• Menu
  • Menu

Cum să economisești bani atunci când călătorești pe termen lung?

Te-ar bate gândul să pleci în lume? Habar nu ai de câți bani ai avea nevoie? Ai vrea să și economisești bani atunci când călătorești? Azi îți dăm câteva ponturi și detalii cu privire la asta! Cum am reușit noi să tăiem din cheltuieli în perioada în care am călătorit prin Asia.

Am mai scris două articole despre cât ne-a costat să călătorim efectiv 3 săptămâni prin Filipine și prima lună de Thailanda, apoi Thailanda cu totul și Laos. Nu uita să dai și share articolelor dacă ți-au fost de ajutor!

 În primele trei luni am stat mai mult de o săptămână într-un loc doar în perioada în care eram accidentați.  Aș putea să aflu și cam câte nopți am stat în medie într-o destinație. Să ne spuneți dacă vă interesează și putem să încercă să calculăm conform excelului de cheltuieli. Aveam o rubrică în care treceam și orașul în care ne aflam.

Cât am economisit stând prin Work Away?

La întrebarea din titlu, Cum să economisești bani atunci când călătorești pe termen lung?, răspunsul e: Work Away!

Sunt multe lucruri pe care le poți face ca să economisești, dar cel mai mare as din mânecă este și rămâne această platformă, sau altele similare. Așa cum se vede și în graficele inițiale cel mai mult am cheltuit peste tot pentru cazare și mâncare.


Dacă tocmai ai aterizat pe aici o să te ajute să citești articolul de retrospectivă pentru 2016.


Unde am cheltuit cel mai puțin?

Cel mai puțin am cheltuit în Vietnam. Într-o lună am avut de plătit la final cam 40 de dolari amândoi. Aveam asigurată cazarea, mesele, cam toate băuturile (inclusiv bere și altele alcoolice), scutere ca să ne plimbăm pe insulă, tururi cu barca. Ce făceam în schimb? Ne ocupam în ture de Woodstock Beach Camp și dirijam personalul vietnamez. Am povestit pe lung despre experiență în acest articol.

În Vietnam cu totul am stat ceva mai mult și am mai cheltuit pentru cazări, transport, ne-am cumpărat destul de multe haine, un laptop și altele. Am făcut aici un mic rezumat despre perioada Vietnam. Nu am mai ținut însă și excelul de cheltuieli.

O să economisești foarte mult dacă reușești să găsești un loc unde să faci ce îți place și să nu îți ocupe mai mult de maxim 5 ore pe zi! Singurul neajuns aici a fost faptul că nu erau cine știe ce camerele voluntarilor. Noi de multe ori preferam și găseam că e mai practic să dormim afară în hamac. Așa am reușit să văd o grămadă de răsărituri. Ceea cea fost foarte plăcut!

Din Vietnam noi ne-am îndreptat înapoi spre frumosul Palawan, la Duli Beach, de unde am și plecat cu bani spre Myanmar apoi Malaezia :).

Chiar calculam mental că și în Myanmar în luna petrecută acolo am cheltuit amândoi peste 1000-1200 de euro. A fost o lună în care am călătorit mai mult.

Pot să călătoresc fără bani?

Să fiu sinceră habar nu am cum reușesc unii oameni să călătorească chiar fără bani. Mă rog, știu, înțeleg. Doar că fiecare cu filmul lui. Ca să călătorești fără bani, sau cu extrem extrem de puțin trebuie să depinzi foarte mult de alți oameni. Să interacționezi cu ei, să-i schimbi mereu, să-ți spui povestea iar și iar și iar până chiar începe să nu ți se mai pară fun nici măcar ție.

Și da, poate în Vietnam am găsit noi un loc destul de mișto, dar nu peste tot este așa. Să rămânem realiști, ai nevoie și de niște bani ca s călătorești. Ideea e doar că nu neapărat atât de mulți. Nu neapărat mai mulți decât acasă!

Poți să ieși mai ieftin și dacă mergi cu cortul. Dar trebuie să îți placă să stai atât de mult la cort și oricum trebuie să faci această investiție inițială într-un cort bun. Iar dacă stai mereu in camping, oricum plătești cred echivalentul a unei nopți în hostel. Ideea e că nu ieși mai ieftin neapărat, ce preferă fiecare asta e altă discuție!

Despre cum e cu rulota poți să citești la Cabral. Așadar nu e neapărat nici asta cea mai bună soluție de economisire.


Și cum una vine din alta, în perioadele în care am stat mai mult timp într-un loc și am mai început să și muncim, nu doar că am economisit, dar am mai și făcut bani!

Și aș mai adăuga, că Work Away înseamnă mult mai mult, nu doar economisit la drum lung! Fiecare experiență a fost absolut fascinantă!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.