Ostello Bello Bagan, cel mai fain hostel în care am stat în ultima vreme!
Din Yangon noi am plecat direct spre Bagan și nici nu speram să găsim un loc atât de bun în care să stăm! După ce ne-am sucit și învârtit o vreme am ales Ostello Bello Bagan! Fără sa avem habar că Ostello Bello (cel din Italia) este un hostel care are multe premii la activ!
Un hostel nu înseamnă doar cazare ceva mai accesibilă ca preț și dormit la comun cu oameni. Un hostel trebuie să îți dea mai ales oportunitatea de a sta de vorbă cu alți călători, locul în sine trebuie să asigure o atmosferă plăcută și relaxată, în timp ce totuși se impun niște reguli, altfel ar fi dezastru!
Ce mi-a plăcut la Ostello Bello Bagan
- Camerele destul de spațioase.
- Paturile și saltelele foarte confortabile.
- Camerele au baie proprie.
- Și aer condiționat.
- Totul foarte, foarte curat! Se făcea zilnic curat în cameră, la baie, pe holuri.
Poze din hostel
- Chiar îți recomandau să rămâi încălțat. Peste tot în Asia ești pus să lași încălțările la ușă. Chiar și la templele care nu sunt neapărat prea curate… Dar nu și aici!
- Cei care voiau să umble desculți erau liberi să o facă totuși.
- Personalul zâmbitor, amabil, deschis.
- Afișele simpatice care îți ofereau majoritatea informațiilor de care ai fi avut nevoie.
- Gratuitățile
- Cafea, ceai și țigări locale (făcute din foi). Toată ziua, la discreție pentru toată lumea!
- Dozator de apă de unde toată lumea își umplea sticlele.
- La anumite ore serveau paste gratuit. Ceva de ronțăit, nu cât să te saturi neapărat, dar plăcut.
- Tururi gratuite. Rămânea la latitudinea ta cât lași celui care te ducea în tur. Chiar vă recomand să mergeți, Chris este un ghid foarte simpatic, are răbdare și răspunde tuturor întrebărilor. Cu ocazia turului am avut și noi oportunitatea să vedem câteva locuri pe are altfel nu le-am fi văzut. Și să aflăm detalii și povești interesante despre templele din Bagan.
- Paturi în care să te odihnești dacă ajungi devreme și ești obosit.
- Acces la dușuri, chiar dacă nu te-ai cazat încă sau te decazezi și pleci pe seară.
- Schimb de cărți.
- Acces la cărți, ghiduri, hărți și broșuri.
- Micul dejun este inclus în prețul camerei și este foarte consistent.
- Activitățile
- Aproape în fiecare seară au câte o activitate în program. Fie că e vorba de seară de bingo sau seară de filme pe terasă.
- Dacă ești artist poți cânta pentru oaspeții hostelului în schimbul cazării. Trebuie să iei legătura cu ei și să te accepte din timp.
- Happy hour – 2 cocktailuri la preț de unul timp de câteva ore bune.
- Vibe-ul locului în sine e plăcut. Toată lumea salută pe toată lumea. Îți e ușor să te apuci pur și simplu să vorbești cu oameni.
Sunt implicați în comunitatea locală, susținând programe de dezvoltare, curățare, ajutare. Angajații sunt localnici, dar au și câțiva străini angajați. Este un loc cu un mix cultural interesant!
Ce să mai, ăsta e un hostel așa cum trebuie să fie!
Și ca să fim corecți, o să vorbim puțin și despre
Ce nu ne-a plăcut
Prețurile la prima vedere pot părea mari. Apoi dai de gratuitățile de mai sus și îți trece.
Nu, chiar nu avem nimic despre care să spunem că nu ne-a plăcut! Un loc fantastic, o atmosferă foarte plăcută, grădină, terasă, activități. Cel mai bun hostel din Asia de până acum și clar în top trei hosteluri în care am stat! Curat, curat, curat! Probabil unul din cele mai importante aspecte, apoi pe locul doi este atmosfera și excelează la ambele!
Keep on rocking Ostello Bello Bagan!
Îi găsiți pe Agoda, pe pagina de Facebook, pe Instagram. Ne-a plăcut atât de mult aici încât în Mandalay am stat tot la ei (Ostello Bello Mandalay), dar asta e altă poveste!
Iar azi plecăm spre Inle Lake și ne gândim să stăm tot la ei – Ostello Bello Inle Lake! Avem 15 ore de mers cu autobuzul să ne hotărâm!
Travel & love, love to travel!
Par misto paturile. Cel mai tare la hosteluri ma enerveaza paturile alea metalice care se misca cu totul. Este destul de enervant cand nu cunosti colegul/colega de pat..
Am intalnit hosteluri care nu aveau spatiu de stat la comun, sau altele in care n-am reusit sa leg doua vorbe cu nimeni. E important sa creeze si ei atmosfera asta, sa aiba ceva in program. Nu stiam de seria asta de hosteluri, o sa le caut si eu 😀