• Menu
  • Menu

Toate destinatiile din calatoria in doi in jurul lumii oferită de Pepsi (P)

Ți-am enumerat pe rând până acum destinațiile din călătoria în doi în jurul lumii oferită de Pepsi! Nu te mai ținem în suspans și îți prezentăm toate destinațiile din călătoria #Spiritliber, în ordinea lor!

Ai 36 de zile pentru toate. Și-ți dorim multă baftă și să câștigi tu premiul cel mare.

1. Paris

Despre Paris s-au scris kilometri intregi de rânduri de text de-a lungul timpului, să vă zic lucruri de care n-ați auzit ar fi imposibil.

Bucură-te de simbolurile unuia dintre cele mai marcante orașe ale Europei: Turnul Eiffel, Arcul de Triumf, Palatul Versailles, Catedrala Notre Dame, Muzeul Luvru, fă un tur cu barca pe Sena, plimbă-te pe Champs Elysee, savurează bucătăria franțuzească, admiră arhitectura clădirilor încărcate de istorie și lasă-te sedus de romantismul Orașului Luminii.

2. Nairobi – capitala Kenyei

După ce am petrecut mare parte a anului trecut in Asia, sincer aș vrea ca 2017 să fie anul în care am ajuns și în Africa. Iar una dintre primele destinații pe care vreau să n-o ratăm este capitala Kenyei. Pentru că este o metropolă în plină expansiune ce oferă o experiență autentic africană combinată cu un amestec viu de culturi occidentale si estice. Clădiri impresionante, climă tropicală, oameni prietenoși, natură. Sună foarte bine!

Sursă foto

3. Antananarivo

Sunt convins că familiaritatea multora dintre noi cu Madagascar-ul se rezumă la celebrii pinguini (care, șoc!, nu trăiesc pe insula africană). Peste 80% din speciile de plante și animale (printre care si lemurii) care se găsesc în Madagascar, se găsesc exclusiv în Madagascar, deci pregăteste-te pentru o destinație unică și surprinzătoare. Biodiversitatea e la ea acasă.

4. Mauritius

Cea de-a treia destinație africană este probabil printre cele mai spectaculoase insule din lume. Plaje ce-ți taie răsuflarea, lagune ascunse, munți vulcanici, case coloniale pe plantații, temple hinduse, rezervații naționale ce abundă de animale exotice. Cred că Mauritius întruchipează perfect ideea oamenilor despre un paradis tropical!

poză de la Alin

5. Dubai

Anul trecut ne-am început aventura asiatică cu o “escală” de 3 zile in cel mai luxos oraș din lume. Dubaiul îți oferă o mulțime de posibilități: de la skydiving, plimbări cu yacht-ul și/ sau elicopterul, tratamente la spa cu aur și caviar și opulență cât cuprinde, până la atracții gratis cum ar fi acvariul cu rechini din Dubai Mall. De prisos să menționez faptul că te va durea gâtul de la atâta privit la cea mai înaltă clădire din lume. Un oraș grandios!

6. Bangkok

Cu 14 milioane de locuitori în total, ai multă, multă viață clocotind. Când mergi prima dată, ai șanse să te simți copleșit de energia capitalei Thailandei, o metropolă fascinantă. Temple și palate budiste, arome, oameni diverși, viață de noapte tumultuoasă, piețe de tot felul și mâncare delicioasă. Să iei la rând piețele din Bangkok și să savurezi bucătăria thailandeză este o experiență în sine. Unul dintre orașele noastre preferate din Sud-Estul Asiei, Bangkok – City of life – își merită pe deplin supranumele!

7. Kyoto

Unul dintre cele mai fermecătoare și zen orașe din Țara Soarelui Răsare, Kyoto este orașul perfect în care să descoperi fascinanta cultură japoneză. Până în secolul 19 a fost capitala Japoniei peste 1000 de ani, timp în care împărații niponi au construit zeci de palate, temple și grădini zen. Este un oraș de o frumusețe naturală deosebită, iar tradiționalul se îmbină perfect cu modernul, oferind oricărui vizitator un festin al simțurilor.

8. Vancouver

Este considerat ca fiind unul dintre cele mai bune orașe în care să locuiești din America de Nord și pe bună dreptate. Într-un moment te poți plimba printr-un peisaj urban deosebit, ca 20 de minute mai târziu să fii în sălbăticie, urcând pe munte și admirând priveliștea sau stând pe plajă, bucurându-te de valurile oceanului. Plin de energie și posibilități, orașul cu siguranță te va captiva. Nu rata Stanley Park și Science World.

9. New York

Vara lui 2010 mi-am petrecut-o în SUA printr-un program studențesc. Ce emoții am avut când am ieșit din aeroportul JFK și am văzut pentru prima dată celebrele taxiuri galbene! Am petrecut o săptămână întreagă cu 2 prieteni în “The Big Apple” și vă zic: ne-am distrat maxim, orașul are ceva unic!

Poate eram noi mai tineri și ușor de impresionat, dar tot cred că New York-ul trebuie văzut măcar o dată-n viață. Am urcat în Empire State Building, am văzut Statuia Libertătii, am făcut zeci de kilometri pe jos prin Manhattan, Central Park, Harlem și Brooklyn, am văzut un show de stand-up într-un comedy club din Times Square, am fost la un meci de baschet din NBA la Madison Square Garden! Epic! Posibilitățile de divertisment în New York sunt nelimitate.

10. Istanbul

În 2014, în drum spre Iran, am petrecut câteva zile în Istanbul si pot spune că m-a vrăjit. Este singurul oraș din lume situat pe două continente, iar poziția geografică și rolul important pe care l-a avut în istorie au modelat Istanbulul într-un oraș plin de atracții turistice: de la impresionanta catedrală bizantină Hagia Sofia, turnul Galata și palatul Topkapi până la Moscheea Albastră (Sultanahmet) și fostul cartier evreiesc Balat. Nu rata o tură pe Bosfor și apusul de pe partea Asiatică!


Ce poți face astfel încât să câștigi călătoria în doi prin toate destinațiile de mai sus? Cumpără Pepsi și înscrie codul de sub capac pe site. De aici, may the odds be ever in your favor! 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.