia am rezervat si camere. Intre timp ne-am imprietenit si cu baietul in tricou albastru cu dungi din poza de mai sus, si a mers si el cu noi. A fost oarecum fun.

Eu il suspectez ca este roman, parea ca intelege ce vorbim, cu toate ca se dadea olandez siii… surpriza, nu era de gasit pe facebook sub numele dat de el. Putin creepy dar in rest ok :).

Cam asa am calatorit noi cu autobuzul prin Thailanda. A fost greu dar nu imposibil. 🙂

Hai noroc si la multi ani Romania, Andrei si Andree pentru ca a fost ziua voastra ieri! 🙂

Baietii cu berea, eu m-am lafait cu o vodka cu suc de portocale, sau ceva…

Povestea continua iar acest articol este scris de pe un superb Samsung Notebook seria 9. Daca nu va e cu suparare puteti arunca si un ochi pe pagina de Facebook Samsung Romania.