Mumbai – prima intalnire cu India

Am aterizat dupa zboruri si escale care au insumat in total 18 ore. Eram in Mumbai, aeroportul arata ca o capodopera. Ne-am impedicat toti cei 12 unii de ceilalti, ba la biroul de emigrari, ba sa mergem la toalete, ba sa pozam aeroportul din cele mai bune unghiuri. Ne-am descurcat pana la urma, asta a fost important.

Cum am iesit m-a lovit gradul ridicat de umiditate. Ma simteam ca un peste intr-un acvariu, transpiram din toti porii. Rucsacul parea greu cu toate ca avea poate maxim 10 kilograme. Iunia a fost foarte draguta si ne-a oferit informatiile necesare pentru a ajunge la ea acasa, ne-a lasat cheia la portar si ne-a invitat sa profitam de casa si mancarea ei pana ajunge si ea de la serviciu.

Traficul ne-a speriat dar nu ingrozitor. Eram doua fete, restul stateau in alta parte a orasului si plecasera de mult in drumul lor, eram singure in India si imediat cum am ajuns ne-am dat seama ca ne ingijorasem inutil. We can do this si mai ales suntem singure in India! Woohooo, hai cu aventura!

In prima seara am fost la o petrecere cu vedetele de la Bollywood. A fost foarte interesant. Eram in zona „posh” a orasului, inconjurate de actrite frumoase in rochii glam, cu tocuri si aranjate frumos cap coada, oameni creativi si primitori curiosi sa discutam.

Am mancat shaorma de la coltul strazii si inghetata. Apoi ne-am intors pentru a ne lua bagajul de seara pentru ca urma sa dormim la un prieten al Iuniei. Un prieten pe care doar ce il cunoscusem si care s-a oferit sa ne invite in casa lui sa dormim! Mi s-a parut tare dragut! Daca e  ceva ce nu le poti reprosa niciodata indienilor e faptul ca nu sunt primitori. Din contra, sunt foarte!

De incidente nu am scapat oricum. A fost singura data cand m-am speriat cu adevarat cand mi-a intrat ceva in ochi. In ziua urmatoare, inainte sa plecam spre hotel nu stiu cum s-a intamplat ca a inceput sa ma doara ochiul teribil. Am incercat tot ce stiam ca ar putea sa functioneze, ma durea, nu il puteam tine deschis.

Am luat un taxi pentru a ne indrepta spre casa si pentru a face bagajul… cat am stat o ora cuminte in taxi si cu ochiul inchis problema s-a rezolvat. Am rasuflat usurata pentru ca ma vedeam deja vizitand spitalele de oftalmologie locale. 🙂

O alta panica incredibila a fost calatoria de doua ore si jumatate din partea de vest a orasului pana la casa Iuniei. Ne-am panicat teribil. Mai aveam 2 ore pana la zbor si noi tocmai ne chinuiam sa aruncam tot in bagaje si sa fugim. Stiam ca pana la aeroport facem jumatate de ora in conditii normale… dar cum tocmai facusem 2 ore jumatate pentru o calatorie care trebuia sa dureze 45, nici noi nu stiam ce poate sa ne mai astepte.

Am impachetat in viteza si am pornit dezorientate pe strazi in cautarea unui taxi. Am gasit unul, soferul nu prea vorbea engleza insa a inteles ca ne grabim. Ne-a spus 30 de minute pana la aeroport, a condus atat de in stilul need for speed incat am ajuns in 10.

Ametite, fericite, nerabdatoare urma sa ne indreptam spre New Delhi. Si acolo, cine stie cate patanii nu au mai urmat!

Pe zi am incercat sa vizitam putin Mumbaiul, sa ne acomodam cu cultura, obiceiurile si oamenii din India. Am mers la pas, am avut mare noroc si de oameni amabili care au mers si s-au plimbat cu noi. Am discutat despre conflicte si siguranta, politie si legi rutiere ba chiar am asistat la amendarea unuia dintre prietenii cu care eram. Am pozat foarte multe chipuri si am facut poze cu localnicii. M-am inscris pe Lunchex (ceea ce va recomand si voua) si am luat masa cu insusi proprietarul site-ului care ne-a dus la un restaurant local si ne-a explicat despre cultura culinara din acea parte de India.

Am vazut atat bogatiile dar si saracia din Mumbai, am perceput imensitatea celor aproape 12 milioane de locuitori si implicit a celui mai locuit oras din India.

 

Povestea continua. In New Delhi era sa ma accidentez iar la ochi, am cumparat bilete la supra pret si am mers cu metroul intr-o mare de oameni!

Multumim Iunia si tuturor prietenilor pe care i-am cunoscut in aceasta zi. India incepea deja intr-un mod frumos si ambiguu, doar e si ramane o tara a contrastelor!