În Panajachel la lacul Atitlan am început să găsim toată populația maiașă crezută dispărută. O să încerce să îți vândă orice ai vrea să cumperi. De la textile, accesorii și alte nimicuri.

Interesant e și că lacul Atitlan nu e chiar așa de mic pe cât ai crede. Prin cărți ți se recomandă să mergi să vezi lacul, dar mult mai târziu sau chiar la fața locului descoperi că lacul ăsta are 130 de kilometri pătrați (așa zice wikipedia și îi cred). Și multe sate în jurul lui. Așadar apare inevitabil și întrebarea: eu unde stau?

Pentru că este renumit pentru apusuri noi am ales Panajachel în primă fază. Dar nu am rezistat și ne-am mutat și pe partea cealaltă de lac, să vedem ce se întâmplă și acolo.

Ce să faci în Panajachel?

Să cumperi și să negociezi cam tot ce ai vrea. Găsești de toate și toate sunt negociabile. Aici, la lacul Atitlan, cred că am întâlnit și cei mai prietenoși localnici din Guatemala. S-au ferit de camera noastră, dar măcar nu au fost nesuferiți.

Dacă erați curioși cum arată și se îmbracă oare comunitățile indigene, vă lămuresc pozele de mai jos.

Cică se feresc de cameră ba de frica furtului de spirit, ba ca să facă în ciudă turiștilor. Probabil că dacă eram localnică nici eu nu aș fi vrut să fiu cobai de poze toată ziua bună ziua.

Observație interesantă – majoritatea restaurantelor din Panajachel servesc FIX aceleași lucruri la prânz. Prețurile nu prea diferă nici ele. Iar în majoritatea restaurantelor turistice mâncarea e pur și simplu proastă. În prima zi am testat meniul de turiști. Am plecat de acolo mai flămânzi decât intrasem. Cu toate că teoretic ne-au servit și supă, dar și felul doi.

Ei, dar atracția principală nu e mâncarea. Rămâne lacul vulcanic, format în craterul ce are peste 84,000 de ani. Și apusurile de la malul lui.

Să mă credeți, și eu m-am întrebat oare câte poze poți face unui lac. Aparent mii. De pe toate malurile.

Poze cu lacul Atitlan (din Panajachel)

Mai avem o serie cu lacul și de pe partea cealaltă. Din San Pedro la Laguna.

Apusurile în Panajachel

Cum arată apusurile astea? Absolut demențial. Doar știm. Am văzut patru sau cinci la rând și nu ne mai săturam de ele! Penultimul a fost cel mai electric, dar și cu cel mai mult vânt.

Noi aveam toate hainele pe noi, vântul bătea teribil, dar ce culori demențiale!

Am rămas și noi cu gura deschisă în fața spectacolului naturii! Azi nu vă plictisim cu prea multe informații utile. Vă lăsăm doar cu colecția asta de apusuri! Oh, ce bine, ce bine ce bine că am avut cu noi jucăria asta. Altfel nu știu dacă puteam să vă descriu cum a fost acolo. Fiecare apus în parte. Mai domol sau mai supărat.

Probabil că nici nu ați fi crezut, sau ar fi fost greu să vă imaginați cât de roșu era cerul, cât de roșie era apa, cât de ciudate umbrele de pe cer.

Uneori mi se pare că suntem cei mai norocoși oameni de pe planetă! Cred că suntem.