Altă poveste a unor oameni pe care i-am cunoscut în călătoriile noastre.

Am ajuns în San Cristobal de las Casas obosiți după multe ore de mers. Ne-a lovit frigul, eu nici nu mă simțeam excelent. Așa cum facem mereu am poposit puțin în stația de autobuz, am luat o cafea și am profitat de conexiunea la net gratuită ca să ne orientăm. La ușa hostelului lor am bătut prima dată. Și am rămas la ele trei săptămâni, chiar dacă programasem trei zile.

A fost genul ăla de situație în care ne-am lipit de niște oameni fără să realizăm nici noi că se întâmplă.

Hostel 53 din San Cristobal de las Casas

Am stat trei săptămâni împreună. Vă dați seama?! Ajunsesem să avem rutine, ne cam știam programul și deseori serile ni le petreceam împreună. Oh, mi-e dor de ele și de zilele petrecute acolo.

Așa am ajuns să aflăm și cum au deschis hostelul. Dar am discutat despre câte în lună și în stele. Despre tradiții și obiceiuri, istorie, mâncare, am încercat să traducem bancuri din română în spaniolă. A fost cu râsete până la lacrimi, grătare pe terasă, vin fiert.

Hai să vă ducem în universul lor. Dar prima dată vă arătăm în ce minunăție de oraș au decis să locuiască.

Cu unele fotografii ne-am jucat cu funcția de miniatură a camerei și mi s-a părut interesant ce a ieșit.

Toate fotografiile sunt făcute cu aparatul Canon EOS M100. Folosim și două obiective. Un teleobiectiv 55-200 și un obiectiv de 15-45. Teleobiectivul mi-a sărit în ajutor pentru a fotografia oamenii fără să îi deranjez, dar nu numai. Abuzez de el oricând situația îmi permite.

Blankita și Rora – Hostel 53 din San Cristobal de las Casas

Blankita este proprietara hostelului. Ea a stat o singură dată într-un hostel și nu a avut parte de cea mai bună experiență.

Într-o zi cele două prietene se plimbau pe stradă prin oraș. Căutau un loc în care să se mute. Au văzut că este de închiriat casa de la numărul 53, au intrat, le-a plăcut, restul e deja istorie. Problema era chiria destul de ridicată. Dar spațiul în sine le plăcea enorm. Au calculat cu cât ar putea să închirieze lunar camerele ca să își permită chiria. Nici așa nu ieșea calculul. Atunci Aurora a zis: știu! Deschidem un hostel. Blankita a spus: super! Deschidem! Au dat avansul proprietarului atunci și asta a fost tot.

Așadar s-au hotărât să se apuce să facă și asta! Pe loc, fără ezitări. Nici nu plecaseră prin oraș neapărat în căutarea unui loc în care să se mute. Nu era urgent. O decizie spontantă, ca o flacără! Fără introducere, fără așteptări.

Evident că a fost și mult de muncă. Și încă este! Dar noi credem că fetele fac treabă foarte bună!

Le găsiți pe Booking, pe Facebook și Instagram.

Nu-mi plac hostelurile, ups am deschis unul!

O să vă detaliez și partea și mai amuzantă. Prima experiență într-un hostel pentru Blankita, proprietara hostelului, a fost cam acum un an. Și nu i-a plăcut. Călătorea prin Europa și pentru că era destul de scumpă cazarea nu a avut altă opțiune. Dar nu s-a simțit deloc în largul ei, a dormit îmbrăcată, cu încălțările aproape a așteptat cuminte răsăritul ca să o zbughească de acolo. Să dormi într-o cameră cu mai mulți necunoscuți? Asta i s-a părut ciudat.

Ce ironic! Acum are ea un hostel și găzduiește oameni care dorm la grămadă fără să se cunoască. (trebuie să știți că au și camere private)

Blankita

Este o persoană extrem de pozitivă. Orice tâmpenie propui uneori, ea nu ezită. Este clar o „yes person”. Pare cuminte și foarte liniștită, la prima vedere nu ai spune că este genul de persoană impulsivă.
În paralel cu hostelul mai are încă o afacere de care se ocupă, două magazine cu parfumuri. E multitasking, mereu zâmbitoare.

Rora

Nu vreți să știți ce amuzant sună când îi pronunț eu numele. (pentru cei care nu mă știu/nu m-au auzit vorbind, sunt rârâită).
Ea este profesoară de engleză. Așadar în cele trei săptămâni am învățat o grămadă de la ea. Atunci când ne împedicam de un cuvânt pe care nu-l știam în spaniolă, ne spunea ea cum e corect. Dar nu a vorbit cu noi în engleză. S-a ambiționat și ne-a ambiționat și pe noi să învățăm și să ne dezvoltăm vocabularul în spaniolă.

Este o nebună, partea amuzantă a hostelului. În primele zile chiar ne-a spus: eu uneori glumesc, să nu luați mot-a-mot tot ce spun. Cred că i-am răspuns, no shit Sherlock 🙂

Ce-i de învățat din povestea asta?

Că nu ai nevoie de mulți bani pentru o afacere. Doar prieteni nebuni, cu spirit de aventură, suficienți bani cât să plătești chiria și să începi să renovezi ușor ușor. Încrederea că și dacă eșuezi, măcar înveți ceva.
Că pur și simplu spontan poți să-ți găsești calea și casa.

Și la fel de spontan, doar intrând într-un hostel, poți să găsești prieteni care la plecare îți fac tort și te așteaptă să te întorci!