• Menu
  • Menu

Oferta TAROM de început de an

Luna ianuarie are și ea părțile ei bune. Ca de exemplu această ofertă TAROM de început de an, dar și multitudinea de oferte și reduceri pe care ai ocazia să le găsești săptămânile astea peste tot în magazine. Chiar și la mobilă. 🙂

Cu această ofertă TAROM poți zbura cu 99 de euro spre Istanbul, Atena, Tbilisi sau 120 de euro spre Amsterdam ori Praga. Descoperim împreună mai jos destinațiile, prețurile și detaliile ofertei de început de an.

Ah și încă un pont, tot azi au apărut oferte și de la Air France și KLM, dar și la Qatar Airways. E marți, cea mai bună zi pentru cumpărat bilete. Să ne facem de cap! O să revin cu un articol separat pentru aceste oferte, sunt câteva destinații la prețuri super bune. Aproape că mă mănâncă degetele pe card.

Oferta TAROM de început de an

Perioada de vânzare este de azi și până pe 11 ianuarie, evident în limita locurilor disponibile. Așadar e recomandat să vă grăbiți.

Perioada de călătorie: 15 ianuarie – 28 Februarie. Cam din scurt aș spune eu și pară în trecut ofertele TAROM îți ofereau perioadă mai lungă de călătorie. Ne descurcăm cu ce avem, ce putem face.

Atenție, pentru a putea beneficia de ofertă TAROM anunță că perioada maximă de ședere la destinație este de 14 zile. Detalii și rezervări pe site-ul TAROM.

Destinații și prețuri pentru oferta TAROM

99 EUR, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru călătorii între Bucureşti – Atena, Istanbul, Roma, Salonic, Tbilisi, între Timişoara – Stuttgart, Sibiu – Stuttgart, Sibiu – München.

De exemplu București Tbilisi între 30 ianuarie și 10 februarie, chiar 94 de euro pe Momondo.

● 119 EUR, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru călătorii între Bucureşti – München, Sofia, Belgrad, Chişinău, Valencia, Frankfurt, Paris, Amsterdam, Hamburg, Praga, Tel Aviv, între Iaşi-Tel Aviv.

Am verificat pentru Amsterdam, 7-10 februarie să spunem. Un weekend prelungit. Prețurile se verifică.

● 139 EUR, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru călătorii între Bucureşti – Amman, Stockholm, Bruxelles, Barcelona, Londra, Nisa, Madrid, între Iaşi-Luton.

Tot pentru un weekend prelugnit am verificat și pentru această categorie de preț. Barcelona, chiar 14-17 februarie. Aveți și zboruri mai ieftine spre această destinație, dar la low cost, durată de zbor mai lungă și fără bagaj.

Distracție plăcută! Ce destinații aveți pe listă?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments