Se întâmplă să îmi placă foarte mult să povestesc oamenilor despre călătoriile mele, despre proiectele în care mă implic. E foarte important să mă atașez de lucrurile pe care le fac. Pentru mine o călătorie este în primul rând o aventură și absolut totul este foarte personal. Îmi place să povestesc despre asta dar trebuie să existe și un prilej potrivit de a se întâmpla.
Am descoperit si am fost prima dată acum o săptămâna la Passionate Travelers Metting. Subiectele de pe ordinea de zi: Asia și călătorii pe acest continent.
Mai am de văzut o grămadă de locuri însă tind să cred că am suficiente povești din zonă: Iran, India, Sri Lanka, China, Hong Kong, Taiwan, Singapore, Malaezia, Filipine și multe altele.
Dacă vreți așadar să luați parte la aceste întâlniri ale călătorilor anonimi să știți că peste puțin timp se mai întâmplă una. Detalii aici.
Eu o să fiu în drum spre plajă și dormit la cort, noi doi și natura. Înțelegeți așadar că am motive întemeiate pentru care lipsesc dar mie grupul mi s-a părut atât de simpatic încât vi-l recomand si vouă.
Dacă o să călătoriți cu Blue Air luna aceasta să știți că aveți ocazia să mă găsiți în revista lor in Flight. Povestesc despre proeiectul Enjoy Bucharest și cam ce înseamnă el. M-am bucurat enorm pentru ocazia oferită!
Mă mai opresc puțin din lauda de sine și las un link pentru călători, lucruri pe care le vei înțelege și vei spune ca și mine: da frate! Click -> aici.
Din seria ce mai spun, ce mai fac, mă găsiți și pe întihnă.ro povestind despre una, despre alta. Ultimul articol vorbește chiar despre Vadu. Sper să mă întorc de acolo super încântată și să nu mă atace prea mult țânțarii.
Pentru această ieșire am hotarât că e cazul și momentul să facem și kit de supraviețuire în sălbăticie. Momentan nu avem nici cort, nici saltea și nici multe altele necesare.
Pentru cort nu ne-am hotărât încă însă probabil îl vom lua pe acesta, saltea am găsit la un preț foarte bun aici cu toate că pare cam mare.
Saci de gunoi pentru gunoi, lemne, cărbuni, muzică și cărți, kit de camping (cratiță, cană, etc) nu am și oricum vreau să și gătim ceva cald de mâncare, apă, oare ce mai trebuie pus pe listă?
Aștept recomandările voastre. Și un hamac ar prinde bine însă pe acolo nu imi este de folos pentru că nu prea îmi dau seama cum l-am putea prinde.
Și în schimbul recomandărilor voastre vă mai ofer un link chiar despre viața la cort.
Să fiți cuminți și să călătoriți!
Leave a reply