Transilvania Train este genul acela de experiență ce a depășit granițele turisticului. Fiecare zi de explorare este diferită iar la fiecare stație de tren ești întâmpinat de oamenii locului ce-ți spun într-un fel sau altul povestea.
Într-o gară am văzut dansuri tradiționale și stiluri de luptă, în alta am fost așteptați cu fanfară. În Sighișoara toboșarul orașului ne-a condus într-un tur nocturn prin cetate. Și aș spune că lucrul ce mi-a plăcut cel mai mult la Transilvania Train a fost ușurința cu care au adus oamenii mai aproape.
După experiența noastră în Transilvania Train am primit de foarte multe ori întrebarea „- merită?” Dacă vrei neapărat să vizitezi zona independent, poți face și asta. Noi am fost prin Transilvania și colinele ei de extrem de multe ori. În ture organizate și independent. Cea mai completă experiență a fost însă în Transilvania Train.
Avantajele Transilvania Train
Nu știu de ce, oamenii cu care am discutat credeau că se doarme în tren. Nu se doarme la cușetă ci în hoteluri de patru stele. În fiecare zi se merge cu trenul și după nevoie microbuz/autobuz prin diverse destinații din Transilvania. Seara grupul se reunește la hotel. În unele zile grupul se împarte în mai multe grupulețe, tocmai pentru a nu aglomera bisericile vizitate.
Toate mesele din timpul zilelor de experiență sunt asigurate de organizatori. Mâncăruri locale, extrem de gustoase toate. Pe lângă mesele principale mai apar din senin degustări de brânză și alte surprize și bunătăți.
În tura aceasta am avut o provocare de la cei de la Questo împreună cu Bitdefender. Astfel toată atmosfera a fost cu atât mai interesantă cu cât căutam indicii și încercam să rezolvăm ghicitori pe parcursul călătoriei.
Bun, acum că am lămurit că toată mâncarea este asigurată, să vorbim despre băutură. În tren am avut cafeaua asigurată de către cei de la BeanZ, degustări de vin și bere, apă plată și minerală la discreție. În fiecare zi.
La îmbarcarea în vagoane am primit cadou de la Bioderma cosmetice utile pentru zilele de explorare (produse pentru protecția solară și de hidratare a feței). Ceea ce mi s-a părut un cadou foarte smart.
Și cel mai important, în fiecare zi am fost însoțiți de ghizi ce ne-au purtat prin istoria Transilvaniei, poveștile sașilor, a meșteșugarilor, povești despre fuga în alte țări, despre arhitectură, distrugere și reconstruire.
Așadar, atunci când vă uitați la prețurile de pe site trebuie să știți că de la voi din buzunar nu mai trebuie să scoateți bani decât pentru suveniruri. Și că atmosfera Transilvania Train este una pe care nu o puteți replica într-o escapadă independentă. Tocmai de aceea se și întâmplă o singură dată pe an.
Traseul și ideea în linii mari rămân la fel, de la an la an ai însă alte surprize, alte provocări. Ai alți oameni. Iar parte din această aventură a fost acest spirit al trenului ce s-a format. Tocmai au lansat programul pentru 2019 și au discount de early booking până pe 30 octombrie.
Transilvania Train în 2019
Programul este foarte asemănător cu cel avut de noi, însă plecarea în Transilvania Train va avea loc pe 26 iunie.
Programul Transilvania Train
Din Brașov și până în Sibiu, printre bisericile fortificate din Haferland, obiceiuri, peisaje și povești.
Ziua cu numărul 1 – Brașov
După ora 15 ne-am strâns toți în Brașov, gata de plecare. Pe seară a avut loc deschiderea oficială a evenimentului și au început să se lege primele prietenii timide.
Ziua cu numărul 2 – Haferland
Ziua cu numărul doi din Transilvania Train a început devreme. La ora nouă trenul și fanfara ne așteptau pentru a ne începe aventura. Descoperim Țara Ovăzului, bisericile fortificate din Saschiz, Viscri, Bunești, Criț și Meșendorf și poveștile locuitorilor. Prieteniile în tren încep să înflorească, probabil încurajate și de degustările de vin. 😉
Seara poposim în Sighișoara, la Double Tree by Hilton. Vă recomand să încercați sarmalele, la masa noastră au fost atracția principală. Scăpăm de excesul de sarmale cu o plimbare de poveste alături de toboșarul orașului prin cetatea Sighișoarei. Una dintre puținele cetăți încă locuite din Europa.
Ziua cu numărul 3 – ziua meșteșugurilor
Dacă în ziua cu numărul doi am simțit că s-a comprimat timpul, că am văzut și făcut foarte multe, în ziua cu numărul trei ritmul se liniștește.
Atelierul de pâslărie
Noi am ales un atelier de pâslărie și astfel am învățat să prețuiesc mai mult produsele realizate de artizani. Habar nu aveam cum se lucrează cu pâsla, ce presupune și cât durează. Este o artă ce necesită foarte multă răbdare și atenție la detalii.
Fotografii de pe pagina de Facebook Bitdefender.
De exemplu pentru gentuțele/huselea astea de telefon de mai sus am lucrat noi două ore jumătate și meșterul încă aproape una apoi. A fost așa, de demo. O pereche de încălțări durează de exemplu de la 8-10 ore în sus. In funcție de complexitate.
Atelierul de arhitectură
După prânz noi ne-am îndreptat spre workshopul de arhitectură ținut, cum altfel, de un sas. Știați de exemplu că unele dintre bisericile fortifiate nu au fost construite de armată? Ci pur și simplu de către săteni, pentru a se proteja.
Este cazul bisericii din Alma Vii de exemplu. Cred eu unul dintre cele mai frumoase sate ale Transilvaniei. Nu că celelalte nu ar avea farmecul lor, dar aici mi-a plăcut în mod deosebit faptul că nu prea aveam semnal la telefon.
Get lost in Transilvania. <3
Ce ateliere sunt disponibile?
Ai la alegere dintre o gamă largă de opțiuni – călărie, sobărie, pâslărie, arhitectură. Găsești aici lista completă.
Ne-am petrecut seara în Alba Iulia, vizitând cetatea, luând parte la și mai multe activități.
Ziua cu numărul patru – gastronomia
Ziua începe cu turul cețății Alba Carolina, cu fanfara la coborârea din tren și un superb concert de orgă în biserica din Sebeș, apoi un workshop de gătit.
Rețetele tradiționale românești ușor reinventate, gătite de noi, cei din Transilvania Train, pentru noi. O experiență de care s-au bucurat mai ales străinii, dar și copiii. Nu spun, m-am bucurat și eu cu gândul că am furat câteva ponturi.
Ce mi s-a părut foarte drăguț a fost faptul că s-a lucrat prin rotație. Unii găteau, alții se relaxau, apoi se schimba ștefeta. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie că a fost. Oricum, după masă, cu burțile pline, am avut timp suficient de odihnă.
(să nu mai spuneți, dar unii dintre noi au tras și-un pui de somn după masă)
Și pentru că este ultima noapte pe care o petrecem împreună, seara s-a încheiat în Sibiu.
Ziua cu numărul cinci – Sibiu și țara Făgărașului
Noi am revenit în București pentru că eram așteptați, dar nici ziua aceasta nu se lasă mai prejos decât cele de dinainte. Cetatea Făgărașului și concerte pe străzile Sibiului au fost în program.
Transilvania Train se încheie acolo unde a început, în Brașov.
Cu ce am rămas după această experiență?
În afară de secretele pâslăriei, poveștile sașilor și modul în care se organizau, sau secretele din spatele arhitecturii bisericilor fortifiate? Am rămas cu bucuria unei experiențe foarte interesante ce merită promovată atât în România, dar și peste granițe.
Se vede că echipele implicate își dau tot interesul pentru ca toată lumea să fie fericită. Și-n fiecare zi cei din organizare păreau parcă la fel de proaspeți ca în prima zi. Nu pentru că nu ar fi fost și ei copleșiți și obosiți, ci pentru că fac totul cu mult entuziasm și dedicare.
Transilvania Train este genul de proiect și experiență ce pune România pe lista țărilor de vizitat. Așa cum sunt full moon parties pentru Thailanda sau Gibbon Experience pentru Laos. România – țara aia unde te plimbi cu trenul printre sate, mănânci brânzeturi de la mama lor de acasă, vezi vacile pe câmp, descoperi tradiții, obiceiuri, oameni, rănile și vindecările lor.
Chiar dacă este o experiență all inclusive, este una pe care o recomandăm. Nu doar pentru mâncarea bună și serviciile hoteliere la standarde mai ridicate, ci pentru că are acel all inclusive pe care îl căutăm noi. Pe lângă toate frumusețile, bunătățile și peisajele, are suflet.
Pentru și mai multe fotografii vă invit pe pagina de Facebook Transilvania Train și la ei pe Instagram. Curând o să vă prezentăm și video experiența.
Pentru mai multe destinații din România acceseaza categoria dedicată.
Travel & love, love to travel!
Leave a reply