• Menu
  • Menu

Concluzii la trei ani de freelancing și plimbat prin lume

Ieri s-au făcut trei ani de când ne-am urcat în primul avion, cu demisia dată și inima cât un purice. Decizie care pentru mine a fost totuși dificilă. Pentru că nu îmi stă neapărat în fire să nu am un plan concret.

Aveam și plase de siguranță. Bani economisiți și posibilitatea de a mă întoarce totuși la job în următoarele câteva luni. Făcând probabil altceva, dar acolo simțeam că m-aș întoarce oricând.

Și s-au dus trei ani cu bune și rele. O foarte mare parte din timpul ăsta am călătorit și în continuare este singurul lucru care mă ajută să păstrez un oarecare echilibru.

Pentru că viața de freelancer nu este neapărat una ușoară. Toți spunem că dacă nu am mai pierde vremea la birou am face alte lucruri. Doar că de la a spune și până la a programa ca mai apoi să faci este un drum foarte lung. Cred că freelancerii au scos expresia cu drumul spre Iad care e pavat de intenții bune.

Întrebări pe care să ți le pui înainte să-ți dai demisia și să pleci la drum

După trei ani de freelancing încă mă lupt cu mine să fac mișcare. Mi-am luat gândul de la clasicul mers la sală, aș vrea măcar să ies să mă plimb la prânz. Lucru ce se întâmplă extrem de rar. Mai ales atunci când suntem în țară.

Pentru că nu îmi vine să iau din timpul de lucru pentru a face chestii pentru mine. Chiar dacă deseori asta înseamnă că nu sunt nici productivă. Aș putea să folosesc timpul respectiv în moduri mult mai bune. Dar îmi dau impresia că muncesc.

Lucrurile astea se schimbă atunci când nu sunt acasă. Pentru că vreau să explorez iar curiozitatea este mult mai puternică decât lenea sau falsul pretext: munca. 

Nu știu încă exact cum să păstrez echilibrul când sunt acasă, deci călătoriile rămân cea mai bună constantă.

Cum ne împărțim timpul?

Încă nu am lămurit nici noi tot, e o rutină descoperită în timp. Când schimbăm aerul avem nevoie de câteva zile să ne acomodăm. Adică în primele zile pe drum s-ar putea să nu fim cei mai productivi.

Dacă suntem într-un roadtrip în mod ideal o zi este de explorare iar o zi rezervată pentru muncă. Și ca o altă concluzie după trei ani:

Să produci conținut video nu e deloc ușor

Uneori doar ne uităm pe foto și video și revenim să filmăm pentru că ne-a tremurat mâna, sau am văzut imaginile și ne-a venit o idee mai bună de cadru. Sau am filmat ceva, dar am descoperit acasă că nu s-a înregistrat bine sunetul. Sau că nu am dus o idee importantă până la capăt.

S-a întâmplat să mai stăm câteva zile în Veliko Tarnovo pentru că ne-a și plăcut, dar pentru că a fost cod portocaliu de vânt și nu am putut ridica drona. Nu ne-a părut rău pentru că rezultatul final a meritat. Găsești aici ghidul de călătorie, cu poze și vlogul.

Pentru un video sunt multe lucruri ce pot merge prost. La poze mai dai un crop, mai editezi, faci să pară că ai vrut să fie artă în mișcare. Sau așa mi se pare mie. V-am mai spus, Alex e maestrul pe domeniul ăsta.

Recapitulare a unor etape prin care am trecut

În primele luni de la demisie eram mai concentrați pe ideea de explorat, relaxare, iar apoi pe economisit. Eram încă departe de potențialul nostru, aveam multe de învățat, așadar eram ok cu ideea de a face voluntariat pentru cazare și masă. Asta ne-a și permis să ne dezvoltăm pe mai multe planuri.

Cu timpul însă am avut tot mai mult de muncă, deci mai puțin timp de voluntariat sau interacționat cu alții. Am migrat de la Work Away spre hostel life, ca să reușim să menținem și un oarecare balans social.

Cu cât a crescut volumul de muncă, cu atât am început și noi să stăm tot mai puțin în hosteluri și am migrat iar. De data asta spre apartamente. O evoluție destul de normală.

Asta s-a întâmplat pentru că deseori nu aveam pur și simplu la dispoziție orele alea de petrecut la socializare. Sau le ai, dar după ce toată lumea se pregătește de somn. Pentru că tu atunci ai terminat de muncit și mai ai de așteptat și de păzit transferul câteva ore.

Oboseala călătoriilor

Este un fenomen întâlnit des printre cei care călătoresc foarte mult, incluzând nomazii digitali. Cum se manifestă oboseala asta? Pur și simplu te saturi la un moment dat. Să trăiești dintr-un bagaj, să nu ai lucrurile niciodată într-un dulap. Ce rost are? Oricum scoți totul din rucsac și pleci curând.

Iar oboseala asta vine la pachet, draga de ea, și cu un sentiment de vină.

Ce este în neregulă cu mine de nu sunt fericit în Paradisul ăsta de viață?

Am învățat în timp că e ok, că se confruntă și alții cu asta, că e normal. Am fost crescuți și oarecum programați într-un fel și e normal să îți fie greu uneori. Să-ți fie dor de cei dragi, de patul tău, de prieteni, de dulciurile preferate, de berea de acasă, să-ți fie dor de lucrurile pe care le cunoști.

E normal să îți fie frică, poate să nu te simți în siguranță, să experimentezi tot felul de emoții contradictorii. Când mai am câte un episod așa îmi amintesc despre deciziile luate de frică și cele luate din dragoste/credința că așa e bine. Chiar dacă unele decizii sunt dificile încerc să le iau cât mai rar cu putință de frică.

Am avut joburi sau parteneri alături de care am stat de frică. Nu frica de ei, ci frica de singurătate, de instabilitate financiară etc. Nu s-a terminat niciodată cu happy end. Deci azi iau pentru mine cât mai multe decizii ce se bazează pe dorința de a crește, de a învăța, de a experimenta și cât mai puține de frică.

Să vă dau și un exemplu concret? Îmi este frică de faptul că o să vină o nouă criză, dar asta nu mă face să mă duc acum să îmi caut un loc de muncă. Sunt fericită și împăcată ce ce facem, ba chiar îmi place foarte mult. Așadar mai degrabă economisim și programăm cu mai multă grijă bugetele de anul acesta.

Iar asta ne duce oarecum și la:

Volumul de muncă versus câștiguri

În timp am învățat și noi mai bine să ne valorificăm munca. Am făcut schimbări în viața noastră tocmai pentru că ne doream mai mult timp pentru lucrurile care ne fac plăcere și pe cât posibil să facem cât mai mult din ce ne place.

Uneori am lucrat prea mult pe bani prea puțini și în rare cazuri am simțit că am câștigat foarte mulți bani foarte ușor. Dar le-am experimentat pe ambele.

Cu timpul am învățat să ne evaluăm munca la un preț corect și de asemenea am învățat ce putem face și ce nu. Cel mai important am învățat care este volumul de muncă cu care suntem ok. Astfel încât să nu simțim că o luăm razna muncind, dar nici să nu ne panicăm.

Dacă ești freelancer și nu ai proiecte nu ești niciodată liniștit. Nu ai proiecte, nu ai încasări, viața e greu, facturile vin oricum.

Am încercat în timpul ăsta nici să nu ne bazăm pe o singură sursă de venit. Colaborăm ca freelanceri pe diverse proiecte, iar blogul de multe ori este un fel de portofoliu care ne reprezintă. Am spus asta de mai multe ori. Nu e obligatoriu să ai un blog pentru a avea o viață nomadică. Găsești aici mai multe interviuri cu oameni care se plimbă mult și nu au neapărat blog.

Încercăm să ne hotărâm dacă să ne dedicăm și mai mult timp pentru blog, Youtube și contului de Instagram, sau dacă să facem în continuare și freelancing (editare video, ghost writing, suport pe proiecte de marketing digital). Momentan le facem și îmbinăm armonios pe ambele iar proporția cred că este de 50-50. Sau pe acolo.

Nu au fost trei ani mereu ușori

Dar au fost cu siguranță cei mai frumoși de până acum. Nu m-aș întoarce înapoi, cu toată nesiguranța, mai ales cea financiară, prin care am trecut.

Avem planuri mari în continuare, destinații misto prin care să călătorim împreună. Ăștia au fost doar primii trei ani.

Tot ca o conlcuzie: în acești trei ani ne-am simțit ajutați și sprijiniți și de voi. Fie cu câte o donație spontană, cuvinte de încurajare, atenția pe care ne-o oferiți. Poate nu a fost ușor, dar simt că ne-a fost mai ușor decât altora datorită vouă.

Ideea e că fiecare poveste e diferită, iar dacă pleci pe drumul ăsta încearcă să te aștepți la tot felul de urcușuri și coborâșuri. Ca un sfat: mergi pe drumul tău. 😉

Enjoy the ride!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comments