În ultima vreme pare că toți vrem să trăim măcar puțin puțin mai sănătos. Să fie fructele și legumele cât mai proaspete și mai puțin tratate. Găina cât mai liberă și mai fericită. Untul de arahide să aibă cât mai mult arahide și cât mai puțin orice altceva.
Povestea Murescel
Suntem o mica familie, care insa munceste cu dedicare la plantatia de muri, fie ca este vorba de pregatirea si curatarea butasilor, culegerea fructelor, promovarea sau distributia acestora.
Si cel mai abitir dintre toti munceste BUNICA, care desi are nu mai putin de 82 de ani isi face cel mai bine si sarguincios treaba… de la sapatul randurilor si culesul fructelor..pana la rugaciunile din primavara sa nu dea inghetul
Si iata ca dupa emotiile din toamna, iarna si primavara… apare la sfarsitul lunii iulie fructul: MURA! Si n-ai cum sa nu te bucuri si s-o pretuiesti si sa-i indemni si pe cei din jur, cu acelasi entuziasm, s-o faca.
Din grădina Murescel
Așa își încep povestea cei de la Murescel pe site-ul lor. Una dintre poveștile frumoase din jurul nostru, despre oameni întreprinzători. Ne place să vă facem diverse recomandări, chiar dacă nu sunt toate neapărat de călătorie.
Noi o cunoaștem pe Alexandra și știm de ceva vreme poveștile despre familia ei, în special bunica și murele sale.
View this post on Instagram
Așadar ne-am gândit să le dăm o mână de ajutor. Să afle cât mai multă lume despre ei. Mure mai au multe și ar fi păcat să se irosească.
Nu-i lucru ușor, dar e modul în care familia asta s-a gândit să se apropie și mai mult. Și poate cel mai important: murele sunt netratate!
Știți deja cât ne plac grădinile bunicilor. Uite una transformată într-o poveste frumoasă.
Cum puteți comanda mure?
Pentru că este o afacere de familie, toată lumea trebuie să dea dovadă de puțină înțelegere și răbdare. Se mai intră și în vacanță. Așadar știu că următoarea livrare Murescel o să fie marți, 20 august. Dar voi puteți comanda până atunci.
Pentru a comanda intrați pe site-ul Murescel.
Știu, la 10 lei caserola să plătești 15 lei livrare, ți se pare mult. Soluția e să mai găsești și alți prieteni sau colegi de muncă și să comandați împreună. Comenzile de peste 75 de lei au livrare gratuită.
Pe cei de la Murescel îi găsești și pe Instagram și Facebook. Și dacă vrei să îi ajuți poți să dai un share acestui articol, sau le poți da share direct lor.
Ce poți face cu murele?
Pentru că nouă ne place să experimentăm diverse rețete, m-am gândit să vă las câteva idei. Eu să fiu sinceră visez la un cheescake răcoritor cu multe mure. Nom, nom, nom.
Poți să mai faci
- Înghețată cu mure
- Tartă cu mure și afine (sau orice alte combinații de fructe îți plac ție)
- Dulceață de mure – link pentru rețetele de mai sus și multe altele
- Clafoutis cu mure
- Mousse de mure
- Sau prăjitură fără coacere cu iaurt și mure. – pe asta o să o încercăm sigur foarte curând
Și chiar sunt curioasă să ne recomandați și alți mici producători locali de la care se pot cumpăra produse. Brânză, lapte, fructe și legume. Ce să vă spun? Spor la prăjiturit chestii cu mure. 🙂
Leave a reply