• Menu
  • Menu

Un nou sfârșit și început. Lista cu lucruri de făcut înainte de plecare

Iar se termină „o eră”. Când tocmai ne intrasem iar în ritm pe lângă Costel și Cornel, hop, mâine plecăm. Revenim în București și împrejurimi. Avem o lună să ne pregătim. De data asta ne este ceva mai ușor. Pentru că avem și experiența de acum un an, dar și pentru că avem mai puține lucruri de rezolvat.

Aseară stăteam în grădină și chiar ne gândeam că parcă ieri eram pe plajă la Eforie și ne întrebam ce să facem și dacă să ne petrecem vara în Timișoara.

Ne-am luat brusc bilete de avion pentru o nouă aventură, am făcut un traseu drăguț până înapoi în București și probabil pe 14 poposim în capitală. Iar de acolo rollercoaster să fie. Oricum, pentru cei dintre voi care ne citiți și sunteți din zonă, ne vedem pe 29 septembrie la Webstock! Și când spun ne vedem, spun că de data asta vine și Alex.

Listă de pregătiri pentru noua plecare

Demisia nu o mai avem de dat, taxele le plătim prin Ghiseul.ro. Lucruri așa multe nu avem de strâns, deci o lună ar trebui să ne fie mai mult decât suficient.

Ce avem totuși pe lista de „do to”? Pe lângă văzut și revăzut prieteni noi și vechi, stat cu familia și jucat cu nepoții?

  • Asigurări de călătorie – deadline 1 octombrie să începem să ne ocupăm de asta.
  • Diverse alte acte.
  • Analize – Nu strică să facem ITP-ul dacă tot suntem pe aici :).
  • Bagaj – și bucata asta se rezolvă ușor. Mai avem de alergat prin magazine și cumpărat câteva chestii, dar cu totul nu ne ia mai mult de câteva zile.
  • Traseu – Alex e deja călare pe situație și lucrează la un excel super fain cu linkuri de variante de Work Away, bugete și tot felul de alte detalii. Cred că o să vă fie foarte folositor și vouă, probabil că o să îl și împărtășim cu voi la un moment dat.
  • Update conturi online – Work Away de exemplu.
  • Website nou lipa lipa! Tot până la plecare vrem să finalizăm și asta.

Alte resurse utile

Găsești aici un articol cu pregătirile noastre de data trecută. Zilele trecute au povestit și cei de la Doar Dus despre pregătirile făcute de ei. Călătoresc prin Asia de un an, momentan sunt prin Vietnam.

Aici mai găsești un articol cu lucrurile cele mai dificile pentru mine înainte de plecare.


Nu-i ușor să pleci mereu, mai ales dacă îți place un loc și oamenii găsiți acolo. Și nouă oamenilor ni se fac uneori rădăcini, pe care le smulgem și mergem mai departe pentru că asta ne dorim mai mult.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments