• Menu
  • Menu

Vlog de călătorie – Semana Santa – cumpărături, obiceiuri, prețuri în Nicaragua

Hola amigos! Hai că am urcat pe marele internet încă un vlog de călătorie. Puteți număra de câte ori am spus că e cald în cele câteva minute de video. (cred că de minim 3-4 ori).

Am filmat în Joia Mare, când a avut loc și una dintre cele mai importante procesiuni – El Silencio. Stați fără grijă, punem cap la cap și un material despre toata experiența Paștelui Catolic. Momentan vezi orașul cam gol, pe noi povestind, mergând la cumpărături și îți arătăm și ție prețurile.

Prețurile în Nicaragua

Concluzia e că noi am făcut cumpărăturile joi. Am luat ca nehaliții o grămadă de lucruri.

Jumătate de papaya o să se ducă la gunoi de exemplu, o sticlă de rom nici nu a fost desfăcută, mai avem și încă trei sticle de suc, carne pentru burgeri și pește, mai mâncăm încă vreo două zile cel puțin din ce avem în frigider. Mai avem și supă făcută, ouă și chestii pentru micul dejun, câteva legume.

Am dat pe toate cumpărăturile (rom și suc inclusiv) 38 de dolari. Mai mult sau mai puțin 160 de lei. 

Așadar, poate nu îmi amintesc eu bine, dar mie prețurile în Nicaragua mi se par mai mici decât în România.

Vlog de călătorie Semana Santa

Enjoy și nu uita. Dacă ți-a plăcut – like, share, subscribe, comment.

Eu încă mă gândesc la faptul că aș vrea să mă mut în Granada, chiar dacă Nicaragua e destul de apropiată la unele lucruri de România. Găsești detalii despre asta aici. 

Dacă te-am făcut curios găsești aici toată categoria despre Nicaragua, iar aici toate articolele din Americi (momentan am apucat să o explorăm doar pe cea centrală).

Travel & love, love to travel!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comments