Nomazii zilelor noastre – interviu cu Alina și Florin, Aventurescu

Azi intrăm iar în viața unor nomazi, îi descoperim și îi tragem de limbă. Dacă sigur de Aventurescu a auzit toată lumea, de Alina și Florin, adică minunatul cuplu din spatele proiectului, probabil știu mai puțini.

Noi ne-am hotărât să îi luăm la întrebări și citind răspunsurile ne-am dat seama că ar trebui să ne împrietenim mai mult. Traseul lor de la angajați la freelanceri nomazi a fost destul de asemănătoar cu al noastru și i-am descoperit cu plăcere gândind ca noi. Așadar cred și sper că o să îți placă povestea lor. Nu uita să îi urmărești și pe Facebook sau Instagram.

1. O să vă rog să vă prezentați prima dată și să ne spuneți ce făceau Alina și Florin înainte de Aventurescu.

Salutare, tuturor! Omulețul ăsta cu rucsacul în spate, pe numele lui Aventurescu, întruchipează de fapt un cuplu pe la vreo 30 de ani, adică Alina și Florin, ambii cu rădăcinile în București. Alina, fost contabil-economist, cu deprinderi legate de cifre și calcule pe termen lung, și Florin, IT-ist, fost corporatist, cu mulți ani de experiență în UX Design. Ce înseamnă UX Design? Pe înțelesul tuturor, făcea în așa fel încât interfețele diferitelor aplicații să arate bine și să fie ușor de folosit.

În afara locurilor de muncă, în weekenduri, în concedii, dar și în zilele libere legale, eram tot timpul plecați cu rucsacurile în spate pe unde găseam promoții la bilete de avion. Înainte de Aventurescu, am cochetat puțin și cu un alt fel de a călători, mai precis pe motocicletă, și sperăm să-l reluăm cât de curând.

2. Cum și când ați prins gustul călătoriilor?

Separat, imediat după ce am terminat liceul, pe vremea când încă nu ne cunoșteam. Pe-atunci, am început să plecăm cu grupurile de prieteni în city break-uri de câteva zile ba la Amsterdam, ba la Milano, ba la Viena. Studenți fiind și neavând foarte mulți bani, am căutat variante economice ca să putem să plecăm în voie. Zburam cu low cost, stăteam prin hosteluri, apartamente închiriate prin Airbnb, ba chiar am folosit și couchsurfing, mâncam de la supermarket. În felul ăsta, am realizat că nu ne trebuie o avere pentru a călători.

Apoi, din 2009, când ne-am cunoscut (acum zece ani deja, ce-a mai trecut timpul!), am pus la cale câteva ieșiri foarte interesante încă din primul an. Iar de atunci, nu a trecut niciun an fără călătorii. Cu timpul, ne-am avântat din ce în ce mai mult, am țintit și alte continente, am plecat de acasă pentru perioade mai lungi, până ce, într-un final, am ajuns să ne prezentăm demisiile și să ne dedicăm tot timpul călătoriilor. Practic, ne-au trebuit cam zece ani ca să ajungem unde suntem azi.

3. Povestea Aventurescu și cum a luat naștere.

Ideea a luat naștere pe o plajă din Krabi, Thailanda, acum vreo patru ani. Eram într-un concediu de trei săptămâni în Dubai și Thailanda și primeam foarte multe întrebări de la colegi, prieteni și alți cunoscuți despre cum naiba facem noi de suntem mai mereu plecați.

Se gândeau că om fi câștigat la LOTO și că sărbătorim asta în Thailanda, fix când era zăpada mai mare la București. Mai mult, ne cereau detalii care mai de care: de unde găsim zborurile, cum căutăm cazările, cum ne organizăm, ba chiar excel-ul cu itinerarul. După multe, mult prea multe răspunsuri de același fel pentru toată lumea, am hotărât să ne ușurăm munca și să povestim toate treburile astea în public. Adică online. Ideea de a așeza într-un site toate ofertele pe care le găseam, de a scrie articole cu detalii din călătoriile noastre părea cea mai ușoară cale de a mulțumi pe toată lumea.

După primele postări cu oferte de vacanță și bugete de călătorie, informația s-a propagat atât de repede, mult mai repede decât ne așteptam, mai ales pe Facebook. Așa că, ușor-ușor, Aventurescu a devenit din ce în ce mai cunoscut. Astăzi, Aventurescu este deja ”băiat” mare, pe care ne putem baza și care ne susține în așa fel încât să nu mai fim angajați.

4. Povestea demisiilor și ce a urmat după. (A fost prima dată blogul sau demisia?)

Cam doi ani, am muncit la site și la joburi concomitent. După acești primi doi ani, devenise din ce în ce mai greu să susținem site-ul cu oferte, cu conținut, dar și din punct de vedere tehnic sau chiar al promovării, iar în același timp să mergem și opt ore pe zi la muncă. Acesta a fost momentul în care Alina a făcut primul pas cu demisia. Văzând că site-ul merge mai bine dedicându-i mai mult timp, la puțină vreme a urmat și Florin. Și iată-ne pe amândoi, de aproape doi ani, fără joburi full time, fără manageri, fără șefi de niciun fel, fără program fix de luni până vineri, cu toate că se mai întâmplă să lucrăm și mai mult decât înainte, dar și fără stresul calculului zilelor de concediu.

Dar cum planurile de acasă nu se pupă mereu cu cele din târg, ne gândeam că, odată cu demisiile, viața va fi ca o continuă vacanță. N-a fost, desigur, chiar așa. Acum totul depinde de noi, de la verificarea contractelor la rezolvarea problemelor tehnice ce apar pe site, la calcularea bugetelor, la promovare, la conținut și multe, multe altele. Iar toate astea trebuie să le facem în timp ce ne vedem și de viață.

În schimbul acestor sacrificii, însă, avem libertatea de a pleca oricând, oriunde, cu singura condiție să avem mereu o conexiune la internet, o masă și o cameră liniștită în care să ne odihnim. Avem libertatea de a ne alege singuri clienții și nu ne obligă nimeni să lucrăm la un proiect care nu ne face plăcere. Mai mult, avem libertatea de a ne organiza singuri programul.

5. Care sunt sursele voastre de venit? Cum câștigați bani?

Încă de la început, am știut că nu este bine să te bazezi pe o singură sursă, așa că am încercat să facem bani din mai multe surse.

• Principala sursă o constituie veniturile din marketing afiliat, adică recomandarea de oferte la zboruri, cazări și croaziere.
• Pe lângă asta, colaborăm cu câteva agenții de publicitate pe proiecte relevante în domeniul călătoriilor
• Și mai sunt venituri și din reclama pe site.

La început, mai aveam proiecte sub forma infotrip-urilor sau onoram diferite invitații la evenimente, precum workshop-uri despre călătorii, dar cu timpul am renunțat la ele. Raportul cost-beneficiu era destul de mic, iar timpul petrecut destul de mare.

6. Cea mai lungă călătorie împreună.

Am putea spune că cea mai lungă călătorie împreună este cea ce durează de doi ani de zile, de când stăm acasă amândoi, 24 din 24, și ne mai schimbăm biroul din când în când. Spre exemplu, anul trecut, adică în 2018, am avut un birou nou în fiecare lună a anului: Thailanda, Myanmar, Laos și Bali, Germania, Spania, Georgia, Grădina Carpaților din România, Grecia, Belgia, Franța, Caraibe, SUA.

Totuși, legat, am fost plecați vreo patru luni în Creta, iar cu altă ocazie prin Asia.

7. Cum au reacționat apropiații când le-ați spus că vreți să aveți un stil de viață nomadic?

O amintire plăcută este prima reacție a unei colege: ”Păi și cu contribuția la pensie ce o să faci?”. Nu concepea sub nicio formă ideea de a nu avea siguranța zilei de mâine, siguranță pe care ți-o oferă firma la care lucrezi. Aceleași întrebări și le-au pus și părinții, dar după ceva timp au înțeles cu toții că ne putem descurca foarte bine și așa.

S-au obișnuit cu faptul că suntem mereu plecați, iar prietenii, când vor să lanseze o invitație la bere, la un botez, la o nuntă, încep cu întrebările: ”Pe unde mai sunteți?” sau ”Sunteți acasă pe data xxx?”.

8. Vă gândiți uneori să vă întoarceți la stilul de viață anterior?

Niciodată, hi hi. Nu credem că am mai putea să intrăm în ritmul de la 9 la 6, să stăm liniștiți la ședințe sau să râvnim la o destinație unde am vrea să ajungem, dar nu putem, pentru că ni s-au terminat zilele de concediu. Vom face tot posibilul să ne menținem acest stil de viață, să putem face asta și peste 10 sau 20 de ani, dacă ne-o ține sănătatea.

9. Cel mai dificil moment din călătorii/de când v-ați dat demisia.

Cred că s-a întâmplat în vacanța mai lungă prin Asia. Devenise obositor să ne mutăm din loc în loc, să lucrăm și să ne și organizăm următoarea destinație, cu tot ce presupune asta: cazare, internet, mâncare. Așa am ajuns concluzia că cel mai bine pentru noi este să avem baza acasă, în România, și să plecăm într-o destinație sau două maxim pentru perioade de una, două sau trei luni. Cât să înțelegem ceva din locul ăla, să nu devină obositor și să avem timp și pentru lucru. Așa împăcam și capra, și varza: ne vedem și familia, mai mergem și la frizerul nostru, mai și lucrăm, ne și odihnim, dar și experimentăm locuri noi.

10. Care au fost pentru voi top trei provocări ale acestui stil de viață?

Să ne ținem de programul zilnic. Chiar dacă nu mai mergem la job, și în acest stil de viață, dacă vrei să fie pe termen lung, trebuie să-ți setezi un program pe care să-l și respecți.

O altă provocare a fost chiar relația noastră. La început, ne era teamă că vom începe să ne certăm dacă stăm împreună 24 din 24. N-a fost deloc așa. Am învățat să lucrăm în echipă, să ne susținem unul pe celălalt și totul merge lin. A fost un test pe care l-am trecut.

Apoi, finanțele. Când nu ai un salariu care îți intră în cont lunar, e foarte greu să începi să-ți faci planuri pe termen mai lung, cum ar fi achiziția unei mașini sau a unei case, o călătorie într-o zonă mai scumpă a lumii, precum Statele Unite, sau chiar întemeierea unei familii cu copii. În timp, am învățat să ne descurcăm și cu problema asta. În fiecare lună, încercăm să punem ceva bani deoparte, atât cât se poate, dar nici nu ne aruncăm la cheltuieli extravagante care ne-ar putea lăsa fără cash flow. Planurile le facem tot timpul cu ce bani avem în momentul respectiv, în niciun caz cu ce credem că vom avea în viitor. Nu avem destui bani, nu-i nimic, nu ne aruncăm cu capul înainte, ci așteptăm răbdători să se strângă suma de care am avea nevoie. Noi zicem că funcționează.

11. Ce planuri de viitor aveți?

Pentru viitorul îndepărtat, nu avem niciun plan bine pus la punct. Vrem, însă, să ne mutăm din București, pentru că a devenit ușor nociv din multe puncte de vedere: e gălăgios, e poluat, serviciile administrative sunt din ce în ce mai slabe. În aprilie, mergem la Las Vegas ca să ne căsătorim.

Cam atât e stabilit în momentul de față. Mai vedem pe parcurs ce oferte ne mai ies în cale. Ne dorim foarte mult să ajungem în Islanda anul ăsta, să sperăm că se vor alinia planetele.

12. Care este cel mai important sfat pentru cei ce vor să apuce pe acest drum? Și cel mai important sfat de călătorie?

În primul rând, să pornească la drum cu ceva economii, dar și cu o sursă cât de mică din care să producă deja bani. Sursa pe care s-o dezvolte odată ce au mai mult timp la dispoziție sau să găsească și alte modalități pe lângă ea astfel încât să înceapă să producă atât cât le trebuie.

Ca sfat de călătorie, este greu să ne rezumăm la unul singur, dar, dacă ar fi să alegem, ar fi acela de a nu face un maraton de vizitare, în care doar să bifeze locuri, ci în care să încerce să vadă locurile într-un ritm mai lent. Să descopere oamenii și obiceiurile lor, cafenele, cartiere, străduțe. Până la urmă, despre asta sunt călătoriile: să descoperim alte popoare, nu să ne facem un selfie în fața nu știu cărei catedrale și apoi să plecăm mai departe.

Ne povestea la un moment dat o cunoștință că a făcut un traseu de șapte zile în Germania în care a vizitat șase orașe, dar că nu-și mai aduce aminte de nimic din acea vacanță. Amintirile ți le creezi când stai mai mult într-un loc, fie că vorbim despre o ședere de o lună într-un singur loc, fie că vorbim despre un city break într-un oraș căruia majoritatea îi oferă una sau două zile, dar tu alegi patru.

Chiar și pe o plajă unde nu ai ce face mai mult de trei ore, putem sta o săptămână sau mai mult, în așa fel încât, la sfârșit, să ne aducem aminte cum mergeam în fiecare dimineață la aceeași cafenea și vorbeam cu patronii care acum ne sunt prieteni, cum încercam zilnic să învățăm să facem surf până am reușit să călărim un val sau cum ne-am format obiceiul acela sănătos de a bea o bere de la magazin pe plajă, la apus, toată vara.

---

Ei au fost Alina și Florin. Nu uita să îi urmărești și pe Facebook sau Instagram și sper că și tie ti-a făcut plăcere să le descoperi povestea.

Găsești aici toate interviurile din seria asta.

Spor la călătorit!