• Menu
  • Menu

Tag - romania lipa lipa

15 locuri fără aglomerație de vizitat în România – partea a 2-a

Din lista noastră lungă cu sute de obiective și locuri fără aglomerație din România am mai apucat să vizităm o parte, ca mai apoi să vă putem recomanda și vouă. Continuăm seria articolelor cu locuri fără aglomerație de explorat în #RomâniaLipaLipa. Încercăm, pe cât posibil, să acoperim cât mai mult din țară, astfel încât să nu favorizăm doar anumite zone. Și am...

Locuri de vizitat toamna in judetul Neamt

După ce i-am ajutat pe bunicii lui Alex cu treburile de toamnă, am pornit să explorăm județul Neamț. Primul obiectiv a fost să vedem de undeva de sus Cheile Bicazului. Am făcut asta pornind pe traseul prin Cheile Bicăjelului, apoi ne-am abătut puțin, dar n-am ajuns până sus de tot, că ne-am speriat de un animal sălbatic (nu știm exact ce-a fost, că l-am văzut cu...

Ne-am îndrăgostit de România!

Nu ne mai certati ca nu am plecat din tara anul asta. S-ar putea sa nu plecam prea mult nici anul urmator.🙂 M-am îndrăgostit de România. Ne-am îndrăgostit de România și o explorăm de parcă suntem străini curioși ajunși prima dată pe meleagurile ei. Am fost doar împreună în peste 50 de țări. Am vizitat și părți mari din Romania în perioada asta, dar am scris și v-am...

Traseu spectaculos și ușor în Retezat: Poiana Pelegii – Lacul Bucura

Munții Retezat sunt cu siguranță cei mai spectaculoși din România. Aici găsești cele mai multe lacuri glaciare, dar și cel mai întins. Bucuria de a ajunge la lacul Bucura ne-a fost mare. Uite ce peisaje superbe am întâlnit pe parcurs. Merită să mergeți cu cortul și să rămâneți câteva zile în Căldarea Bucuriei. Mai ales că traseul este unul destul de ușor și puteți...

Răsărit de soare peste Transalpina

Cei care ne urmăresc de mult timp știu că iubim apusurile. Mai știți însă și că dacă totuși ne trezim pentru răsărit, atunci merită 100%. Drumul Regelui la răsărit este cu atât mai frumos. Nu regretăm nici o secundă nici trezitul la 5 dimineața, când nici cocoșii nu făcuseră ochi încă, dar nici frigul atunci când am ajuns în vârf de munte. Transalpina este drumul...

Dobrogea mai puțin știută 2- locul fosilifer Credința, fortificația Dealul Albești și sălbăticie

V-am spus că am explorat destul de mult prin Dobrogea mai puțin știută și tot mai avem o sumedenie de locuri de văzut, de exemplu Insula Popina. Cel mai interesant loc pentru mine, dintre cele prezentate în vlog, cred că a fost locul fosilifer Credința. Un fel de – la capătul lumii. Păcat doar că se pot face FOARTE multe lucruri din punct de vedere turistic...

Dobrogea mai puțin știută – dealul Allah Bair, Cheile Dobrogei și Rezervația Naturală Gura Dobrogei

După ce am colindat destul de mult prin colbul din Dobrogea am ajuns la concluzia că aici găsești poate unele dintre cele mai interesante obiective turistice, dar și cele mai puțin promovate/îngrijite. Ca de exemplu Peștera La Adam, locul în care a fost descoperit un molar ce aparține lui homo spiens fossilis, cu o vechime de peste 100.000 de ani. Tot aici au fost...