• Menu
  • Menu

Jurnal de călătorie din roadtrip

Jurnal de călătorie când ești pe fugă.

Știți deja că stilul nostru de călătorie este ceva mai molcom. De două săptămâni încercăm să combinăm cât putem de bine statul o zi-două într-un loc, călătoriile și munca.

Asta s-a dovedid ceva mai dificil decât credeam. În primele zile am pornit cu destul de mult avânt la editat poze cu speranța și convingerea clară că în timp ce explorăm o să apuc să vă și povestesc în paralel. Asta mi-a ieșit mai mult pe Facebook și mai puțin pe blog.

Concluzii până acum din destinații

Bulgaria

Are câteva locuri foarte faine mai retrase și nu așa turistice chiar și acum, în iulie. Dacă pui la socoteală și faptul că sunt la nici 200 de km de România reprezintă un avantaj major.

Vezi aici vlogul cu plajele preferate din Bulgaria.

Aici primul vlog din Bulgaria

În Macedonia

S-au construit mult mai multe autostrăzi decât îmi aminteam eu iar lacul Ohrid a rămas cel puțin la fel de frumos. Pe aici nu știu cum am făcut, dar am reușit să evităm hoardele de turiști. Poate erau toți la plajă, poate e ăsta punctul de maxim și aglomerație.

Stai cu ochii pe canalul de Youtube, urmează azi vlogul de aici.

Albania

Unde ne și aflăm acum, rămâne probabil cel mai bine păstrat secret al Europei. Înainte să ajungem, îi stalkuiam pe cei de la Limitless Albania pe instagram. Parcă la fața locului m-a uimit și mai mult tot ce am văzut și trăit.

Litoralul de aici însă este mult mai aglomerat decât în Bulgaria. Mare parte turiști din Albania, ceea ce ajută ca prețurile să rămână într-o limită extrem de plăcută.

Cel mai mult am plătit cred pe la 16 euro o masă cu mult pește stropit cu multă bere. Plaje foarte remote nu am găsit multe. Iar la cele care sunt se ajunge destul de greu (minim o oră de mers pe jos).

Recomandăm așadar litoralul din Albania în afara lunilor Iulie și August. Dacă nu vă deranjează aglomerația e la fel de frumos oricând.

Prețurile în Albania

Până acum în Albania nu ne-a fost teamă să intrăm în nici un restaurant sau terasă. Chiar dacă aveau cea mai bună poziție și/sau păreau “fiță”. Și dacă am ajuns la capitolul teamă – nu ne-a fost teamă momentan în nici o situație. Vă dați seama că vă anunț dacă se întâmplă ceva rău. Din Macedonia, luând la rând stațiunile de pe litoral și până în Berat unde ne aflăm acum ni s-a părut o țară sigură.

Se mai strângea lumea ca la urs în jurul nostru când ridicam drona, dar am avut parte mai mult de priviri curioase și prietenoase.

Nu ne așteptam să aibă munți atât de înalți și frumoși, dar nici apă de o culoare turquoise așa plăcută. O să vedeți mai multe poze și video treptat, treptat, pe măsură ce apucăm să le pregătim.

Până una alta, daca plănuiți escapade în zonă vă putem ajuta cu informații în privat.

Concluzii despre muncă și roadtrip

Ei bine, dacă nu eram așa pe fugă ar fi fost perfect. Pentru că pe trei august vrem să descoperim și România și să luăm parte la Săptămâna Haferland, nu prea avem cât timp am vrea noi. Soluția a fost să prioritizăm ce era foarte urgent și cam asta a fost tot ce am reușit să facem.

În schimb am avut ceva mai multă considerație față de noi. Este probabil cea mai organizată perioadă a noastră din ultima vreme. Cu mese oarecum fixe, cu ore matinale de trezire și adormit la fel de devreme. De exemplu aseară la ora 22:00 deja ne băgam la somn. Păi cum să nu te trezești odihnit și cu drag la ora 7.

Ar fi fost perfect să ne putem lua concediu. Doar că noi nu avem de la cine să ne luăm, în plus tocmai în perioada asta avem chiar mai mult de muncă decât în mod normal. Și dacă în primele trei, patru zile am avut grijă să copiez din telefoane și cameră pozele, ba chiar să mă și uit pe ele, cu timpul am rămas în urmă și cu asta.

Oboseala

Cred că fără acest program ceva mai organizat aș fi clacat până acum. Din acest motiv nici nu insist să trag de mine, pentru că avem nevoie de energie. Iar cine spune că nu obosește când vizitează, minte. Să nu îl credeți. O zi de mers cu mașina, umblat pe străduțe, filmat și pozat, stat în soare și transpirat pe mine mă obosește mai mult decât o zi de stat la birou.

Băi, dar ce traseu fain a făcut Alex pentru acest roadtrip și cât de frumoasă e Albania. Nici nu bănuiam.

Am dispărut așadar de pe blog o vreme, mai scoatem noi capul din când în când. Va urma…

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lipa Lipa
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.