• Menu
  • Menu

Ce ai face dacă ai avea 10,000 de euro pentru o vacanță? Concurs (P)

10,000 de euro pentru o vacanță

Uite ce întrebare grea. Noi știm ce am face cu suma asta, am fost în Asia – haha :). Ba chiar, în nouă luni de Asia, am cheltuit cam 7500 de euro amândoi. Așadar, atunci când vorbim despre vacanțe și pauze sumele sunt foarte relative.

Ce poți face și pe unde poți ajunge cu 10,000 de euro dacă totuși nu ai atât de mult timp la dispoziție? Îți povestim imediat. Nu de alta, dar cum ar fi dacă ai câștiga chiar tu această vacanță de 10,000 de euro? Să visezi e gratis, deci hai să visăm!


Până parcurgi tot articolul îți lăsăm timp să te gândești la întrebarea – ce ai alege? Să stai o perioadă mai scurtă de timp într-o destinație de lux sau să explorezi?

De 10,000 de euro, 8 destinații în jurul lumii pe care să nu le ratezi

Întrebarea e grea așadar îți dăm și niște recomandări care sperăm să te ajute. Până la urmă e gratis să visezi.
Pentru că tocmai ne-am întors de la Berlin, te trimitem acolo. Ca să scapi de griji, stres și prejudecăți începe chiar cu orașul în care oameni de toate națiile și felurile locuiesc în liniște și armonie împreună.

Din Berlin te-am trimite spre Norvegia. Nu-i ieftină, dar aurora boreală e de mult pe lista noastră, și dacă tot ai 10.000 de euro de cheltuială, de ce nu.

Din Asia de Sud Est dacă ești în căutare de peisaje, nu rata Filipine. Noi ne-am îndrăgostit de Palawan, în ciuda mâncării nu așa grozave, doar pentru peisaje. Găsești tot felul de articole și recomandări pentru zonă aici.

O altă destinație din acea parte de lume pe care trebuie să o pui pe listă este Myanmar. Baganul cu ale sale mii de temple ne-a fascinat. Zile întregi poți explora continuu printre pagode, fără să te deranjeze nimeni și nimic. De văzut cât încă nu e așa aglomerat!

Din Africa nu aș rata Madagascar și nici Namibia.
Iar din America de Sud Peru și Bolivia, aceste două destinații fiind și destul de ieftine.

Cât te-ar costa în linii mari să sari așa din Europa în Asia apoi spre America Latină și să te întorci acasă? Am făcut o simulare rapidă pentru o parte din aceste destinații. Prețul estimat pentru bilet este de 3,476 de euro. Astfel aveți diferența pentru cazare.

Câștigă vacanța ideală pentru tine cu 10,000 de euro

De ce îți povestim despre toate lucrurile astea? Pentru că ai ocazia să câștigi vacanța ta ideală cu 10,000 de euro. Tu trebuie doar să decizi traseul, în cazul în care câștigi. De restul (zboruri și cazări) se vor ocupa ei. Cel mai important, nu uita: puteți merge absolut ORIUNDE și cu oricâte persoane vreți!

Concurs Canon. Ce trebuie să faci? Cum câștigi?

Până pe 4 septembrie te poți înscrie în concursul ce ilustrează noua identitate Canon – Live for the story. Ca să prelungească vara cât mai mult Canon te provoacă să-ți spui povestea verii prin concursul summer stories. Încarci o fotografie cât mai sugestivă alături de o descriere de maxim 100 de cuvinte și ai șansa de a câștiga.

Bugetul de 10,000 de euro este disponibil prin agenția de travel, ai ocazia să îți customizezi vacanța așa cum îți dorești. Pentru tine, toată familia, prieteni, cu iubita, totul în cuantumul a 10,000 de euro.

Tips and tricks pentru o vacanță în jurul lumii

Pentru că nu e ușor să plănuiești așa ceva și probabil te vei întreba, dar eu de unde încep. Uite o serie de link-uri utile care să te ajute

Ce alte opțiuni aș avea cu 10,000 de euro?

Noua Zeelandă și Australia sau o escapadă cu adevărat de lux la unul dintre resorturile Six Senses. Decizia e doar la tine. Un timp mai scurt într-o destinație de lux, sau explorare pe termen mai lung? Hai să visăm. Ce vacanță ți-ai face cu 10,000 de euro?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment

https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=G-EYVJ26KTP3