Curioși cum reacționează oamenii de peste mări și țări la dulciuri românești? Vă povestim noi, cu tot cu video.

La plecarea din România am luat cu noi o plasă de aproximativ 5 kilograme cu dulciuri și alte câteva suveniruri românești. Dulciurile s-au dus mai rapid decât credeam pentru că unii oameni au și vrut să păstreze o cutie. Vanessa de exemplu s-a îndrăgostit de prunele în ciocolată.

Ce dulciuri românești am avut cu noi?

Am luat prune în ciocolată, cornulețe, nuci umplute și ciocolată de la Romanian Art&Craft.

Și dacă dulciurile s-au dat până să apucăm să clipim de câteva ori, încă mai ducem după noi dintr-un loc în altul suvenirurile și așteptăm ocazia potrivită să le oferim cadou. Avem un glob cu România, niște tricouri și alte câteva chestii minore.

De notat, toate dulciurile au rezistat impecabil transportului și celor trei săptămâni de când le învârtim prin Mexic. Mai puțin prunele pe care pe alocuri am mai uitat să le băgăm în frigider. S-au topit puțin, dar tot bune au rămas.

Îl mai avem cu noi și pe Vladuț, o mascotă care ar putea concura cu succes la mascotă a României.

Cum reacționează oamenii din Mexic la dulciuri românești?

Le plac! La nebunie! Ca să îl citez pe unul dintre cei care le-a testat: che chingon esta! Asta înseamnă un fel de ce mișto e! Te las cu video apoi îți povestesc și despre reacțiile oamenilor din Mexic atunci când aud România.

Până acum nu a spus nimeni că nu îi plac dulciurile. Nu cred că au fost doar amabili. Unii au preferat cornuletele, altii nucile sau prunele in ciocolată.

Cum reacționează oamenii din Mexic atunci când aud România?

Sunt foarte simpatici mulți dintre ei. Transilvania, vampiri, Nadia Comăneci, nu neapărat în ordinea asta. Deseori eu mă și mir că știu unde e România. Dacă m-ar întreba pe mine ce știam despre Mexic până să ajung aici aș fi spus Thalia, telenovelas, tacos, narcos.

Într-o zi, la Chichen Itza, unul dintre vânzători a încercat să ni-l schimbe pe Vlăduț. L-a văzut, i-a plăcut, a început să ne spună aaaa, vampiri, România. Vă dau din produsele mele în schimbul lui. Noi n-am cedat. Vlăduț a început să călătorească alături de noi și îi place!

În plus, pentru că îl avem cu noi, deseori e un punct bun de deschidere a conversației. Nu că e convenabil?

Povești din interior

Ne gândeam să servim cu dulciuri copiii. Într-o zi am iești prin Akumal prin sat să găsim copii cărora să le dăm dulciuri. Cu o zi în urmă erau o droaie pe străzi, dar nu aveam noi dulciurile. Cum umblam noi cu dulciurile în rucsac căutând copii Alex a realizat că poate nu e cea mai bună idee. Adică, și pe voi v-au învățaț părinții să nu luați dulciuri de la străini, nu? Am fi putut să părem niște dubioși care ademenesc suflete inocente.

Până la urmă am servit oameni care ni s-au părut simpatici, cu care am rezonat, care s-au purtat frumos cu noi. La restaurant am servit atât personalul, dar și familia care mânca acolo. Cea mică mai stătea, venea iar să facă plinul de dulciuri. Romțăia un cornuleț. Mai stătea, venea iar. După cum știți copiii sunt cei mai sinceri. Iar tatăl ei visa să viziteze România într-o zi. I-am lăsat adresa blogului și i-am spus să ne contacteze dacă o face!

Ar fi o poveste frumoasă peste câtiva ani să dau link spre articolul ăsta și să vă povestesc despre cum ne-am întâlnit în România.

Pe cei de la Romanian Art&Craft îi găsiți și pe Facebook și Instagram. Vlăduț are și propria pagină de Facebook.

Travel and love, love to travel!