Azi m-am gândit să îți mai ofer o mică privire pe fereastră la noi “în casă”. Sau mai exact cum arată uneori viața noastră de nomazi.

Ca ultimele două zile, sau câte au trecut de când am revenit de la Berlin. O zi de muncă din fericire totuși nu începe la opt sau nouă sau zece dimineața, dar nici nu se termină la șase.

Zile de muncă

Atunci când ne hotărâm că azi stăm să lucrăm, apăi așa facem. Ieșim în grădină cu cafeaua, laptopul și poate niște chestii de ronțăit și începem să bobinăm. Articole, videouri, contracte, research de traseu, selectat, îndreptat, editat poze, predat proiecte, rapoarte și câte și mai câte altele.

În zilele astea, ca orice alt om care lucrează la birou, cu greu ne mișcăm. Încep să cred că nu apreciam destul mișcarea pe care o făceam între ședințe când lucram în corporații. Pentru că azi de exemplu am făcut 1,800 de pași, am ars 1,500 de calorii până acum și am zero minute de exercițiu real. Bine că din când în când mai merg până la baie, altfel nu făceam nici pașii ăștia.

Update – articolul a fost scris pe 31 august pe la ora 22.

Cât durează un articol?

Păi, depinde. Articolul ăsta îl tot scriu în cap de luni de zile. Nici nu mai știu ce-am gândit sau nu la el pentru că evident, acum o să iasă altceva. Practic, cu totul o să îmi ia probabil undeva sub 30-45 de minute. Depinde de câte ori mai schimb muzica sau la câte mailuri mai răspund între timp.

Alte articole durează efectiv zile. Doar editatul pozelor îmi mănâncă destul de mult timp. Și descopăr tot mai mult că e și una dintre activitățile pe care tind să le amân la nesfârșit. Și cu ea și articolele. Despre Belgrad de exemplu nu am scris încă prea mult pentru că nu am pozele editate și selectate. Pracrastinare ftw.

Procrastinarea

Pentru că în principiu eu îmi setez deadlineurile, am tendința de a amâna lucruri la nesfârșit. Iar pe tema asta chiar am citit un articol foarte interesant pe care vi-l recomand. Amân pozele, contractele (chiar dacă asta practic e în defavoarea mea), tot ce mi se pare că ar putea să țină de “borring work”.

Per total însă, cred că de când nu mai sunt angajata cuiva, am rărit mult și momentele de procrastinare. Dacă tot stau cu telefonul în brațe, încerc să fac măcar ceva util, ceva care ar putea să îmi folosească. Fie că citesc despre următoarea destinație sau salvez o rețetă ca să știm ce mâncăm ziua următoare.

Cât durează un video?

Nici pentru asta nu avem un termen limită. Și tocmai pentru că suntem destul de stângaci, filmăm unele videouri de mai multe ori. De exemplu cel cu sfaturi de călătorie.

Ca să vă faceți o idee, la cel din Palawan, Alex a lucrat destul de mult, nu neapărat zilnic, dar constant. Cred că toate cele trei săptămâni cât am stat la prima tură în Filipine. Îl las și aici pentru că îmi place tare mult.

De videoul din Berlin s-a apucat de când ne-am întors. Până găsește muzica potrivită, până se uită prin tot ce am filmat, până îi vin ideile despre cum să monteze, apoi montatul efectiv. Dacă am vrea să eficientizăm, ar trebui să știm de dinainte ce și cum filmăm. Dar tocmai asta ne place momentan la videouri, că nu știm și într-un fel vă luăm și pe voi cu noi.

Ne bate gândul să facem un video pe temele astea, dar așteptăm și întrebările voastre. Oricum, pare logic, nu? Ca să putem să călătorim, trebuie să mai și lucrăm. Ca să lucrăm, ne așezăm în fund la laptop :).