• Menu
  • Menu

Vlog de călătorie din El Salvador – ruta florilor

Din ce citisem pe net despre El Salvador eram destul de siguri că noi nu intrăm în această țărișoară. Reputația ei precede peisajele și oamenii care sunt chiar de treabă. În capitală posibil să vină poliția cu tine, la fel și pentru urcările pe vulcanii din zonă.

Nu avem nimic noi cu poliția, dar să stai flancat de ei mereu nu e chiar genul de experiență plăcută. Așa credeam, dar ne înșelam amarnic. El Salvador este o țară chiar frumușică și liniștită dacă îți alegi destinațiile cu grijă. Sunt sigură că mulți poate nici nu ați auzit de ea. Deci hai să o punem pe hartă! Iar dacă pregătești escapade în zonă, e de știut că merită să o vizitezi, nu să o ocolești.

Din Guatemala am plecat direct spre Ruta Florilor unde am tot avut și de muncă. În una dintre zile am făcut o excursie până la niște cascade din zonă și nu mică ne-a fost mirarea când am aflat că avem nevoie de ghid.

Ghid obligatoriu pentru Chorros de la Calera

De ce? Pentru că au mai fost (chipurile) turiști atacați pe drumul din oraș până la cascadă. De menționat excursia durează 20-30 de minute maxim, deci e aproape.

Se vede și în video, vă confirm și aici în scris. Nu ne-a spus nimeni nici du-te mai încolo. Am plătit totuși 5 dolari amândoi și am avut ghid (neînarmat) cu noi. A fost un preț mic pentru siguranța noastră. Dar poveștile rămân povești.

Dacă mă întrebați eu cred că fie există aceste zvonuri pentru a convinge turiștii să își ia ghid, fie sunt atacați turiștii lacomi, care nu ar da 5 amărâți de dolari.

Deci să contribuie așadar la economia locală. Oricum pentru cascade nu există taxă de intrare.

Ce e de știut? Luați apă la voi, încălțări închise și costum de baie. Noi ghidul l-am luat de la oficiul de turism din centrul orașului. Foarte simplu!

A fost periculos?

Absolut deloc! Spun și se vede și în video că ghidul nostru e mai micuț decât mine de înălțime. Nu neg, poate au mai fost turiști atacați. Nouă ne-a sunat tareee ciudat toată treaba asta. Dar a fost liniște și pace. Și ne-am distrat.

Faptul că am avut ghid cu noi a fost chiar cool. Am stat o grămadă la povești. Despre cum și când au trecut la dolar, viața de zi cu zi din El Salvador și multe altele!

Ba chiar, cu totul, ne-a plăcut mult El Salvador. Vă lăsăm acum cu vlogul și revenim cu mai multe informații.

P.s. – dacă ai drum în zonă – Mexic și America Centrală, noi nu am apucat încă să scriem despre destinațiile prin care mergi, ne poți deranja oricând pe Facebook sau instagram.. Ajutăm cu drag mereu.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.