Nu prea am somn (era 3 noaptea) așa că m-am apucat să scriu rândurile de mai jos. Când mă lovește inspirația, se pare că îmi dă la ficat iar momentan trec printr-o perioadă în care pur și simplu scriu și cuvintele se aștern singure.
Eu am câteva lucruri în viață pe care le văd în anumite feluri și sunt curioasă voi cum abordați problemele astea.
Planeta este pe cât de sigură o fac locuitorii ei. Dacă e sigură planeta? Hai să o facem noi sigură și o să fie!
Oamenii nu sunt nici buni și nici răi absolut! Chiar nu sunt. Și cel mai crud om tot are o afinitate pentru cineva sau ceva și privit din prisma asta are așadar și o parte bună! Nu ai cum să izolezi una de cealaltă carcteristicile cuiva, dar în principiu nu există om bun sau rău absolut. Un om de afaceri fără scrupule ar putea (teoretic) să fiu un tată excelent. Depinde doar din ce unghi privești problema.
Copiii aș vrea să îi fac atunci când o să știu că sunt pregătită și îmi doresc asta cu adevărat. Când o să simt că aș putea să mă dedic ghemotocului ăla mic fără să simt că aș rupe atât din mine și din ce sunt. Cu ceva pregătire înainte pentru perioada (care poate să fie destul de grea din câte înțeleg) de alăptat, colici, dinți și în general nesomn. Pentru de ce-urile și situațiile care ar urma, conștientă de faptul că ăla-i un alt om și nu o jucărie pe care să o poți controla de la butoane. Știu că sună utopic, luați în calcul faptul că acum sunt foarte departe de momentul în care aș începe să mă gândesc la un copil. Și tot din câte am observat până acum pare genul de lucru pe care îl înveți efectiv în timp ce îl și faci. Nu prea poți să te pregătești pentru maternitate / partenitate până nu ești efectiv acolo.
Adevarul. Mi se pare mult mai ușor să folosesc tonuri de alb. Cât mai mult și cât mai des posibil. Dar cum totul e relativ la fel e și adevărul. Colorez rar frumos tonurile de gri iar atunci când simt că încep să am tendința să o fac prefer să încetez colaborările, prieteniile, iubirile. Cred că dacă ajungi să poți să minți repetat un om e clar că relațiile (de orice fel) dintre voi doi nu funcționează! Și mi se pare și complicată minciuna. Trebuie să îți amintești mereu ce ai mințit de exemplu. Găsesc asta prea stresant! Așa am ajuns să merg la interviuri la care nu voiam să merg și la întrebarea de ce vrei job-ul ăsta să îmi alunece voalat un – nu prea vreau, dar am primit telefon pentru interviu și am zis să mai exersez. Sau am întârziat la birou pentru că nu m-am trezit. Mi-e greu să inventez vecine sau pisici blocate și tot felul de altfel de situații. Dacă e musai sa spun ceva evit cu un “am fost reținută”. (Îmi cer scuze (sau încerc) de fiecare dată cand nu ajung la timp, de cele mai multe ori chiar în avans)
Prietenii – asta e una dificilă. Ca să fac un rezumat – sunt buni, cei ce au fost e bine că au fost. Cred că de la toata lumea ai de învățat lucruri și îi prețuiesc mai pe față sau mai tacit foarte mult pe oamenii din jurul meu. De la prieteni, colegi sau de la vânzătorul de ziare din colțul străzii. Trebuie să ai dispoziția de a asculta și de a înțelege lucruri și ai de învățat!
Ranchiuna mi se pare inutilă. Dacă oricum nu era să fie, pentru ce atâta stres? Uneori greșesc alții, alteori le greșim noi altora. De cele mai multe ori cele două tabere poate nici nu știu unde sau care a fost problema. Știu prietenii stricate din cele mai stupide motive. Dacă nu e să fie (indiferent de care “tabără ești”), e mai potrivit să te concentrezi pe lucruri ceva mai constructive decât pe faptul că e Vasile un prieten bun sau nu. Cum e Vasile e problema lui, cum ești tu, asta-i problema ta!
Persoana proprie. Nu-i bine să o iei așa de mult în serios, dar nici nu o ignora. Încearcă să te accepți, dar nu să îți găsești scuze. Vreau să slăbesc, dar nu fac nimic pentru asta și nici nu sunt dispus să mă accept așa. Cred că asta a fost multă vreme cea mai mare problemă a mea. (da, știu, 1st world problems). Apoi am hotărât după o discuție cu mine și după multe încercări eșuate, că pur și simplu nu sunt eu o persoană sportivă. Nu-i de mine. Fie mă apuc și mă țin de treabă, fie termin cu hatereala asta față de mine! Că nu mă ajut deloc dacă nu mă accept și nici nu rezolv ceva dacă mă vait. Fie și doar mie!
Și chiar mi se pare foarte reală ideea că dacă tu nu ești ok cu tine, nu te accepți, dacă nu te busolezi singur, nu ai cum să ai pretenția de la alții să o facă! În plus cu fiecare prieten, iubit, profesor care dispare brusc din viața ta, dispare și punctul de echilibru. Pe care noi oamenii tindem să îl proiectăm mereu în alte locuri, nu în centrul nostru!
Astea sunt câteva idei în mare despre ce am învățat eu despre viață și lume până acum. Lucruri pe care, pe cât posibil, le pun în aplicare. Deseori nu mă plac, deseori judec, mint și de cele mai multe ori mă pierd în detalii mințindu-mă pe mine.
Dar cu cât aplic mai mult lucrurile de mai sus, cu atât am o dispoziție mai bună și descopăr tot mai mult că viața poate să fie aât de simplă!
Leave a reply