Călătorii cu bebe, interviu cu Miruna Ioani
Azi stăm iar la povești cu cineva care călătorește mult cu bebe. Miruna Ioani scrie pe Și blondele gândesc și cred că mulți dintre voi știți deja de ea. Atât ea cât și soțul sunt doctori. Ea stomatolog, el neurochirurg. Au trăit o vreme în UK până când s-au hotărât să revină în România.
Nici mie nu îmi vine să cred că o știu pe Miruna de 9 ani. Au trecut NOUĂ ani, ea s-a mutat, a făcut un bebe, a revenit. Cred că ni s-au scimbat viețile în multe feluri de acum nouă ani! Aniversează curând zece ani de blog!
Găsiți la Miruna pe blog motivele pentru care au revenit în România. Azi povestim mai mult despre cum e să călătorești cu cei mici. Ba mai mult, să-ți schimb domiciliul dintr-o țară în alta când bebe are doar o lună.
Înainte de toate, cine e Miruna Ioani? O scurta prezentare pentru cititori.
Miruna Ioani este medic dentist, mamă de Broscuț și blogger de moda veche. Scrie foarte personal despre dureri, bucurii și iubire, iar, mai nou, destul de mult despre copii. E din Sibiu, a locuit mulți ani în Anglia, de unde s-a întors acasă, că acolo era inima ei. Locuiește într-un apartament mic, lângă un parc mare, se joacă toată ziua cu băiatul ei și, printre scutece schimbate, scrie, scrie, scrie.
(Pe Miruna o găsești pe blog, Facebook, Instagram și Twitter.) Întâmplarea face că și ea a scris azi despre noi, îndemnând să fim votați. Mulțumim!
Ca să nu fim nedrepte, spune cateva cuvinte și despre Horațiu, tatăl lui Tudor.
Horațiu este iubirea vieții mele, deși o să spună că iar am scris telenovele. El dorește ca tot ce se știe despre el să fie legat de neurochirurgie. E medic neurochirurg, e motivul pentru care eu am plecat în Anglia și e tipul ăla care cu care vreau să îmbătrânesc. Deși deseori am senzația că își iubește pacienții mai mult decât pe mine. Cu siguranță, e unul dintre cei mai deștepți oameni pe care îi cunosc.
Știu că tu și soțul tău călătoriți cu Tudor de mic. De cand?
Bebelușul avea o lună la primul nostru zbor în trei. Ne mutam din Anglia în România, au fost 2 avioane, drumul până la aeroport, escala, vreo 7 ore în total.
V-a fost teamă? Întreb pentru că deseori pe la noi obiceiul este să nu scoți copilul din casă până pe la trei luni cel puțin.
Până nu îl botezi sau până nu ți-l scuipă vreo trei babe de deochi. Să fim serioși ☺) Nu ne-a fost teamă de nimic, ne străduim să fim cât mai relaxați (eu mă străduiesc mai mult, lui Horațiu îi este ceva mai natural). Copilul nu trebuie ținut într-un glob de cristal, ieșirile nu trebuie să fie evenimente majore, care să-i dea toată viața peste cap. Concluzia mea este că și părinții sunt diferiți. Unora le este atât de greu să se urce în mașină să meargă până într-un parc, alții fac drumuri regulate la munte.
Pe unde ati fost impreuna?
Călătorim frecvent la Sibiu, unde sunt părinții noștri și bunicii lui Tudor. Facem acest drum cu mașina de când avea Tudor 3 luni. Recordul celor 250km București-Sibiu este de 9 ore cu bebeluș în mașină, însă nu din cauza lui. În rest, în toate concediile am fost toți trei. Doar city break-uri până acum.
A fost minunat. Prima dată, am călătorit înapoi în Anglia, fiindcă mai avea soțul meu un pic de treabă, dar Tudor era mic. Anglia e toată foarte baby-friendly, recomand celor care merg să ia cărucior pentru copil. Peste tot sunt rampe de acces, lifturi, trecerile în tramvaie sau trenuri sunt la nivel.
Apoi am fost la Roma, Tudor avea 1 an și 3 luni, numai cu manduca. Roma e toată pietruită, nu am fi avut ce face cu cărucior. A fost perfect cu sistemul de purtare, plus că bebe a stat liniștit la piept, dormea dus somnul de peste zi, a fost Raiul pe pământ pentru el. Și pentru noi, că făceam cu rândul, ne opreamm des, beam multe cafele.
Ultima dată am fost la Milano toți trei, cu căruciorul, fiindcă deja era mai mare (1 an și 7luni) și nu mai are răbdare să stea în manduca. Deja a fost nevoie să fim mult mai atenți la el, voia să meargă mult pe jos, să exploreze, era diferit. Cred că s-a cam încheiat era city break-urilor pentru noi.
Care este motivul pt care voi calatoriti cu Tudor? Sau motivele. 🙂
Principalul motiv e că încă îl alăptez și nu vreau să îl las acasă. Adică, probabil ar putea rămâne liniștit fără mine 2 nopți, dar sigur ar plânge și, dacă nu sunt nevoită să fac asta, de ce să-mi supun copilul unui asemenea chin.
Apoi, fiindcă nici nu cred că am sta liniștiți fără el. Adică, așa o vreme scurtă merge, cât să bei o cafea în doi în oraș, iar pruncul rămâne cu bunicii acasă. Mai mult, nu cred că aș rezista eu. Plus că suntem o familie. Ne simțim bine împreună, ne face plăcere să petrecem timp unii cu alții. Niciodată nu am înțeles acele familii unde concediile erau făcute separat inclusiv între părinți.
Și ca să termin, am auzit și un expert în parenting vorbind despre asta, pe renumita Laura Markham. Zicea că până la 6 ani nu ar pleca fără copil în concediu, fiindcă e perioada cea mai fragilă, în care e foarte important ce mesaj vrei să îi transmiți.
Situații dificile la drum? Cum ați trecut peste?
Până acum, Tudor a fost treaz la o singură decolare. Acum câteva săptămâni, ne întorceam de la o conferință, de la Timișoara. Am avut un pic de emoții, fiindcă de obicei stătea la sân și știam că asta e indicat ca să nu i se înfunde urechile. De asta plâng copiii de obicei la aterizare și decolare și e bine să le dai ceva de supt. Doar că, acum, nu a vrut. Era fascinat de celelalte avioane, de lumini. Iar eu mereu îl întrebam de urechile lui, dacă sunt ok, dacă simte ceva ciudat, ca o presiune? A fost atât de bine și am vorbit atât de mult, încât nici nu a fost nevoie să scot arsenalul de jucării din ghiozdan.
În rest, situațiile cu adevărat dificile sunt cele din mașină. De exemplu, când era mult mai mic, îmi era groază să merg cu el singură cu mașina. Adică, el în spate și eu la volan. Odată am oprit pe Kiseleff de 5 ori! Fiindcă plângea copilul. Până când, ultima oară, am stat acolo proptită vreun ceas, până s-a liniștit și a adormit.
Alte provocări sunt drumurile la Sibiu. El stă prins bine de tot în scaunul special de bebeluși, iar eu fac spectacol neîntrerupt. Avem un set special de jucării, noroc că acum se inventează tot felul de soluții. Mi-am cumpărat o cutie cu busytoys (cred că îi zice), cu 150 de jocuri diferite pentru mersul cu mașina, avionul, la restaurant. Și chiar funcționează! Să vezi alți copii cum stau cu nasul în telefon, iar Tudor al meu ordonează cârlige pe culori. Citim cărți în mașină, acum urmărim tiruri și camioane. Orice ne ajută să ne distrăm. Când nu mai merge, tragem pe dreapta și ne resemnăm.
Niciodată nu alăptez când mașina merge, niciodată nu scot copilul din scaun în mers. E foarte periculos, studiile arată că cele mai multe accidente cu copii nelegați se întâmplă pe o rază de 2 km de casă. Atunci când pleci doar până la colț și zici că nu-l mai legi, că n-are ce păți.
Bagajul cu și pt bebe cum arată? Luati de toate sau călătoriți mai light?
Ai fi surprinsă cât de light călătorim. Nici mie nu îmi vine să cred. Ultima dată, când am mers și era toamnă, deci mai frig, am încăput toți trei într-un troller mediu. Nu luăm decât strictul necesar, cât să știu că nu ne apucăm să spălăm pe-acolo șosete și chiloți. Adulții au, în general, o singură pereche de pantaloni și câteva bluze, iar copilul are cam un schimb pentru fiecare zi. Cu papucii din picioare și aia e. Nici creme nu cărăm cu noi nu-știu-de-care, nici măcar pentru bebeluș. 3-4 zile cât am fost plecați l-am spălat cu orice gel de duș sau doar cu apă dacă mi s-a părut cel de hotel de calitate foarte proastă.
Sfaturi pentru părinți, viitori părinți sau curioși?
Călătoriți cât mai mult când e bebelușul mic. Devine tot mai pretențios pe măsură ce crește.
Keep it simple. Strictul necesar e totuși relativ. Puteți supraviețui câteva zile și fără bețigașe de urechi, termosuflantă sau aparat de aerosoli.
E bine să vă luați cazare într-un apartament (airbnb sau booking) în loc de hotel. Noi chiar ziceam că, uite, Tudor ne și învață să economisim. Fiindcă de când călătorim cu el, luăm sigur 2 mese în casă, făcute de noi, în loc să mergem la restaurant. E foarte comod să poți face o omletă dimineața și o pâine cu unt seara, doar la prânz să mănânci într-un local. Când ai copil, mersul la restaurant e mai complicat, plus că prefer să știu eu ce am băgat în mâncare. Nu îți imagina că m-am dus în concediu să gătesc, căci nu gătesc nici acasă. Am fiert un ou, am făcut un grătar, lucruri simple, care țin de foame și te liniștesc.
Ce simplu și natural povestește Miruna despre mersul în vacanță cu bebe. Pentru voi care a fost cea mai mare problemă întâmpinată cu cei mici în călătorii?
Leave a reply