• Menu
  • Menu

Oameni (nesuferiți) și situații (jurnal de călătorie pentru o zi plină)

Ce zi nebună am avut ieri! Atât de nebună încât am considerat că merită să scriu un articol despre ea. A avut și bune și rele, din păcate dintre rele s-a numărat și un client care a băut puțin cam multe beri și a făcut scandal. Hai să vă povestesc pe lung.

De dimineață ca de obicei am fost ocupată cu micul dejun iar la 12:30 am plecat împreună cu copiii gazdelor către Lao Green Group.

Cât am servit și făcut micul dejun am vorbit foarte mult cu un domn pe la 64 de ani. Povestea cum a venit el în Asia, că e ultima dată când pleacă de acasă (Australia, nu că ar fi neapărat relevantă naționalitatea), că are diabet, că îi e greu să meargă, că disprețuiește turiștii care vin în zonele astea doar ca să se facă praf și să agațe asiatice tinere.

Era ora 11 și omul în timpul discuției deja comandase două beri. În primă fază m-am gândit că e cam devreme pentru un diabetic de 64 de ani să consume alcool, apoi mi-am amintit că e treaz de la 7 jumate, părea foarte ok, nu m-am grăbit să îl judec.


Spuneam că am plecat alături de copiii gazdelor, am fost la un fel de parc aventura de aici. Aveam cu noi 3 copii de 11 ani și unul de 9 ani. La noi în parcurile de genul traseul adulților e separat de cel al copiiilor, nu au voie mai mult de una sau două persoane pe joc și parcă mai mult de 4 pe o platformă.

Aici traseul adulților este la fel cu cel al copiiilor, nu există restricții de număr de persoane, ba chiar personalul ne invita să plecăm pe traseu cum pornea și persoana din fața noastră. Diferența este doar că aici ai mereu personal pe lângă tine și nu te lasă să manevrezi singur sistemele de siguranță.

Când am ajuns acolo i-am spus lui Alex că suntem poate puțin inconștienți să ne asumăm așa patru copii, mai ales că se legănau nițel copacii și platformele când eram prea mulți. Dar am fost trimiși acolo de părinții lor până la urmă!


Pe la ora 22 Alex a plecat până la magazin și urma să ne băgăm la somn pentru că eram RUPȚI de oboseală și voiam să punem ceasul să sune pentru meciul Franța-România. Zis și făcut. Adrenalină, trezit devreme, efort fizic, multă căldură și patru copii cu multă imaginație care fac nițică gălăgie ne răpuseseră.

Și hop, cum stăteam în curte (v-am arătat în acest video cum arată vila la care stăm), aud pe cineva țipând la recepție. Fusesem avertizați că există clienți nesuferiți care se poartă urât cu personalul local. Bag capul după colț și îl văd pe australianul de dimineață (un munte de om, mai înalt și mult mai solid decât Alex) țipând la omul care era în tură la recepție. Tocmai intrase pe ușă și a și început să țipe.

Am tras aer în piept și m-am dus să văd care e problema. Greșeala mea e că nu m-am gândit să mă opresc 2 pași mai în spate, să las mai mult loc între mine și el și m-am apropiat cam mult. Încă nu eram sigură dacă e beat sau dacă greșise ceva Meak. Când am văzut că e beat m-am speriat direct. Oricum nu reacționez bine când țipă oameni în jurul meu. Tolerez genul ăsta de interacțiune doar cu persoane foarte apropiate.

Din nefericire își lăsase pașaportul la recepție iar la schimbul de tură, pentru siguranța lui, pașaportul fusese pus în seif. Băiatul din tura de noapte nu știa combinația, nici noi de altfel. Omul beat turtă fiind a început imediat să țipe și să vorbească urât și superior cu Meak, care e și o mână de om, se și bâjbâie puțin cu engleza dacă îl iei repede.

Când am apărut eu nu s-a liniștit imediat. L-am întrebat care e problema, a continuat pe un ton răstit să spună I want my passport NOW! I-am spus că e normal să nu știe prea multă lume parola de la seif, este doar o măsură de siguranță pentru clienți și lucrurile lor de valoare, dar că sunăm managerul și se rezolvă imediat. Am încercat să îmi păstrez cumpătul, dar eram și furioasă pe el că face pe nebunul așa, eram și puțin speriată. S-a liniștit și a spus „Ok, but only because I like you”, dar tot nu a încetat cu comportamentul de ființă superioară îndreptat către colegul nostru.

În tot timpul ăsta Meak o suna deja pe Rachel și nu prea reușeau să se înțeleagă în telefon pentru că și eu și individul vorbeam chiar lângă birou și le bruiam conversația. Am luat telefonul să vorbesc direct eu cu managerița iar atunci australianul a concluzionat că e mai bine, că „ăsta nu e capabil oricum să facă nimic”. 

Între timp se întorsese și Alex de la magazin și era ușor confuz, i-am explicat că domnul e recalcitrant și că își vrea în acel moment pașaportul.

Până la urmă eu și Meak am plecat spre casa lui Rachel ca ea să vină să deschidă seiful. Stă foarte aproape iar copiii nu puteau fi lăsați singuri iar Alex a rămas cu recalcitrantul. Tot ușor recalcitrant a rămas, dar cu noi a discutat și s-a purtat cu totul altfel decât cu colegul nostru.

Ca să vedeți, bătrân nesimțit, până la urmă l-a pus pe Alex să îl ducă în cameră pentru că nici nu își găsea cheia și a ADORMIT tun până să ajungă Rachel trei minute mai târziu!

Toată povestea asta, nesimțirea oamenilor, capacitatea lor de a discredita alți oameni doar pentru că sunt altfel decât ei, ne-a amestecat tare și pe mine și pe Alex!  E drept că nici oamenii din Laos nu sunt rapizi, se pierd și chiar se sperie dacă îi iei tare, dar asta nu înseamnă că ai dreptul să te porți așa! Mai ales că pe zi părea un om foarte ok. Mi-a arătat poze cu nunta fiicei lui, vorbea despre cum turismul necontrolat și turiștii distrug deseori zonele astea și frumusețea lor și vorbea despre cum să fim amabili cu oamenii. 

Doar când îmi amintesc simt cum mi se ridică iar tensiunea și mă intristez! Cât de răi rămânem deseori, indiferent de cât de educați suntem!

Poză via shutterstock Drunk old turist

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments