• Menu
  • Menu

Stockholm – Capitala Scandinaviei

Stockholm este unul dintre cele mai frumoase capitale din lume. Orasul este construit pe 14 insule conectate intre ele de peste 50 poduri. Orasul are aproximativ 850.000 de locuitori iar in zona metropolitana se gasesc peste 2.000.000 de locuitori. Orasul are o atestare documentara inca din anul 1252. Orasul a fost numit Capitala verde europeana iar acest lucru se datoreaza multitudinilor de parcuri, spatii verzi dar si de apropierea de apa.

Daca vrei sa vizitezi capitala Suediei nu-ti trebuie mai mult de 3-4 zile dar experienta este de neuitat. Am fost de 3 ori la Stockholm si de fiecare data am stat cate o zi dar pot spune ca am vizitat si gustat din frumusetea acstui oras. Daca vizitezi Stockholm e bine de stiut ca este o afacere sa achizitionezi Stockholm Card. Acesta costa intre 450 (50 Euro) SEK pentru o zi si 950 SEK (105 Euro) pentru 5 zile. Cu acest card ai intrare libera la toate atractiile turistice din oras, gratuitate la transportul in comun dar si reducere la restaurante si magazine.

Cele mai importante locuri de vizitat din Stockholm sunt:

1. Gamla stan: Centrul vechi al Stockholmului si poate cel mai important punct de atractie din capitala Suediei. Gamla stan este cel mai mare si bine conservat centru vechi din Europa. Mergand la pas pe stradutele inguste ale acestuia ai parte de o experienta de neuitat. Aerul medieval pluteste in aer iar pe timpul iernii imaginea este fabuloasa. Prin tot centrul vechi gasesti terase, restaurante, cafenele dar si magazine de suveniruri si anticariat. In mijlocul Gamla stan se afla Stortorget, cea mai veche piata din Stockholm dar si strada Trotzigs care este unadintre cele mai inguste strazi din Europa cu o latime de 90 centrimetri. Cladirile viu colorate fac din Gamla stan un loc perfect pentru o plimbare de cateva ore.

2. Palatul Royal: Unul din cele mai mari palate din Europa acesta este resedinta Regelui Carol al XVI-lea si are peste 600 de camere. Acesta este deschis publicului iar in incinta acestuia mai poti vizita muzee ca cel de antichitati, Muzeul Coroanei, Trezoreria Palatului Regal, muzeul costumelor regale dar si cel de armuri. Un lucru foarte interesant ce merita vazut este parada de soldati si schimbarea garzii. Intrarea costa 100 SEK (11 Euro).

3. Muzeul Vasa: Vasa este un vas de razboi ce a fost scufundat in anul 1628 si recuperat in anul 1961. Dupa 50 de ani in care s-a lucrat la refacerea acestuia a fost deschis ca muzeu. 90% din piesele folosite la reconditionare au fost cele originale. Astazi este cel mai vizitat muzeu din Scandinavia cu peste un milion de vizitatori anual. Mai multe expozitii sunt deschise in jurul navei pentru ca vizitatorii sa poata intelege mai bine viata pe nava. Intrarea costa 110 SEK (12 Euro)

4. Muzeul Skansen: Este cel mai vechi muzeu in aer liber din lume. Este varianta suedeza a Muzeului Satului din Bucuresti. Mai bine de 150 de case au fost aduse de pe intreg teritoriul Suediei si puse intr-un singur loc. Aici poti invata mai multe despre mestesugurile si traditiile suedeze. Tot aici poti gasi si o gradina zoologica in care poti vedea animale din Scandinavia ca  elani, ursi, râși, lupi sau jderi. Cei care doresc să se bucure de un festin tradițional suedez au posibilitatea de a merge la unul restaurantele aflate aici. Intrarea costa 140 SEK (16 Euro).

5. Primaria: Una din cele mai frumoase primarii din Europa. Este construita din peste 8 milioane de caramizi iar turnul are o inaltime de 106 metri si poarta cele trei coloane de aur de pe blazonul Suediei. În spatele fațadelor magnifice sunt birouri și săli de sesiune pentru politicieni și oficiali, precum și camere splendide de asamblare și lucrări de artă unice. Aici poti sa gasesti si un magazin de suveniruri de unde poti lua o amintire cu Stockholm sau cu primaria. Aceasta cladire se poate vizita tot anul iar vara poti urca in varful turnului de unde se vede o panorama a orasului. Intrarea costa 90 SEK (10 Euro).

6. Parcul Royal: Primul parc urban din Europa. Acesta se intinde in oras dar si in jurul acestuia avand peste 10 km lungime. Parcul se leaga cu padurile de langa oras si astfel ai posibilitatea de a intalni animale ca elani, caprioare, iepuri si vulpi dar si multe specii de pasari. La plimbare prin acest parc poti gasi parcuri de distractii, restaurante dar si castele, hanuri, hoteluri, lacuri, mlastini, rauri dar si vegetatie deosebita. E greu de imaginat ca esti intr-o capitala europeana.

O alta modalitate de vizitare a orasului este pe apa. Se gasesc numeroase tururi pe care le poti lua pentru a vedea orasul dintr-o alta perspectiva. Sistemul Hop on – Hop off te ajuta sa vizitezi mai multe atractii in aceiasi zi.

Sursa foto.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.