Mie mi s-a părut un oraș fantastic Łódź, potrivit pentru nomazi digitali. Multe locuri cu ambient interesant, muzee, piețe, restaurante și cafenele interesante în care să petreci timpul, internet decent.
Ca să nu mai aglomerăm atât Berlin, Londra și Lisabona, nu ar strica să ne orientăm și spre destinații mai neconvenționale. Ah, și cred că despre Łódź este important să preciezez și faptul că este pe lista recomandărilor Lonely Planet la Best in Travel Value.
Extra info. Łódź se pronunță Uci. (mind blowing, așa-i? 😀 )
Unde să stai în Łódź?
L-am ochit pe Booking și l-am rezervat rapid chiar dacă nu aveam opțiune de rambursare și trebuia să plătesc pe loc. Stare Kino Cinema Residence. Nu aș sta o săptămână în locul acesta, dar câteva zile poate să fie foarte interesant. Este clădirea primului cinematograf permanent din Polonia și al 2-lea din lume.
Am stat pe etajul dedicat perioadei comuniste, camera a fost micuță, dar curată și frumoasă. Pe noi nu ne-au impresionat grozav bibelourile din vitrină pentru că le știm deja. 🙂
Altfel în Lodz găsiți cazare cu prețuri începând de la 20-30 de euro pe zi pentru două persoane.
Unde să mănânci în Łódź?
Depinde ce cauți. Fie la OFF, centrul comercial creativ, aici găsești tot felul de restaurante, sandwiches, paste, supe, într-un decor cât se poate de hipsteresc.
Pentru mâncare tradițională noi ne-am dus la Chlopska Izba. Ne era suuuper foame așadar am comandat o supă clasică sperând că o să vină super repede, niște pierogi – adică niște colțunaști tradiționali și un ciolan de porc alături de cartofi la cuptor.
Ciolanul a venit însoțit și de varză călită, pierogi au fost gustoase, dar după ce ne-am săturat am abandonat câteva pentru că erau cam uleioase. Una peste alta este un loc în care să nu mergi neapărat super flămând, este în centru, prețurile sunt decente iar mâncarea destul de gustoasă.
Pentru un brunch cu clătite noi ne-am îndreptat spre Pozytyvka, ne-a plăcut, ne-am simțit bine, cafeaua a fost bună, mâncarea gustoasă și exact ce am cerut, ospătărița a fost de treabă, deci am luat o decizie bună. Pe tripadvisor au câteva reviewuri negative pentru staff.
Ce ai de făcut în Łódź?
Ce m-a surprins în fiecare oraș din Polonia este că peste tot aveam destul de multe lucruri interesante de făcut, multe opțiuni.
Piotrkowska
În Lodz ne-am plimbat în primă fază pe strada principală, Piotrkowska. Cea mai lungă stradă comercială din Polonia. Aici am descoperit și pasajul Rosi cu clădirile sale decorate cu oglinzi. Ne-a părut puțin rău pentru că nu am avut soare, cred că se văd superb clădirile reflectând razele.
Tot pe această stradă se găsesc și statuile personalităților celebre ale orașului, dar și un walk of fame, ca la Hollywood.
Era încă devreme pentru că la stare Kino poți face check-in doar după ora 15, așadar am hotărât să hoinărim restul zilei și să revenim la cazare pe seară.
Dacă vă pasionează, vă puteți plimba cu rișca pe această stradă.
Muzeul orașului Lodz
Dacă ajungeți pe aici mie mi se pare absolut vital să îl vizitați. Este un loc plin de magie, într-o casă superbă.
În partea de jos puteți admira exponatele muzeului, camere tipice comunităților ce locuiau în oraș și pentru a vă duce în poveste, aceste încăperi aveau și sunete specifice pe fundal. Vocile unei familii de evrei la cină, sau cântecele copiiilor ce se jucau în curțile interioare.
În partea de sus a muzeului ne-am plimbat prin încăperile palatului, dar am avut ocazia să intrăm puțin și în universul lui Arthur Rubinstein.
Merită din plin și o să mulțumim iar celor de la muzeul orașului Lodz, dar și institutului Polonez, pentru că prin intermediul lor am putut filma și fotografia în interior.
Manufaktura
Adică un complex de clădiri din Lodz ce au acum scop recreativ. În cadrul Manufaktura găsești un centru comercial, muzee, un hotel, dar și un spațiu pentru evenimente în aer liber. Clădirea a fost deschisă în 2006 și a inclus renovarea unei vechi fabrici de textile și a complexelor comerciale din zonă.
Aici găsiți și MS2, muzeul de artă contemporană. Pe site-ul Manufaktura ai toate informațiile necesare.
MS1
Ne îndepărtăm de Manufaktura și mergem spre clădirea ce este un fost palat, în care acum se găsește muzeul de artă contemporană MS1. De știut – intrarea este gratuită în fiecare zi de vineri. Puteți să citiți mai multe despre MS aici.
Ksiezy Mlyn
Pentru cei care doresc să vadă o moară imensă, transformată mai târziu în fabrică de textile. Detalii aici.
EC1
Un alt grup de clădiri transformate în ceva util și interesant. Noi am apucat să intrăm doar la Science Center, dar mai este și un planetariu și alte chestii.
La Science Center am mirosit diferite tipuri de flori și am văzut polenul mărit de foarte multe ori, am aflat despre gravitație, ne-am uitat la microscop la diferite chestii iar atracția principală a fost zona dedicată cosmosului, unde am experimentat cum ar fi greutatea noastră pe alte planete.
Ce să mai, am spus și în video, nici nu am simțit când au trecut două ore și oricum am fost pe repede înainte. Puteam să stăm lejer o zi întreagă.
Muzeul de cinematografie al orașului Lodz
Noi aici am petrecut o parte din ziua noastră cu numărul doi în Lodz. Pe seară ne urcam într-un tren, deci am vrut să fim siguri că avem suficient timp. Vizita noastră a durat cu totul vreo două ore, două ore jumătate, timp în care am ascultat povești despre cinematografie, dar și istoria palatului în care este acum muzeul.
Găsiți detalii despre importanța lui și aici.
Picturile murale din Lodz
Am povestit despre ele și în video, pe multe le-am văzut noi seara, la plimbare prin oraș de pe la un muzeu la altul. Foarte tare și mi-a plăcut și faptul că au aplicație ca să le găsești ușor. Detalii aici.
Detalii suplimentare pentru Lodz
Găsiți informații despre oraș, ce să vezi, unde să dormi, evenimente, shopping, pe site-ul de informate turistică dedicat orașului. Puteți începe cu pagina de informații practice.
Have fun!
[…] Ghid de călătorie pentru Lodz, Polonia […]
[…] cum scriam în articolul despre Lodz, ai multe de văzut și făcut și aici. Cel mai bine te las cu vlogul de călătorie numărul doi […]