• Menu
  • Menu

Visez și eu la o viață ca a voastră

Multă vreme viața noastră de acum era ceva despre care citeam în reviste. Sau pe blogurile altora. Era ceva ce li se întâmpla mereu altora, nu mie. Eu eram blocată la birou, într-un mediu sintetic și steril. Viețile altora erau mereu mai palpitante, mai atrăgătoare, mai interesante.

Ne-au spus atât de mulți oameni până acum – visez și eu să am viața voastră încât deseori ne simțim copleșiți. În alte dese ori eu mă simt și vinovată. Că eu trăiesc așa, iar alții doar visează. Nu știu să explic de ce mă simt vinovată. Am muncit mult până să ajungem aici, încă muncim mult. Ne lovim de insecurități de tot felul.

Mă simt vinovată când oamenii mă recunosc iar eu nu știu cine sunt ei. Cu toată ca știu că nu ar trebui să mă simt așa. E încă unul dintre lucrurile la care trebuie să lucrez eu cu mine. Încă una din multele insecurități pe care le am. Ar trebui să mă simt mândră, nu vinovată. Dar eu în secret visez ca toată lumea să poată să trăiască așa cum își dorește. Iar mulți nu pot.

Visez la viața voastră

Știți de când visez eu la ea? Am mai povestit aici. De când i-am descoperit pe cei de la Sending Postcards care s-au căsătorit, au vândut și pus la depozitat lucrurile pe care le aveau și nu doreau să le vândă. S-au luat de mână și-au plecat în lume. Era 2009.

Părea imposibil atunci când i-am descoperit. Îi urmăream, mă inspirau. Dar în capul meu spuneam – sigur, sunt americani bogați. Normal că își permit. Aproape că îi și judecam.

Visez la viața voastră. Nu mai visa, începe să lucrezi să o faci! Dacă poți, dacă tu crezi că e realizabil.

Visul meu? Pfff, păi pare simplu nu?

  1. Câștigă suficienți bani cât să economisești să începi să vezi lumea.
  2. Fă un blog pe care oamenii să îl placă și să îl și citească. Lucrează la o carieră pe care datorită internetului să o poți face de oriunde.
  3. Găsește pe cineva care să te iubească și pe care să îl iubești suficient cât să vă suportați 24 din 24, 7 din 7, timp de luni și ani de zile.
  4. Cineva care să îți suporte micile și marile defecte. Căruia să îi suporți micile și marile defecte. Iubirea e ușoară când vă vedeți trei ore pe zi. Iubirea e ușoară când aveți de toate și nu duceți lipsă de nimic. Când mai degrabă ignorați sau băgați sub preș defectele decât să vă luptați și să stați la masă în armonie cu demonii celuilalt.
  5. Aveam așteptări prea mari de la mine. Care nici nu se aliniau cu ce știam sau puteam eu să fac. Cred eu, în viață, e foarte important să îți vezi limitele. Pe unele le depășești, pe altele nu. Pentru că toți suntem construiți diferit. Degeaba visezi să ai concerte la pian dacă tu ai trei degete rupte.

Visul meu la 19-20 de ani era să fiu corporatistă

Puteți crede oare? Nici mie nu îmi vine a crede uneori. Pentru glorie și recunoaștere. Zile și nopți pierdute, fără glorie și fără recunoaștere. Fără premii câștigate în publicitate. Dar cu atacuri de panică și nopți în care mă trezeam transpirată că a trecut termenul limită. Cu săptămâni și luni în care plângeam zilnic. Motivele erau diverse.

  • Nu eram destul de bună în jobul în care mă aflam. Acum, ani mai târziu, pot să văd și să recunosc asta. Atunci, simțeam că pur și simplu nimeni nu mă înțelege.
  • Îmi luam castane pentru lucrurile pe care le greșeau superiorii mei. Și nu aveam niciodată curaj să îmi pârăsc superiorii unui alt superior. Tăceam și mă refugiam pe un balcon în care îmi plângeam supărările.
  • Plângeam atât de mult când eram mică. Fără să știu nici eu de ce.

Când eram mică, din cauza filmelor de la Hollywood și a proiecțiilor altora asupra mea, visam să fiu ceva ce nici nu îmi doream să fiu. Li se întâmplă multora. Și mulți rămân blocați în visul lor fals. Deseori fără să realizeze.

De ce visul nostru nu e pentru toată lumea?

Pentru că:

  • Avem parte de multă nesiguranță. Fiecare zi e un semn de întrebare. Iar asta e sigur ceva ce nu li se potrivește multora.
  • Nu stăm mereu în locuri frumoase, curate. Uneori mai nimerim și prost. Pățăști.
  • Nu știm nici noi mereu câți bani avem, câți bani o să avem. Asta iar e ceva ce nu li se potrivește tuturor.
  • Viața pe drumuri nu e mereu foarte ușoară, oricât ar fi de satisfăcătoare.
  • Unii au credite, mulți copii (uneori e suficient și unul cât să îți taie curajul), responsabilitatea altora (părinți, bunici).

Dare to dream

Acum ceva vreme au povestit despre noi și băieții de la Virgin Radio. Care acum au scos și o campanie mișto tare. Dare to dream. Mă gândesc să îmi înscriu și eu visul acolo. Primul ar fi să reușim să ajungem sănătoși până în Peru și Bolivia. Să ne ajungă banii și să fie totul ok și cu noi, dar și acasă. Cât să apuc să văd lame. Visez să văd lame de ani de zile. Și chiar dacă suntem destul de aproape de ele, încă suntem destul de departe.

Un alt mare vis e să văd Noua Zeelandă cu un van. Dar e departe și visul ăla momentan din  motive financiare. Într-o lună de Noua Zeelandă cu dubița am cheltui cât pentru luni de zile sau un an în Asia, sau în America Latină. Nu suntem pregătiți încă.

Mă rog, dacă visați, dar e greu să puneți în aplicare, poate vă înscrieți visul și câștigați. M-aș bucura. M-ar face foarte fericită și m-aș simți eu mai puțin vinovată că noi ne trăim visul cu ochii, iar alții nu.

Oricum, tot spunem asta. Îndrăznește să visezi.

Personal

Articolul ăsta e unul foarte personal pentru mine. Ascunde revelații pe care nu le-am făcut niciodată publice. Metafore și greșeli. Pe drumul către vis mai pierzi poteca. Sau o confunzi. Sau dai de oameni care aparent te-ar ajuta, când ei visează la altceva. Rumegați cu grijă la el. Mulțumesc.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.