Vara asta nu apucăm să stăm nici cât stă cioara în par. De la Iași, Haferland, Brașov și Ploiești, o să tot avem drumuri prin țară. Explorând și degustând evenimentele de vara aceasta ce sunt sponsorizate de Rompetrol.
Am început cu Food Truck Festival la Romexpo. Azi este ultima zi, poate ne vedem pe acolo. Vom continua cu Afterhills la Iași, între 31 mai și 3 iunie, urmează Food Truck Ploiești, Haferland și multe altele.
O să vă ținem la curent cu atmosfera din timpul evenimentelor și o să realizăm câte un filmuleț de follow up pentru fiecare.
Câștigă passuri VIPx2 pentru Afterhills
Festivalul sună foarte bine. Cu stand-up și muzică bună. Găsești pe pagina lor de Facebook toate detaliile.
Dacă ai vrea să ajungi la Afterhills cei de la Rompetrol pun la bătaie 10 passuri VIP de două persoane. Te poți înscrie până pe 29 mai la concurs. Găsești detalii pe pagina lor de Facebook.
Dă un semn să ne vedem dacă ești în Iași în perioada respectivă.
Semne bune vara are. 🙂 Ne place acasă, ne simțim bine, suntem copleșiți de câte avem de făcut, dar cât de bine sună toate planurile ce urmează. E o agitație bună. Și iată cum, profesional vorbind, învățăm tot mai multe și creștem.
Travel & love, love to travel 🙂
Leave a reply