Provincie autonomă a Chinei, Hong Kong este unul dintre cele zece centre financiare majore ale lumii, alături de Singapore, Londra, Tokyo sau Tallin. Cu toata infrastructura, orașul se confruntă însă cu o problemă majoră: lipsa de spațiu și poluarea.
Îmi amintesc și acum destul de clar cazarea mea din Hong Kong. Cea mai mică încăpere în care am stat. Lățimea camerei era fix cât patul, fără nici măcar un centimentru stânga-dreapta. Fără geam și cu o baie la fel de mică. În Hong Kong spațiul este un lux pe care nu ți-l permiți mereu. Iar eu mă nimerisem în zonă fix în preajma sărbătorilor de iarnă, fără să rezerv cu suficient timp înainte cazarea.
Metropola te întâmpinsă însă cu o pădure de zgârie nori, cu magazine de lux la fiecare colț de stradă, o rată a criminalității destul de mică, temple și piețe prin care să te pierzi.
Ce ai de făcut în Hong Kong?
Pentru mine plimbarea cu tramvaiul până la Victoria Peak a fost cu siguranță unul dintre cele mai faine lucruri de făcut. Recomand experiența atât în timpul zilei, dar și seara, pentru o panoramă incredibilă a orașului. Urcați până la 1300 de metri deasupra nivelului mării la o înclinație de 45 de grade.
De aici ai ocazia să vezi pădurea de zgârie nori, ceva ce nu vezi foarte des. Hong Kong este orașul din lume cu cele mai multe clădiri ce au peste 150 de metri. Din cauza lipsei de spațiu pe orizontală a fost obligat să se dezvolte pe verticală.
Simfonia Luminilor și Aleea Starurilor
În fiecare seara, începând cu ora 20:00, în Hong Kong, pe aleea starurilor are loc ceva ce se numeste Simfonia Luminilor. Mai exact un spectacol de lumini si lasere, combinat cu aprinderea si stingerea zgârienorilor, pe muzică simfonică.
Dacă ajungeți prin Hong Kong nu trebuie să ratați experiența.
Îți recomandăm să te plimbi cât poți de mult, să vizitezi și insula, să te pierzi pe străduțe, să vizitezi templele ce îți ies în cale. Nu rata piața de noapte de pe aleea templelor.
Ocean Park
Nu departe de Hong Kong este acest parc de distracții pe care îl recomandăm cu încredere, atât pentru atomosfera și adrenalina de acolo, dar și pentru peisajele sale. Iar pentru un sentiment complet de libertate nu evitati nici rollercoasterele.
Ai fost? Ți-a plăcut? Cu ce amintiri ai revenit de acolo?
Pentru și mai multă inspirație te invit să descoperi categoria Asia. Te aștept și pe Instagram, Facebook și Youtube.
Leave a reply