• Menu
  • Menu

Cheile Tișiței (raiul vrâncean) – ghid de călătorie

Eram în căutarea unui loc frumos în care să facem o drumeție lejeră în natură și am găsit locul perfect pentru asta: Cheile Tișiței. Sau Raiul în stil Vrâncean :)). Situate în Parcul Natural Putna-Vrancea, te întâmpină chiar de la intrare cu un peisaj scos din povești!

Pârâul Țișița a săpat o vale destul de adâncă pe alocuri, cu aspect de canion. Este locul în care norocoșii pot să vadă floarea de colț la cea mai joasă altitudine. Noi nu am fost printre norocoși. 🙂

Dacă vă uitați la Dark, tunelurile din Cheile Tișiței o să vă placă și o să vă trimită în atmosfera serialului. Într-un fel am dus vrânceanul în raiul lui. 😉

În timp ce vizitam cheile ne-am tot întrebat ce e cu podurile construite. Se pare că în trecut pe aici a trecut o cale ferată forestieră. Cu excepția podurilor, alte urme nu prea am văzut ale acestei căi forestiere fantomă.

Informații Cheile Tișiței

La intrarea în chei există o mică parcare, ne imaginăm însă că în weekenduri probabil devine neîncăpătoare. Taxa de intrare este 3 lei. Bine de știut – peste tot în România e bine să ai niște cash la tine!

Până să venim aici noi nu știam că știm pe cineva care a fost prin Cheile Tișiței. Am aflat apoi de pe Facebook și Instagram că nu sunt tocmai necunoscute. Partea cea mai populară este bucata parcursă și de noi, de la intrare și până la Tunelul Mare.

Aveți de parcurs 7,5 km dus până la tunelul mare, distanță pe care o parcurgeți în 2-3 ore, în funcție de câte pauze de prânz, fotografii și filmat faceți. 🙂 Nouă ne-a luat cam trei ore la dus și 1,5-2 ore la întoarcere.

Traseul este destul de ușor, sunt puține porțiuni periculoase, am întâlnit și copii pe traseu, unii chiar micuți. Vă recomandăm însă să aveți suficientă apă la voi.

O altă recomandare este să nu parcurgeți traseul când plouă, unele porțiuni pot să devină alunecoase și periculoase. Altfel, nici o problemă! Zonele acestea mai periculoase sunt marcate cu triunghi roșu.

Ne-au plăcut foarte foarte mult și zonele cu vegetație ca în Jurrasic Park și zonele abrupte unde ne-a mai stat puțiiiintel respirația.

Sunt absolut uimitori pereții înalți de gresii, noi ne-am tot oprit pe marginea râului, am făcut pauze și am stat să ascultăm natura. La intrarea în chei îmi oprisem datele, dar oricum nu e semnal în zonă!

Dar cui îi trebuie semnal cu asemenea peisaje? Pentru câteva minute chiar m-am simțit ca în Azore, cu tot verdele ăsta viu superb!

Nouă ne-au plăcut foarte mult podurile și trecerile acestea de lemn, ne-au dat un vibe de aventură.

Tunelul mare a fost capăt de linie pentru noi și nu putem spune că am simțit neapărat nevoia să îl parcurgem în întregime pentru că era noroios și alunecos. După cum le-am spus celor care erau afară, e ok, am mai văzut .;)

Pentru cei echipați corespunzător traseul continuă timp de încă câteva ore bune până în Șaua Geamănă. Găsiți detalii aici.

Important de reținut

  • Traseul este ușor până la Tunelul Mare, îl puteți parcurge în principiu în orice fel de încălțări (fără toc, haha, în cazul în care era nevoie să mai precizez).
  • Să aveți vreo 2 litri de apă de persoană pentru confort maxim.
  • În unele locuri poate să fie chiar răcoare, în timp ce mici bucăți de traseu nu au umbră.
  • Durează cam 5, maxim 6 ore dus-întors tot traseul și merită din plin.
  • Încercați să fiți respectuoși pe poteci, nu lăsați mizerie în urmă, nici măcar chiștoace. Chiar am apreciat faptul că am văzut destul de puțină mizerie în acest loc sălbatic din România.

Vezi ce alte destinații din România Lipa Lipa îți recomandăm, te așteptăm și în grupul de Facebook, pe Instagram (Simona și Alex) și dacă ți-a plăcut nu uita să ne dai subscribe pe Youtube și un share. Mulțumim!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.