Travel Stuff

Fără roaming în UE

Cât eram noi azi la eTravel Conference s-au întâmplat lucruri interesante. Mai exact Parlamentul European a decis eliminarea tarifelor de roaming începând cu luna iunie 2017.

Până atunci însă, începând cu  30 aprilie 2016, taxele de roaming (adăugate la preţul plătit acasă) nu trebuie să depăşească 0,05 euro pe minut pentru apelurile vocale, 0,02 euro pentru mesajele text (SMS), sau 0,05 euro pe megabyte la utilizarea internetului mobil.

“Abolirea taxelor de roaming a fost aşteptată de multă vreme de toată lumea: oameni obişnuiţi, start-up-uri, IMM-uri şi multe alte tipuri de organizaţii. Datorită acestui acord, Europa va deveni singura regiune din lume care va garanta legal internetul deschis şi neutru. Principiul neutralităţii internetului se va aplica direct în cele 28 de state membre. Şi va asigura faptul că nu vom avea internet cu două viteze”, a declarat raportorul Pilar del Castillo, în dezbaterea dinaintea votului, potrivit unui comunicat al Parlamentului European. – sursa ZF.

Există totuși și niște excepții de la regulă. Companiile pot astfel să ceară mărirea tarifelor (dar minim) în anumite condiții. De exemplu dacă operatorii dovedesc faptul că nu pot să își susțină costurile.

Mai multe detalii despre lucrurile importante pe care le presupune noua legislație aici!

Ce înțeleg eu? Că mă stresez mai puțin pentru cartele, să am internet când sunt plecată și altele asemenea. În Asia de cele mai multe ori îmi iau cartele locale, ieftine, internet decent, nu e așa complicat. Dar când te costă câțiva mega jumătate din prețul camerei de la hotel, parcă te gândești că nu ai neapărat așa mare nevoie de internet!

 

Sharing:

About The Author: Simona

I like to challenge what I think I know! I like to travel for the challenge! I travel because it makes sense. I travel because this is life for me!

Your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *