• Menu
  • Menu

De la carbohidrați la dulciuri și cârnați. Silueta și călătoriile.

Ei bine, la mine călătoriile și silueta nu se împacă deloc bine! Dar DELOC!

Mda, nu am cea mai bună perioadă din punct de vedere aspect și număr de kilograme. Mă gândesc eu că poate dacă o pun și aici veniți cu soluții de care eu nu știu. De parcă nu știu! Știu! Sport, lasă dulciurile și mâncărurile procesate!


Cât am fost plecați, chiar dacă nu dădeam eu pe dinafară cu sportul oricum, făceam ceva mai multă mișcare! În Filipine aveam noroc pentru că locuiam direct pe plajă și îmi începeam fiecare zi cu o baie și câteva exerciții în apă! Apoi în Myanmar am dat de mâncărurile destul de grase și gustoase. Asta nu a fost așa bine!

Oricum peste tot și prin toate țările prin care am trecut am mâncat de toate! E greu să îți spui: nu gust și asta!
Apoi am revenit acasă și am dat peste toată mâncarea de care nu avusesem parte așa mult în călătoriile noastre! Brânză, dulciuri, produse de patiserie gustoase, cărnuri, cârnați!

Mâncarea în Asia nu e la fel peste tot!

Lumea mă întreabă des despre mâncarea „de pe acolo”. Ce-i drept există o linie destul de simplă și clară în Asia – orez, tăiței de orez. Dar nu ai fix același gen de mâncare peste tot! Salate, tăiței și omlete gătite în diferite moduri, supe, variate feluri de curry, toate diferite în funcție de țara în care ești!

În Laos de exemplu se mănâncă supă la micul dejun. În Filipine un mic dejun tradițional înseamnă orez prajit cu usturoi, carne de vită tocată trasă la tigaie cu ceapă și ou prăjit.

Și da, ne-a fost așa o poftă de brânză cât am fost plecați!

Mâncarea acasă

Așadar după orez și tăiței și carbohidrați cu carbohidrați, am revenit acasă și la dulciuri. Tone de dulciuri. Zahăr cât să compenseze cele nouă luni în care nu am avut parte de dulciuri prea bune! Știți cum am golit borcane întregi de ciocolată?

Și cărnuri! Eu nici nu prea mănânc așa multă carne! Cred totuși că mi-a lipsit pentru că am tot consumat de la revenirea acasă!

Organismul meu este săracul rătăcit și debusolat! Total! Pe lângă faptul că tocmai mă învățasem cu căldura și umiditatea. Da, mi-a luat câteva luni bune pentru asta. L-am cărat de la 50 la -10 grade. Apoi i-am schimbat complet programul și dieta!


Și cum mi-a bătut primăvara și căldura la ușă, încep să caut soluții! Dar la mine soluție nu înseamnă bagă repede niște zile de înfometare și aleargă în jurul blocului până leșini. În primul rând pentru că și rezistența mea este zero. Și mai ales pentru că ar trebui să intru într-o rutină. Să mănânc dimineața, să îmi fac timp de exerciții și să încep să merg pe jos cât mai mult. Poate chiar să alerg.

Mă bate gândul inclusiv să merg la un antrenament cu cei de la 321 sport. Dar eu mă știu. Și știu că nu pot alerga nici 500 de metri în condițiile de acum!

Așadar în lunile în care am fost plecați am reușit mai mult sau mai puțin să fac mișcare. Să mănânc dimineața, oricum mai mult decât o făceam acasă. Aveam un tonus decent cu toate că mâncam și încercam din toate.

La revenirea acasă totuși s-au dus toate pe apa sâmbetei și conștientizând în ultima vreme am început să iau măsuri. Să trag de mine să mănânc dimineața iar principala masă a zilei să nu mai fie noaptea. Work in progress…

Poza din cover-ul articolului a fost făcută ieri la Portret de femeie.


Și sunt curioasă doamnelor și domnilor, cum vă descurcați voi cu kilogramele înainte, în timpul și după vacanță? Faceți și voi ca mine? Gustați din toate? Apoi regretați puțin?

Că poate sunteți ca Alex care nu are absolut nici o problemă! Ba chiar el tot slăbește!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

18 comments