• Menu
  • Menu

Focul lui Sumedru

Cati dintre voi au auzit de aceasta traditie? Ei bine, eu eram puuutiiiin pe langa. Parca auzisem ceva de la Corina dar la vremea respectiva nu am acordat un interes prea mare traditiei.

Anul acesta am hotarat sa merg, sa ma conving, sa aflu la fata locului ce se intampla.

Traditia spune ca in ajun de Sfantul Dumitru se aprind focuri imense pentru purificare si pentru ca recolta sa fie bogata. Cel mai mare foc este aprins (in principiu) in Campulung pe dealul Matau (poze cu privelistea ziua gasiti aici).

Ce mai simbolizeaza aceasta traditie? Trecerea de la sezonul de vara la cel de iarna.

 În ceremonialul nocturn numit Focul lui Sumedru, eroul capãtã înfãtisarea unui brad care e tãiat din pãdure si incinerat în timpul unui ospãt nocturn, ca si Revelionul, amintind de un strãvechi început de anotimp. În ipostaza de sfânt, Sumedru umbla pe pãmânt însotit de Sângiorz, cu care a încheiat un legãmânt pe viatã si pe moarte: Sângeorzul trebuie sã înfrunzeascã pãdurea pânã la 23 aprilie, iar Sumedru sã o desfrunzeascã pânã la 26 octombrie.

Ce inseamna pentru un locuitor din Campulung aceasta traditie? Aflati de aici. Eu povestile astea le stiu prin viu grai atat de la Corina dar si de la alti locuitori ai orasului cu cea mai mare desitate de oameni faini 🙂 – s-a auzit acolo in spate?

Cum s-a vazut focul? Ei bine cam asa.

Focul lui sumedru 5 Focul lui sumedru 6 Focul lui sumedru 8 Focul lui sumedru 9 Focul lui sumedru 10 Focul lui sumedru 11 Focul lui sumedru 12 Focul lui sumedru  7 Focul lui sumedru 1 Focul lui sumedru 2 Focul lui sumedru 3 Focul lui sumedru 4

 

Pozele sunt luate de aici din motive multiple:

  • aglomeratie la km 28 de autostrada care ne-a facut sa intarziem
  • lipsa baterie la telefon
  • camera uitata acasa 🙂

La anul dam toti cu check in la foc si covrigi si vin fiert si sarbatoare? Si de preferat ajungem pana la ora 20:00 pe dealul Matau? Asa sa facem!

Povestea continua iar acest articol este scris de pe un superb Samsung Notebook seria 9. Daca nu va e cu suparare puteti arunca si un ochi pe pagina de Facebook Samsung Romania.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=G-EYVJ26KTP3