• Menu
  • Menu

Ce mi-a plăcut la Smart Travel Forum și video cu prezentarea noastră

Săptămâna trecută am fost la Cluj la evenimentul Travel Smart Forum! A fost cu multe emoții, dar sperăm că am oferit informații utile celor din sală! Mai jos am pus și video cu ce am povestit noi acolo!

Am avut doar 15 minute la dispoziție și am lăsat câteva la final și pentru întrebări! Din subiecte – cum să te pregătești, resurse utile. Astfel am încercat să trec prin primii pași pentru viața de nomad digital!

M-am și bâlbâit, am și aberat puțin pe final de prezentare! Una peste alta am fost destul de coerentă! Cum timpul a fost foarte scurt, știam că dacă vorbim amândoi stăm în sala aia până ziua următoare! Am putea să povestim ore întregi despre ultimul an și jumătate, despre hopurile pe care le avem de trecut, despre aventuri, pățanii și momente absolut minunate!

Trei oameni care cred că merită urmăriți

Au fost câteva ore bune în care fiecare vorbitor a avut 15 minute. S-au povestit multe! Și despre ce haine sau cosmetice să iei cu tine în bagaj, au fost tot felul de prezentări frumoase, menite să inspire. Într-un fel sau altul, pe „felia lui”, fiecare a avut farmec!

Dar am reținut cel mai bine trei oameni. De la fiecare mi-am și notat ceva și cred că merită măcar câte un link. să îi descoperiți și voi! În ordinea în care au și prezentat!

Alexandra Crăciun

A povestit despre ce să faci și ce să nu faci atunci când pleci în vacanță și mai și mănânci! M-am entuziasmat așa tare când a spus că Tripadvisor nu e neapărat cel mai credibil încât am aplaudat! (hey, mereu e câte unul care aplaudă când nu e cazul). O găsiți pe blog aici.

Raluca Ciornea

Fotograf de profesie, puteți să fiți fascinați de pozele ei aici! O dulceață de om de care m-am lipit așa… nu știu cum! E și frumoasă și deșteaptă, vorba aia, să o iei acasă!

A povestit despre pozele în vacanță, despre cum să nu mai facem poze ca turiștii chinezi, să ne mai bucurăm și de moment. Legat de asta, eram în Iran la răsărit, pe un vârf de munte iar eu tot alergam să fac poze. Multe, bune! Până când s-a enervat Alex puțin și mi-a spus să mai stau și locului, să mă bucur de moment.

Și-am înțeles atunci, într-un final, ce bine e să te bucuri de un moment frumos! Nici o poză sau video nu o să îți redea senzația, dacă nu prinzi prima dată sentimentul.

Fotograf profesionist oricum nu sunt și nu o să mă fac prea curând! Păi nu mai bine mă bucur de ce am acum. A, și mi-a mai plăcut și asta din tot ce a spus Raluca. Tot ce avem e acum. Sper să vă povestească ea mai bine pe blog!

Dodo Mesaros

Face video blogging și a povestit despre cum să filmezi ceva mai bine. Spun și eu în prezentare ceva despre ce spunea el în prezentarea lui! 🙂

Ce am reținut în linii mari de la el? Securizarea rucsacului foto-video (bine, nu am reținut eu asta, mi-a amintit el că a spus asta), despre cum să filmezi mai bine (la mine nu știu când o să se întâmple) și alte tips and tricks. Dar nu e doar ce a spus, ci și modul în care a spus! Detașat, fără stres, ba chiar cu umor și ceva stand up! 🙂

Îl găsiți pe blog aici.

Sper să îi urmăriți cu la fel de mult interes ca și mine!


Bonus – Dan Carpov. Dar nu are blog și parcă nu îmi vine să dau link spre profilul privat de Facebook. A povestit superb despre ediția de anul acesta a zilelor Maramureșului ce va avea loc în a 2-a parte din mai. Parcă ne-am duce și noi după prezentarea lui, chiar dacă am mai fost prin Maramu’.

Găsești pe site lista cu toți speakerii și pe pagina de Facebook Travel Smart Forum poze de la conferință!


Digital nomad – tips and tricks

Sau de unde să începi și câteva lucruri la care să te gândești înainte să-și iei bagajul și să pleci în lume! Adică ce am povestit noi la Travel Smart Forum. Așteptăm întrebări, impresii și păreri! Mai venim la Cluj!

Travel & love, love to travel!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.