• Menu
  • Menu

Pierdut în traducere, uneori la propriu (P)

Toți oamenii de succes îți vor spune același lucru: cu cât ești mai educat și mai informat, cu atât îți va fi mai bine. Și nu e vorba doar de școala tradițională, care are o grămadă de lipsuri. Unii dintre cei mai bogați oameni din lume nu au facultate. Dar cu siguranță s-au autoeducat. Fie că vorbim de cărți citite, cursuri făcute sau experiențe trăite, viața ar trebui să fie un proces de învățare continuă.

Învață!

Asta nu este nicidecum o pledoarie împotriva școlii, ci una în favoarea învățării. Ești nemulțumit de locul de muncă? Apucă-te să studiezi altceva și reprofilează-te. Ai vrea să călătorești dar ți-e teamă pentru că nu cunoști nicio limbă străină? Fă cursuri și învață! Regreți că nu ți-au dat ai tăi o educație financiară solidă? Ai ghicit: învață!

Ca să te conving, îți voi da exemplul personal. Lucram într-o agenție de publicitate, unde câștigam decent, nu eram nici din cale afară de stresat, dar toată ziua mi-o petreceam făcând excel-uri, prezentări, studiam piața și în general lucram cu cifre, tabele și grafice. Nu era rău, dar simțeam că vreau să fac altceva. Eram atras mai mult de lucrurile creative. Începusem să studiez pe cont propriu partea video. Așa că la prima oportunitate de a face un video pentru un potențial client de-ai agenției, m-am oferit voluntar.

Am lucrat cu mare entuziasm la acel proiect și rezultatul a fost extrem de apreciat. Atât de bine a ieșit, încât șefa a zis: Gata! De acum încolo facem cât mai multe proiecte video. Încet-încet nu mai lucram toată ziua în excel, ci gândeam scenarii, mergeam pe teren sau prin alte birouri să filmez pentru agenție și clienți și apoi montam și editam ce am filmat. Și-mi plăcea mult tot procesul! Inclusiv să învăț cât mai multe despre asta. Devoram cu poftă orice informație care-mi ajungea în fața ochilor pe acest subiect. În scurt timp am căpătat suficientă încredere în mine încât să-mi schimb cariera și viața. Mai am enorm de multe lucruri de învățat și nu sunt nici pe departe atât de bun cum aș vrea să fiu, dar încerc să învăț ceva cât de des pot.

Ce vreau să zic cu asta? Că ”omul cât trăiește învață”. Acesta este principiul după care ar trebui să ne ghidăm.

Cu 1% mai buni în fiecare zi

De când îl avem pe Eric am realizat că ne dorim să fim mai buni pe toate planurile. Să procrastinăm mai puțin, să citim mai mult, să nu mai sărim în nicio noapte peste spălatul pe dinți, să vorbim cât mai bine și corect limbile străine pe care le știm. Ne dorim să fim exemple pozitive pentru el și să-i insuflăm și lui curiozitatea și dorința de a învăța.

Engleză sau mimă?

Pe oriunde am mers în lumea asta mare am reușit să ne înțelegem cu oamenii. Indiferent că eram într-ul colț îndepărtat al Laosului unde rar ajung turiști, în Cancun în Mexic ori, aici aproape de noi, în Turcia. Evident că limba folosită cel mai des a fost engleza, pe locul doi fiind mima. 🙂

Pentru un călător de cursă lungă (și nu numai), cunoașterea a cel puțin unei limbi străine este absolut obligatorie, aceasta putând să facă diferența dintre o vacanță de vis și un fiasco total.

Chiar dacă uneori și mima te poate ajuta, noi pariem pe engleză.

Îmi vin în minte și câteva situații în care am dat peste persoane care nu se descurcau deloc în alte limbi decât cele native.

Engleza te ajută să ajungi la destinație

În Thailanda am întâlnit o doamnă ce călătorea alături de băiețelul ei. Noi ne pregăteam să luăm un autobuz până în partea de Nord a țării, în timp ce doamna dorea să ajungă undeva mai spre Sud, dar aștepta la peronul destinat celor care mergeau în direcție cu noi. Priveam la ea cum încerca stângaci să ceară informații, fără prea multe șanse de reușită. Acela a fost momentul în care am intervenit și am intermediat din engleză în română obținerea de informații.

În timp ce pleca de mână cu puiul de om spre peronul pe care îl căuta, priveam lung la ea și ne-întrebam mai mult din priviri unul pe celălalt cum se încumetă unii oameni la drum. E expresia aceea românească destul de celebră – ”câine surd la vânătoare”.

Să îți găsești calea în situații limită

O altă poveste, ceva mai tristă, este și mai recentă. Un domn în vârstă, cam de o seamă cu bunicii, a coborât din autocar la una dintre opriri și, în timp ce era la toaletă, autocarul a plecat cu tot cu documentele, telefonul și banii săi.

Domnul se urcase în autocar în România urmând să fie așteptat de nepoți la stația de destinație, undeva în Germania. Nu știa pe de rost niciun număr de telefon de acasă, nu vorbea nici engleză ori germană și se plimba de colo-colo pe peron, sperând să nimerească un tren ce îl va duce până mai aproape de locul în care trebuia sa ajungă.

Ne-a înduioșat mult povestea lui și chiar ne gândeam și la el, dar și la rudele ce îl vor aștepta îngrijorate în stația de bus. Pentru domnul acesta nu au fost prea multe ce puteam face. Am întrebat conductorul de tren dacă putem să îi plătim bilet, problema era că omul nu avea acte. Am fost sfătuiți să îl redirecționăm către cei de la Crucea Roșie, ceea ce am și făcut. De acolo nu știm cum s-a terminat povestea, căci pierdeam noi ultimul tren spre destinația noastră. Din când în când ne mai amintim de domnul din gara din Salzburg și ne întrebăm dacă a reușit să ajungă la nepoții ce îl așteptau în Germania. Ce situație complicată, nu?

Să folosești corect expresii uzuale

Iar probabil cel mai bun sfat despre relații l-am primit de la un francez, pe o plajă din Filipine.

Auzind că doi români au grijă de resortul olandezilor de la Duli Beach, expați fiind și ei, am primit vizita a doi francezi. Am stat la povești, i-am descusut despre cum le e lor să locuiască într-un sătuc de pe o insulă din Filipine și despre altele. Franceza noastră e ”comme ci comme ça” spre zero, așadar ne-am înteles în engleză. Conversația mai schiopăta pe alocuri, dar ne-am descurcat. La plecare Simona le-a spus: ok, bye, keep in touch, iar replica unuia dintre ei încă ne face să râdem: yes, yes, keep touching. Ei bine, dacă nu e ăsta un sfat extrem de bun pentru o relație de succes, atunci nu știu ce e. 😉

Cursuri de engleză

De curând am avut câteva proiecte în care a fost necesar să interacționez cu niște britanici. N-am avut emoții, căci știam că mă descurc, dar vorbind cu ei am realizat că engleza mea e destul de ”ruginită”. E normal, dacă nu exersezi, uiți. Așa că am luat decizia să mă înscriu la cursuri de engleză, să mă perfecționez. Și cum nu voiam să pierd timpul în trafic spre un loc în care se predă fizic, am ales Burlington English, unde am putut să le fac online.

Încă ceva, nu ești niciodată nici prea tânăr și nici prea bătrân ca să înveți o limbă străină.

Avatajele învățării unei limbi străine

Pe lângă faptul că te poți descurca mai bine atunci când călătorești, a învăța engleză vine cu multe alte beneficii. Îți hrănești creierul și îți îmbunătățești memoria în acest fel, te adaptezi mai bine vremurilor pe care le trăim. Una peste alta să te poți descurca oricând într-o limbă străină te ajută și să ai mai multă încredere în tine.

Experiența cursurilor

Am intrat pe site-ul Burlington English și primul lucru pe care l-am făcut a fost un test de nivel. Câteva întrebări simple. Am fost contactat apoi de un reprezentant de-ai lor care mi-a testat nivelul de engleză și m-a încadrat la intermediari. Sunt 48 de lecții la fiecare modul, iar partea bună e că după 10 lecții poți avansa la modulul următor, în urma unui test. A fost și cazul meu, după câteva lecții la intermediari, profesoara mi-a zis că ar trebui să merg la avansați. Structura lecțiilor e aceeași, doar nivelul cursanților și subiectele abordate diferă.

Mi-a plăcut faptul că la BE învățarea limbii engleze se face prin practică. O oră și jumătate în care cursanții sunt încurajați să vorbească. Fiecare curs are o temă, de exemplu: fobii, turism spațial, show-urile de talente, diferența de remunerare între femei și bărbați etc. Deci, subiecte diverse și moderne, mai mult și mai complex decât ”la restaurant”, ”la magazin”, ”la plajă” etc. În fiecare zi e câte o temă și sunt 6 lecții în curzul zilei, din care puteți alege intervalul care vi se potrivește.

Pro tip: dacă vreți să aveți ocazia să vorbiți cât mai mult, programați-vă la lecțiile de dimineață. Sunt șanse mai mari să participe doar 2-3 oameni, deci mai multă practică.

Flexibilitate

Asta mi-a plăcut mie mult. Faptul că poți să îți organizezi programul și cursurile după cum ți se potriveste ție mai bine. Uneori săptămânile noastre sunt destul de haotice. Ne hotărâm de azi pe mâine să plecăm, apar programări la doctor și diverse alte situații neprevăzute. Ca în viețile fiecăruia dintre noi.

Puteți să vă înscrieți la un curs cu cel mult 2 ore înainte și îl puteți anula cu cel puțin 6 ore în avans. Se pot face maxim 3 lecții pe săptămâna și astfel cursul durează 6 luni. Sau dacă vreți mai răruț, aveți 9 luni la dispoziție pentru a le termina.

În plus, pe lângă lecțiile cu profesori, cursanții au acces și la platforma Burlington English, unde pot studia pe cont propriu. Vocabular, gramatică, dar și pronunție. Există un ”SpeechTrainer”, adică un sistem de recunoaștere a vocii care corectează greșelile de articulare ale utilizatorului.

Iar dacă vreți să vă perfecționați la locul de muncă, să schimbați domeniul de activitate, ori pur și simplu să vă concentrați pe ceva anume, au și diverse module ancorate zilelor noastre: pentru relocare, turism, pentru hoteluri, pentru farmaciști, engleză juridică ori contabilă. Găsiți toate opțiunile la ei pe site.

Una peste alta pentru mine a fost o experiență bună. Îmi place că am ocazia să mă perfecționez, dar fără să simt că fac un mare efort. Inițial mă gândeam că o să fie dificil să strecor în program orele. Dar curând am realizat că este o activitate care mă și destinde. Am înlocuit 4 ore și jumătate pe săptămână de dat scroll pe 9gag ori pierdut vremea aiurea „pe net” iar la final asta m-a făcut să mă simt mai bine.

Ceea ce vă recomand și vouă. Să găsiți metodele utile în care să vă consumați timpul, dar fără să fie o povară, ci o plăcere. Tu ce ai făcut util, dar plăcut în ultima vreme?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 comment