Am realizat că articolul anterior a stârnit în voi foarte multe emoții. Vă mulțumim pentru mesaje, mailuri, comentarii, recomandări și implicare. Eu mă simt puțin copleșită mai ales pentru că între timp în mintea mea am cam depășit momentul. (sunt o nebună)

Și azi aș vrea să vă povestesc puțin despre asta. Cum am depășit momentul și am încercat să vedem partea pozitivă a lucrurilor.

Reacțiile voastre

Mulțumim frumos. În ultima zi am fost foarte uimită. De când am ajuns în Mexic suntem foarte distrași de tot ce se întâmplă. Am întâlnit oameni foarte interesanți cu care am stat O GRĂMADĂ la povești. Ba în engleză, ba în spaniolo-engleză-franceză-română + combinații de cuvinte care nu există dintr-o limbă în alta. (furculision)

De când am publicat articolul, din când în când am mai dat de net ca să descopăr mailuri, sfaturi foarte utile, mâini întinse pentru ajutor. Nici nu știu de unde să încep. O să vă mulțumesc public tuturor aici.

Cum de nu am spart capul cuiva? Cum de nu ne-a fiert sângele în vene?

După ce am protestat, am cumpărat bilete, stat iar la coadă la checkin și terminat cu toată prostia cu biletele de întoarcere, ne-am luat de mână în aeroport, ne-am uitat unul la altul și ne-am spus: măcar nu a fost mai scump, suntem împreună, ne așteaptă Mexicul și noua aventură. 

Nu se întâmplase nimic foarte grav.

Tot ce-am pierdut sunt niște bani.

Și nu spun că nu sunt importanți, dar nu sunt esențiali. Am trecut prin mai rele. Am picat cu scuterul și m-am speriat grozav văzând cum târâi cu Alex pe jos (eu eram peste el, eu am ieșit din incident cu o găurică în genunchi și ATÂT, el zgâriat tot. Mi-a fost greu și m-am speriat grozav atunci).

În noiembrie am zburat de urgență acasă ca să îl găsesc pe tata în spital și să îi ajutăm pe ai mei să depășim cu bine situația. Nu vreau să vă descriu cum mi-a fost atunci pentru că ăsta se vrea un articol pozitiv. Banii sunt importanți, dar nu sunt esența în jurul căreia ne ghidăm noi existența.

Recunosc, în timp ce stăteam de vorbă cu nesuferițenia de angajată TUI, mi-a trecut prin minte că problema nu e că nu avem zbor de întoarcere, ci pașapoartele noastre. Că dacă ești dispus să dai așa cu cardul ca român sunt ei mai liniștiți că nu fugi în Mexic. Și-n capul meu mi-am zis atunci – nu o să stau să mă milogesc de tine. Pot să fac asta, e un efort, dar ne vom regla pe parcurs. M-am săturat să aud că românii sunt săraci.

Ce am descoperit despre mine călătorind

Am descoperit anul trecut despre mine că sunt ca locuitorii Laosului. Aș face orice să evit o situație conflictuală. Ca și ei, las capul în jos și sper măcar să se termine repede. Să nu protestez, să nu țip, să nu înăutățesc lucrurile. Nu pot spune că îmi place la nebunie că sunt așa bleagă, dar am ajuns măcar să accept ceea ce sunt dacă nu am de gând să schimb.

De ceva vreme mă pasionează psihologia și îmi place să citesc mult pe subiect. Știu că nu e ok și normal, dar uneori simt și că „mi-o merit”. Când eram la coadă la poartă am găsit în capul meu explicația, una oarecum amuzantă. I-am și zis lui Alex, a venit karma după noi.

Ce-a zis karma?

Băi băieți, uite cum e treaba. Datorați 650 de euro companiilor aeriene. Ați strâns suma asta în depășire bagaj de mână și fentare costuri suplimentare.

De câte ori nu am avut bagaj de 10 kg când limita era de 7, sau 12 pe limită de 10… Și am avut noroc de foarte multe ori și nu ne-a pus nimeni să plătim extra. De data asta ne-a scos „karma” nota de plată. Și uite așa am găsit și explicația pentru mine și liniștea mea. Nu am plătit de atâtea ori când trebuia, până la urmă avea să se întâmple și asta. Pe mine, oricât de stupid ar suna, m-a ajutat să depășesc momentul.

Trimitem energie pozitivă din Mexic

Una peste alta am ajuns în Mexic și suntem cu zâmbetul pe buze de atunci. E cald, e lipicios, Cancun nu e supercalifragilistic. Daaaar nu puteam face o alegere mai bună pentru hostel. La The Mermaid Hostel Cancun Downtown ne-am făcut rapid prieteni. Aseară ne-am văzut cu altă pereche de nebuni dragi. Ne vedem iar azi curând.

Hai să încerc să te aduc puțin în povestea noastră.

Zilele astea ne-am mutat la Mermaid Hostel Cancun Beach. Stăm pe terasă, adie vântul, ascult melodia de mai sus și în față am apa. Sper că nu v-am pierdut la Thaila, dar jur că se potrivește perfect în peisaj.

În dreapta mea e Alex care trebăluiește de zor la laptop. Pescăruși trec prin văzduh din când în când. Vapoare colorate taie valurile lăsând o dungă albă în urma lor.

Fata de la recepție este o braziliancă micuță și simpatică. O cheamă Vanessa și vreau să vă spun povestea ei zilele următoare. Zâmbește cu tot sufletul. E deschisă, expansivă și extrem de amabilă!

Deci cum ați trecut peste?

Ne-am bucurat că ne avem. Am decis să ne bucurăm de toate lucrurile pe care încă le avem, de tot ce ni se întâmplă și trăim, de locul ăsta superb care ne e birou azi. Cum să rămâi blocat în supărare când încă ai toate lucrurile astea?

Și v-aș recomanda și vouă să evaluați cât de rele sunt în realitate chestiile micuțe care vi se întâmplă uneori, să priviți în jur și să vă bucurați de ce aveți.