• Menu
  • Menu

Cum a fost experiența noastră la spitalele din Thailanda

Spun spitalele din Thailanda pentru că după ce ne-am simțit ceva mai bine am plecat din Pai în Chiang Mai și am mers și acolo la spital pentru schimbarea bandajelor.

Să revenim însă la prima experiență. Vă povesteam deja că una din cele mai mari temeri a fost să merg efectiv la spital. Nu știam ce ne așteaptă acolo, mai ales știind că Pai e un oraș mic!

A venit și ambulanța, chiar puțin mai repede decât spuseseră. În vreo 20 de minute în loc de 30. Ne-am urcat frumușel și în principiu pe picioarele noastre. Alex era nesigur ce să facă cu stângul. Să pășească sau nu…

Spitalul arăta decent. Tot personalul de aici s-a ocupat și de scuterul cu care eram și l-au adus în parcare unde a și rămas timp de vreo două-trei zile, cu tot cu căști. Nu s-a atins nimeni nici de scuter și nici de căști.

Am fost duși direct să ne fie curățate rănile. Instrumentele le desfăceau din (realizez că nici nu știu cum se numește) material steril verde. În prima zi am plătit la final costurile pentru examinarea doctorului, radiografii și curățarea rănilor urmând ca de zilele următoare să plătim amândoi 440 de baht pentru curățare și pansare.

Am mers o săptămână zi de zi la spital în Pai! Uneori am stat 20-30 de minute, alteori o oră jumate, două. De fiecare dată a venit câte un nou accident de scuter. În una din seri a venit un copil împreună cu mama lui. Băiețelul nu părea să aibă mai mult de 5-6 ani și în mijlocul frunții avea o rană imensă. Mama lui era puțin zdrelită pe mâini și cam atât. Nu cred că o să îl uit prea curând pe cel mic. Speriat, în stare de șoc, cu sânge pe față.

Ah și doare atunci când te curăță. E minunat că spală praful și bacteriile, dar e un procedeu dureros, iar pe cel mic se apucaseră să îl și coasă când plecam noi. Insist! Purtați cască. Una bună!

În spitalul din Pai mă nemulțumeau însă două lucruri: nu îi făcuseră radiografie și la picior lui Alex, cu toate că insistasem, ne spălau rănile doar cu soluție salină. Și atât! Mă gândeam că asta am putea face și noi…

Notă – de la am putea face la o persoană care să poată evalua situația rănii și mai ales să o facă într-un mediu steril și folosind unelte sterile, e cale lungă! Noi nu am riscat și nici nu vă recomandăm să riscați să vă tratați singuri.

Mi se pare că la cât de cald este afară și neavând studii că nu poți risca o infecție!


În Chiang Mai vă povesteam că am avut cerințe specifice de la cazare! La toate cele de acolo a fost pe listă și proximitatea față de un spital! În Pai stăteam destul de departe și de centru, de orice magazin, dar și de spital.

Când am început să ne simțim mai bine ne-am mutat din Pai iar eu mă bucuram pentru că mereu prefer să am opinia a doi medici. Nu contestam faptul că cei din Pai nu fac treabă bună, dar pentru liniștea mea preferam să am încă o părere.

În Chiang Mai am fost la Chiang Mai Ram hospital, despre care am aflat după prima vizită că este privat! Un doctor s-a uitat iar la rănile noastre, a aproximat cât ar dura să se vindece, lui Alex i-au făcut radiografie la picior și surpriză, ne-au șters și tratat rănile cu betadină!

Iar timpul petrecut în Chiang Mai a fost miraculos. De unde atunci când venisem din Pai, drum de trei ore cu microzubul, lui Alex i se umflase piciorul, de sărbători (1-2 mai) a început să pășească iar cu piciorul stâng. Distanțe scurte în primă fază și tot mai lungi apoi…


Ca idee – Thailanda are un sistem medical foarte bun! Știam deja asta de la Paul din Ko Jum, dar nu știam exact ce înseamnă. Pe scurt e curat și foarte civilizat. 

În prima zi în Pai ne-au tratat apoi am plătit. Zilele următoare era foarte simplu – te înregistrai când ajungeai la spital, mergeai să plătești apoi așteptai în fața camerei de urgență. 440 baht pe zi pentru amândoi înseamnă vreo 12 euro!

În Chiang Mai ne-au anunțat de când am ajuns că prima consultație o să coste ceva mai mult. Spitalul lucea, la intrare te așteptau și întâmpinau asistente pregătite să te direcționeze. Aici am plătit ceva mai mult ce-i drept iar prețul se modifica de la o zi la alta. Din cauza asta până la urmă am și renunțat într-un final să mai mergem la spital și am văzut că ne putem descurca și noi cu betadină și o cremă cumpărată de la farmacie.

Deja rănile începuseră să se închidă bine și nu mai constituiau pericol de infecție. Am evitat și totuși încă evităm să le udăm. Contactul cu apa ne-a fost interzis și cum am mai auzit de la călători povești cu infecții, am preferat să fim foarte precauți, să stăm liniștiți, să nu ne forțăm și să ne vindecăm până la sosirea în Laos!

Sper să nu ai parte de incidente! Dacă e să se întâmple ceva totuși, să nu îți fie frică de spitalele din Thailanda.

Să aveți grijă de voi!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=G-EYVJ26KTP3