• Menu
  • Menu

See you at Lily’s (Ne vedem la Lili). Recomandare de hostel în Hanoi

See you at Lily’s este probabil unul dintre cele mai cool locuri în care am stat în ultima vreme! Hanoi este un oraș foarte mare, cu infinite posibilități de cazare, dar noi căutam un loc bun pentru noi, frumos, în care să ne relaxăm și să ne „punem pe picioare”. De hostel am aflat de la niște clienți de când eram încă pe Cat Ba Island.

Ni l-au lăudat, ne-au vorbit extrem de frumos și despre toți cei care lucrează acolo, încât eram determinați să vedem și noi locul! Mai ales că pe Hostelworld au un scor greu de egalat – 9.2!

Îi mai găsești și pe Facebook, Tripadvisor, Agoda, pe site-ul agenției de turism pe care o aveau înainte de lansarea hostelului și pe instagram.

See you at Lily’s se află chiar în centru vechi, nu departe de obiectivele turistice principale. Hanoi în sine, ca oraș și vibe este un obiectiv turistic, dar asta e altă discuție!

Mi-a plăcut atmosfera relaxată și plăcută încă din momentul în care am intrat pe ușa hostelului.

Am petrecut prima noapte într-un dormitor comun. Pereții erau împânziți de mesaje amuzante, dar în care erai rugat să păstrezi anumite reguli. Tocmai din cauza tonului semi-amuzant mai toată lumea și respecta regulile.

See you at lily's hostel 5

Ohhh, și am dat de aer condiționat după o lungă lungă vreme de călduri insuportabile!

Următoarele două nopți ne-am mutat într-o cameră privată frumoasă și spațioasă, cu balcon și așternuturi atât de curate încât ne-au tot tras la somn și relaxare! Nu că în dormitor nu erau curate așternuturile, dar altfel te trage somnul până la 12 ziua când nu fâșâie pungi în cameră!

See you at lily's hostel 4

jurnal de călătorie 2

Partea cea mai bună a acestui loc este faptul că este condus și construit de către călători care și-au dorit să dea naștere unui loc așa cum l-au visat. Poți să citești mai multe despre povestea lor aici.

Mien, Lily, visa de mult acest hostel și avea deja experiență cu o agenție de travel. Organizând excursia lui Stu prin Vietnam și-au dat seamă că vor lucruri asemănătoare de la un hostel așa că au decis să devină parteneri. Mai târziu s-a alăturat și Rez, alt suflet călător cu dorința de a deschide o afacere în domeniu. Așadar hostelul, fiind deschis și condus de către călători, este unul dintre acele locuri în care îți e drag să mergi, să stai la povești și să visezi că într-o zi vei avea și tu hostelul tău așa cum ți-l dorești iar oamenilor o să le fie drag să vină, fără prea multă tragere de inimă să mai plece.

Pereții cândva albi acum sunt decorați de tot felul de artiști și călători internaționli. M-am plimbat din etaj în etaj, prin toate cele 6 etaje ale hostelului, doar ca să descopăr toate desenele!

pereti see you at lilys

See you at lily's hostel 3

Dacă atunci când ajungi în Hanoi vrei să stai într-un hostel frumos, curat, pe al cărui personal te poți baza, ăsta e locul! În prețul cazării intră și micul dejun (cel puțin la momentul vizitei noastre acolo) și puteai alege între 3-4 opțiuni – fructe cu iaurt, omletă, clătite sau un mic dejun western dar cu twist local. 🙂

Pe harta hostelurilor din lume, See you at Lily’s are și va avea mereu un loc special!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.