Am continuat explorarea noastră de început de toamnă din Județul Hunedoara și așteptările nu ne-au fost înșelate. Chei ascunse și atât de puțin știute, un turn de vamă, cascadă și o cetate frumoasă.
Vizitează în Județul Hunedoara
Mai intâi urcăm la Turnul Crivadiei, un turn de vamă din secolul al XVI-lea, rămas, cum altfel, în paragină.
Apoi coborâm la râul ce se aude din turn și parcurgem Cheile Crivadiei, printre cele mai frumoase de până acum. Atunci când m-am uitat la video am realizat că ne-am lăsat vrăjiți de aceste chei și am filmat/fotografiat mai puțin. Trebuie să mergeți și să vedeți cât de frumoase sunt în realitate.
Păcat că până și aici au ajuns gunoaiele oamenilor. Nu stiu care e treaba, dar ne-am saturat sa vedem mizeriile oamenilor PESTE TOT pe unde mergem.
🛑Nu mai aruncati gunoaie in rauri
🛑Nu mai aruncati gunoaie in natura
🛑Nu va mai bateti joc, doar ca apoi sa va plangeti ca nu curata altii.
Chiar e pacat de toate frumusetile astea! E timpul sa constientizam ca natura nu e cosul nostru de gunoi!
Ajungem și la Cetatea Mălăiești, în afara orelor de program, așa că o admirăm doar la exterior.
Și încheiem cu cascada Lolaia, punct de plecare pentru multe trasee din munții Retezat. Se ajunge chiar și la lacul Bucura de aici, însă noi alegem alt traseu și urcăm la cel mai mare lac glaciar din țară în episodul următor.
- 0:00 – Intro
- 0:18 – Turnul Crivadiei
- 1:53 – Cheile Crivadiei
- 6:48 – Cetatea Mălăiești
- 8:52 – Cascada Lolaia
Dacă ți-a plăcut acest video, dă-ne un like, share și abonează-te aici. Te așteptăm și în grupul de Facebook România Lipa Lipa ori pe Instagram.
Casă pentru dinozaurii pitici, județul Hunedoara are și el atât de multe atracții turistice, dar și puțin știute. Te invităm să le descoperi. Aici găsești încă patru obiective turistice, ai astfel ce face în zonă, doar din recomandările noastre, cel puțin patru-cinci zile. O să urmeze, așa cum v-am învățat, un articol cu tot ce ai de vizitat în Județul Hunedoara.
Spor și mulțumim că ai trecut pe aici!
Leave a reply