Nici nu avem voie să ne mai plângem. Niciodată. Cel puțin nu atâta timp cât pur și simplu suntem liberi să parcăm în cel mai tare peisaj găsit. Să punem biroul și să ne apucăm de editat fotografii sau dat mailuri.
Cappadocia e un tărâm superb, de parcă ești pe lună. Până când vine apusul de soare (sau răsăritul) și rămâi cu gura căscată.
Știți ce îmi mai lipsește? Nimic. Restul e doar surplus, ca să citez un alt internaut.
Leave a reply