Un colț de Rai pe malul Siretului
Dacă ești în căutarea unei evadări în mijlocul naturii, dar fără să renunți la confort, Zaga Zaga te așteaptă cu brațele deschise! Ascuns pe malul Siretului, în inima Deltei Siretului, acest sat de vacanță pare desprins dintr-un basm unde natura și relaxarea dansează împreună sub cerul liber. ❤️
Cazare cu stil – Glamping la superlativ la Zaga Zaga
Aici poți să uiți de zgomotul orașului și să te cazezi în bungalouri pe malul apei sau în corturi de glamping care îți oferă experiența autentică a dormitului în mijlocul naturii, dar cu toate facilitățile moderne.
Imaginează-ți diminețile petrecute pe veranda unui bungalouri, cu o cafea fierbinte în mână, privind cum razele soarelui se joacă pe luciul apei… Sună bine, nu-i așa? Pe noi ne-au bucurat nespus aceste dimineți.
Au și multe opțiuni de cazare. Pe lângă bungalouri și corturi de glamping sau tip iurtă, au și case în copac ori case cu ciubăr. Iar pentru o atmosferă exclusivistă vă recomandăm casa de la fermă sau casa de pe insulă.
Activități în satul de vacanță Zaga-Zaga
Indiferent dacă ești în căutare de adrenalină sau dacă vrei doar să te relaxezi, aici ai activități pentru toate gusturile. Poți explora canalele Deltei cu barca sau caiacul, poți încerca pescuitul sau chiar o plimbare cu bicicleta în natură.
Iar dacă vrei ceva cu adevărat inedit, vizitează pădurea cu căprioare. Sau mergi la un concert în aer liber. Pe scena lor urcă an de an artiști cunoscuți: Delia, trupa Taxi, Emeric Imre și mulți mulți alții.
La Zaga Zaga găsești și trasee de aventură în copaci, o mini grădină zoologică cu diverse animale domestice, dar și câteva exotice, cum ar fi struți.
Iar pescarii se pot întrece la cupa pescarului.
Oare v-am spus și de piscină? Puștiul nostru este mare amator de bălăceală, acolo ne-am petrecut mare parte din zile.
Iar o altă atracție importantă pentru puștiul nostru a fost plimbarea cu căruța.
Delicii culinare cu gust de Deltă
După o zi plină, e timpul să te răsfeți cu preparatele delicioase ale restaurantului. Bucătăria de aici combină tradiția locală cu influențe moderne, iar peștele proaspăt este, bineînțeles, vedeta meniului. Dar nu găsiți doar pește, ci o mulțime de bunătăți potrivite de la cei mai mari la cei mai mici.
Și dacă tot vorbim de familii, pentru cei care au copii între 7 și 14 ani, la Zaga Zaga se organizează tabere de vacanță de aventură. Găsești detalii aici.
De ce să alegi Zaga Zaga?
✔️ Locație de poveste, în mijlocul naturii
✔️ Cazare inedită și confortabilă
✔️ Activități variate pentru toate gusturile
✔️ Bucătărie delicioasă cu specific local
✔️ Atmosferă relaxantă, perfectă pentru deconectare
✔️Personal extrem de amabil.
Așa că dacă visezi la un loc unde timpul încetinește, iar natura îți oferă spectacolul său în toată splendoarea, Zaga Zaga este destinația perfectă. Pregătește-ți bagajele și lasă-te purtat de farmecul acestui colț de paradis!
La momentul scrierii acestui articol este închis satul de vacanță, urmează să își deschidă iar porțile pentru un nou sezon începând cu data de 4 aprilie.
Poate îți este util si vlogul filmat de noi aici
Tu ai fost? Spune-mi în comentarii cum ți s-a părut! 😊
Găsești aici mai multe idei de cazări deosebite din România.
am fost. mi-a placut foarte mult. a venit la fix articolul asta, tocmai vorbeam cu sotul ce sa facem vara asta. sigur vreau sa ajungem iar pe la ei. tot la voi i-am vazut si anul trecut