Povestea de azi chiar este ieșită din tipare! O fată care merge pe jos sute de kilometri pentru a strânge banii necesari pentru o cauză onorabilă! Azi e despre minuni pe Camino cu Veronica!
Veronica a plecat acum mai bine de o lună din România pentru o călătorie spre ea, dar și spre alții! A plecat să facă minuni pe Camino, pornind din Franța, de la poalele Pirineilor apoi a mers 800 de km până în Santiago de Compostela unde ajunge azi! În toată aventura ei a promovat și strâns bani pentru Inima Copiilor, o cauză foarte foarte aproape de sufletul ei! Hai să îi descoperi povestea fascinantă.
1. Pentru a te cunoaște cititorii Lipa-Lipa mai bine, cine e Veronica Soare?
Sunt o fată simplă care acum vreo trei ani s-a întrebat ce vrea să facă cu adevărat în viața asta. Și și-a răspuns, tot simplu, că ar vrea o lume mai bună. Așa că încet încet lucrează la asta. Între timp a apărut proiectul minuni.ro, pe care eu l-am început într-o joacă de-a fundraisingul și care a crescut nevisat de mult în aproape doi ani și în care încerc, dincolo de a strânge fonduri pentru diverse cauze, să îi fac pe oameni conștienți de importanța actului de a dona, constant, oricât de puțin. De a face măcar un pic de bine de fiecare dată când putem sa îl facem. Încolo, îmi place să scriu și sper că uneori reușesc să transmit emotii prin asta, fac audiobook-uri pentru nevăzători și am o emisiune la SmartFM – La minuni înainte! – care promovează oameni, fapte bune, inițiative sociale, ONG-uri, comunitatea.
2. Cum ți-a venit ideea pentru aventura asta în care ai pornit?
Demult vreau să străbat Camino, sunt cinci ani de când gândul asta există. O anume fotografie a unei prietene care îl făcuse a plantat sămânță asta, era o fotografie a doi pelerini în lumina răsăritului.
Citește toată povestea despre cum a început aici!
Doar ca nu s-au alintat planetele, anii au trecut, iar eu am pus cărămidă cu cărămidă pana în clipa în care anul trecut de Crăciun ma întorceam acasă de la Satu Mare și – în multele ore petrecute în tren am avut timp sa ma gândesc la ce as vrea să se întâmple anul ăsta.
Și în bezna nopții, în legănat de tren – evrika! – voi străbate Camino. Dar nu pentru mine, nu doar pentru mine. Voi face asta pentru o cauză în care cred. Fiindcă eu visez la o lume în care fiecare e un mic fundraiser pentru proiectele în care crede.
Așa că m-am gândit ca ar fi fain să îi fac pe oameni părtași la călătoria mea, iar ei să poată cumpăra simbolic pași donând – iată – pentru Inima Copiilor. În poveștile și întâmplările minuni.ro strâng mereu fonduri pentru pentru o alta cauza sau un alt proiect, #minunipeCamino e dedicat Inimii Copiilor. E foarte greu să alegi, așa că mereu se întâmplă ceva, un semn mic de la Univers, care îmi pune pe inima cauză. Aceasta e legata de fratele meu, care a murit acum șase ani din cauza unei probleme la inimă pe care o avea de când era copil. Și simt ca picioarele mele au fost ușoare în toți acești aproape 790 de km datorită faptului că am avut aripi din interior.
3. Care a fost până acum cel mai greu moment?
Ah, e foarte greu sa îți răspund la întrebare. Cumva niciun moment nu a fost greu. Fiecare zi e o lecție, iar lecțiile sunt și frumoase și dureroase. A fost greu uneori când simțeam că mă dor picioarele. A fost greu prima dată când i-am lăsat pe prietenii mei să plece înainte fiindcă simțeam ca avem ritmuri diferite. Înveți sa “let go ” și doare.
A fost greu când am aflat poveștile unora dintre cei care au venit aici să se vindece de întâmplări foarte dificile prin care au trecut. A fost greu să văd înaintând cu greu în fata mea un om ale cărui bețe de sprijin erau de fapt cârje.
Dar a fost și nespus de frumos. Să învăț că nu există nu se poate, sa privesc oameni pe care drumul i-a vindecat, sa aflu despre mine ca limitele mele sunt nemărginite.
4. Ai avut dimineți în care să spui – nope, nu fac asta azi! Ai stat să te odihnești sau ai tras de tine să o faci?
E incredibil, dar n-a existat nicio dimineață în care să îmi fi spus asta. În fiecare zi m-am trezit cu o pofta incredibilă de viață. Nu întâmplător nu spun “pofta de mers pe jos”, fiindcă acest fapt – că zilnic mergi 15-20-30 – maximul meu a fost 33 – e secundar.
Drumul ăsta se face asa, dar nu e despre a ajunge din punctul A în punctul B, ci despre toate cele care ți se revelează mergând, se insinuează în pașii tai. Mersul e doar mijlocul. Și îți dau doua exemple. Era în primele zile, urcasem mult, priveliștea era minunata, la un moment dat m-am oprit sa privesc înapoi. Era incredibil de frumos tot ce lăsasem în urma. Și știi – eu sunt omul prezentului, eu nu privesc în urma și totuși, în clipa aceea mi-am spus: nu, Veronica, poți privi înapoi. Important e sa privești înapoi cu bucurie.
Sau o întâmplare din a doua parte a călătoriei, când într-un oraș mai mare – treci prin sau înnoptezi în multe sate – unele doar 20-30 de locuitori – așadar abia ajunsesem în León, oraș imens, îmi luasem o cafea și urma sa o sun pe Petra, prietena mea unguroaica, pe care n-o mai văzusem de zile întregi, dar știam ca ajunsese cu o zi înainte. N-am apucat sa ma așez în fata cafelei ca o văd venind spre mine. A fost fantastic.
Am învățat într-o întâmplare simpla ca ne întâlnim cu cine trebuie sa ne întâlnim fără sforțări sau planuri detaliate. Lucrurile se întâmplă asa cum trebuie. În divine timing. Afli asta aici, dacă știai asta îți revine foarte limpede, Camino e ca o sticluță cu esență puternică de viață.
5. Vrei să lași câteva cuvinte care să inspire mai departe?
Aș vrea să cred că sunt pasarea colibri din povestea incendiului din pădure, în care toate animalele alergau de colo-colo încercând sa stingă focul. Pasarea colibri ducea și ea în ciocul ei cate un strop de apa. Când o vede leul o ia în derâdere – ce crezi tu, pasăre colibri, că poți schimba cu stropul tău de apa? Iar ea ii da cel mai frumos răspuns din lume. Eu, leule, eu îmi fac partea mea.
Asta fac și eu. Și sper ca fiecare dintre noi e o pasare colibri pentru oamenii, lucrurile sau proiectele în care crede.
Veronica mă inspiră să îmi doresc și eu să fac drumul ăsta într-o zi, să donez mai mult, să ajut mai mult! Sper să vă inspire și pe voi!
Nu uita să o citești pe Minuni.ro, pe pagina de Facebook sau pe profilul ei personal!
Travel & love, love to travel!
Leave a reply