• Menu
  • Menu

Câteva concluzii la două săptămâni de la înscrierea în competiția Cancun CEO

Ce repede trece timpul când te distrezi! Și ultimele două săptămâni recunoaștem, au fost destul de pline. Voturi, comentarii, mesaje de votare. Foarte multe mesaje de încurajare. De la foști colegi (fie că au fost de școală sau de muncă), profesori, părinți ai prietenilor și mulți alții.

De două săptămâni suntem înconjurați, chiar dacă virtual mai mult, de gânduri super bune și mesaje ce sună bine.

Cancun CEO

Probabil una dintre cele mai mari și mai frumoase șanse ale noastre. Nu uita că până pe 24 decembrie, poți vota zilnic, accesând acest link. Eu sunt destul de hotărâtă că jobul ăsta e al nostru, e pentru noi. Sperăm și facem tot ce putem mai bun și mai bine pentru el. Dacă nu e să fie, oricum, noi ne-am construit acest stil de viață nomadic. Ceea ce, să fim sinceri, nu e așa de rău.

Ce ne tentează cel mai mult? Ideea de a avea parte de această experiență cu totul. De a face parte dintr-o echipă. De a învăța, de a ne dezvolta și crește.

Mai e și răsplata financiară (care nu e rea deloc). Sună foarte bine pentru noi. Într-un fel mă și bucură faptul că nu plătesc mai mult. Pentru noi, 10.000 de euro pentru două persoane pe lună, poate părea mult. Dacă stăm să judecăm la rece, s-ar putea să nu fie chiar așa enorm. Dacă plăteau și mai mult, se înscriau mult mai mulți oameni foarte pricepuți pe conținut video. Care nu e chiar ieftin. Ba chiar deloc.

Cum a mers?

Cum spuneam și la începutul articolului, nici nu visam să avem parte de atâta susținere. Sunt câțiva bloggeri care au și scris pe blogul lor despre noi (și ne-au ajutat enorm). Tot ei, cei care au scris pe bloguri, sunt unii dintre cei mai mari susținători pentru noi.

  • Alina de la Familia Hai Hui. Alina care și-a însumat foarte serios rolul de influencer pentru noi. Postează frecvent la ea pe profil încurajând oamenii să ne voteze, așa cum faceți mulți dintre voi.
  • Miruna Ioani (Și blondele gândesc). Și ea face la fel, tot reamintește oamenilor să ne voteze, caută metode de a ne ajuta.
  • Amina Tomescu – alt om fain care amintește în mod constant comunității să nu uite să voteze.
  • Eliza, care e și ghid de turism, deci aprecierea ei înseamnă și mai mult pentru noi. Cu mult timp înainte de a mă apuca și eu de travel blogging, i-am descoperit pe Simona și pe Alex și de atunci am devenit Lipa Lipa addicted.

Aici am listat bloggerii care au și scris despre asta. Sper că nu am uitat pe nimeni. Dacă am uitat îmi cer scuze și promit că o să rectific dacă mă tragi de mânecă.

Voi ce care nu aveți neapărat blog. Dar aveți prieteni, vecini, wifi și date. Voi cei care ați investigat care e mecanismul de votare. Cei care dau share și ne trimit mesaje să ne anunțe câte voturi am mai primit.

Ce m-a uimit și mai mult e faptul că au fost o serie de mulți alți bloggeri de travel care au ajutat cu vot și share. Am mai povestit în trecut despre “industria” asta care e plină de tot felul de prietenii și antipatii. Dar printre toate astea, e foarte frumos să descoperi că oamenii încă ajută pur și simplu pentru că pot ajuta. Jos pălăria tuturor!

Rezultate?

Până acum noi suntem foarte mulțumiți. Din prima zi de la înscriere suntem pe prima pagină și din ziua cu numărul doi ne menținem pe pozițiile 12-13. Cum nu e un concurs de popularitate, ținta nu e neapărat să avem cele mai multe voturi (cu toate că ne-ar bucura).

Ținta e să ne menținem poziția până suntem anunțați în top 100. (vedeți cum pun problema, da?) Iar mai apoi o să vă stresăm rău rău de tot pentru că o să urmeze niște runde fulger de votare!

Ce caută cei de la Cancun.com?

  • Pe cineva care să se și priceapă puțin cu camera și editarea video, dar și cu poze, social media și crearea de conținut pentru audiența lor (targetul Statele Unite).
  • Pe cineva pentru care prietenii și comunitatea să voteze. O persoană care să fie susținută.
  • Și să fie susținută în mod constant, nu doar în doze de euforie.

Cred că voi ne-ați ajutat să demonstrăm ultimele două puncte. Iar din punctul nostru de vedere ne descurcăm noi și cu primul punct. Suntem mulțumiți de videoul realizat.

De pe blogul nostru spre site-ul Cancun.com au mers până acum 3,554 de persoane. Acesta este numărul de accesări al linkurilor spre site-ul lor doar din blog. La acestea se adaugă și toate cele din social media. Eu cred că le-am atras puțin atenția.

Dare to dream

Între timp eu chiar mi-am înscris dorința  pe site-ul Virgin Radio. Și anume să ne ajute și să ne susțină cât mai multe persoane.

Apropo, sper că știai de campania asta, am mai scris de ea. Ai șansa să îți îndeplinești un vis. Nu trebuie decât să îl pui pe site-ul lor. Eu sper să ne ajute. 🙂

Curând o să reactivăm și blogul în engleză, tocmai pentru a demonstra că nu suntem străini de limba engleză, ba chiar o stăpânim bine. Vă mai amintiți de Sloths on The Run? 🙂

Cum poți ajuta?

Pentru cei care au impresia că o să ne pice nouă ceva moca din cer. Ce vom face o să fie și un loc de muncă adevărat, pentru care o să lucrăm în jur de 40 de ore pe săptămână. Adică un loc de muncă normal. Doar că o să stăm în resorturi, o să ne și plimbăm., În timp ce edităm, filmăm, scriem și selectăm cele mai bune experiențe.

Și apoi?

Cumpărăm echipament și un Van. Lucrăm noi la dubiță să o personalizăm. Și să o vopsim vesel și colorat. Și-atunci să vezi în câte aventuri o să mai mergem împreună.

Vă pupăm din Guatemala!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.