În ultima vreme am primit obsesiv această întrebare: e sigur să călătorești în Mexic? Nu pot afirma că peste tot este sigur. Nu am fost peste tot ca să pot să îmi dau cu părerea. Dar pensinsula Yucatan este cu siguranță foarte sigură. Te seduce prin culorile vii, templele maiașe, cenote, jungă, mâncare delicioasă și oameni zâmbăreți.
Cel puțin pe noi ne-a prins. Când am plecat eu mă gândeam că poate doar trecem puțin prin Meixc. Acum tot descopăr locuri interesante și parcă aș tot explora. E sigur, frumos, relaxat și ne place.
Siguranța în Mexic
Am citit și citim și noi știrile, așadar în primele zile în Mexic am fost super prevăzători. Dacă plecam seara de la cazare luam foarte puțini bani, ne lăsam aparatul foto la hotel, uneori luam doar un telefon la noi. În primele zile nici nu ne-a prins mai mult de ora zece, zece jumătate pe afară. Paranoia.
Ușor ușor am mai prins curaj, am mai citit, întrebat și ne-am documentat. Cel puțin zona în care ne aflăm noi este foarte sigură pentru turiști.
Problemele în Mexic
Așa cum probabil știți toți găștile de narcos sunt adevărata problemă. Ceea ce, pentru orice vizitator sau turist nu ar avea de ce să fie o problemă. De bun simț este nici să nu te amesteci în orice tangențial cu drogurile. Mai auzi povești pentru copii despre pachete de cocaină pierdute prin ape, cenote și păduri. Nu știu, rămân circumspectă până dau eu peste primul. Și dacă am ghinionul să dau? Nu mă ating de el.
Simplu, nu?
Măsuri de siguranță
- În continuare plecăm cu puțini bani la noi. Cam cât să ne ajungă pentru ziua respectivă. 20, 30, 50 de dolari. Când revenim în cameră verificăm și numărăm banii. În special înainte să schimbăm cazările. Nu stăm să numărăm în fiecare seară.
- Nu scoatem foarte mulți bani de la bancomat. 300 de euro, pe acolo. Sumă care ne ajung cel puțin o săptămână.
- Scoatem bani de la bancomatele aflate în interiorul clădirilor. Fie din supermarketuri, bănci sau stațiile de autobuz ADO.
- Ținem banii în mai multe locuri. Atât în mai multe conturi la bănci diferite, dar și numerarul.
Astfel, cel puțin în aparență, nu avem prea mulți bani la noi aproape niciodată. Fiecare este liber să își seteze sumele și limitele.
5. Ne asigurăm de fiecare dată că am închis camera. Chiar dacă mergem doar până în curte. În Asia eram mult mai puțin atenți cu asta. Evident, în funcție de locul în care stăteam.
6. În primele zile eu nu mă îmbrăcam prea frumos, ca să nu atrag atenția. Nu e cazul pentru Mexic să îmi fac scenarite în direcția asta.
7. Avem copii ale pașapoartelor, poze ale lor în telefoane. Când luam autobuzele de cele mai multe ori ținem pașapoartele și alte lucruri de valoare într-o borsetă ce se ține pe piele. A noastră e de la Decathlon. Dacă aveți recomandări mai bune, le așteptăm.
Cum a fost Mexic pentru noi până acum
Nu am avut nici măcar un moment în care să mă simt în nesiguranță. Oamenii nu s-au uitat urât la noi, ne zâmbesc, ne ajută, ne îndrumă. Nu îmi e frică să scot telefonul pe stradă, nu ne e frică să lăsăm să se vadă că suntem obosiți, dezorientați.
Probabil că e și ăsta unul dintre motivele pentru care nu îmi vine să mai plec din Mexic. Sunt țări în zonă despre care am auzit că e bine să nu scoți telefonul. Mergi în supermarket, te uiți pe hartă, apoi îți vezi de drum.
Aici însă relaxarea este la ea acasă. Găsești aici toate articolele scrise despre Mexic. Ce ne-a plăcut și ce nu, pe unde am stat. Multe alte articole urmează să vină!
Stay tuned! Mai ai și alte întrebări? Te putem ajuta?
Travel & love, love to travel!
[…] rest am fost destul de relaxați. Deci paranoia mea de dinainte de plecare a fost doar paranoia. Poți să citești aici despre siguranța în Mexic, se aplică și pentru restul […]
[…] rest am fost destul de relaxați. Deci paranoia mea de dinainte de plecare a fost doar paranoia. Poți să citești aici despre siguranța în Mexic, se aplică și pentru restul […]
Buna! Voi pleca in Mexic in doua saptamani. Am citit destul de multe articole pe net despre intamplari neplacute ale romanilor la controlul de la vama. Trebuie sa recunosc ca m-am cam panicat…
Cum a decurs formalitatea de trecere a granitei pe aeroportul din Ciudad de Mexico? Ce documente crezi ca ar trebui sa am la mine?
Noi am aterizat în Cancun. La controlul de trecere ne-au invitat într-o cameră unde ne-am așteptat rândul. Au vorbit cu Alex, l-au întrebat despre traseu, cazare, buget, nu au cerut sa vada dovezi, asta a fost tot. Mai nasol a fost doar ca nu ne-au spus ce se întâmplă, ce căutăm în camera aia. Dar in rest au fost amabili. Nu ai de ce sa iti faci prea multe griji. Pasaportul sa fie valabil, sa ai macar o cazare rezervata, zbor de intoarcere sau zbor de iesire din Mexic (e posibil nici sa nu iti ceara). Gasesti pe site-ul mae informatii complete si la zi https://www.mae.ro/travel-conditions/3727
Distractie placuta!