Din Turcia in Iran – aventura foto #cutrenul TransAsia Express

Fara griji, bilet rezervat din timp si prea mult stres am plecat din Istanbul spre Ankara urmand sa fiu in autogara Ankara la 7 dimineata. Trenul pleca la 11:00, suficient timp pentru un bilet in Trans-Asia, nu? 🙂

Uimitor lucru insa am si gasit bilet. Am asteptat de pe la 7:45 cand am fost in gara pana pe la 8:30 pentru a se deschide biroul pentru bilete internationale. Biletele pentru acest tren nu se puteau lua de la casa de bilete direct.  Am asteptat, am stat frumos la coda, biroul s-a deschis. Oamenii in jurul nostru pareau sa aiba ceva ca niste rezervari.

Am intrat si am intrebat: bilete pentru Iran apoi am auzit un crunt „no more places”. Am simtit cum mi-a cazut cerul in cap, nu dormisem toata noaptea si mersesem 9 ore intr-un autobuz foarte murdar, plin de oameni mizerabili si agitati. Cred ca vanzatoarea a vazut descumpanirea din ochii mei si ne-a pus sa asteptam putin. Pana la urma a rezolvat, platit, avut bilete, plecat! Wow! That was close!

Aceasta este compania cu care am mers intre Istanbul si Ankara si va recomand cu drag sa o evitati. Asa cum nu va recomand nici Marina pentru drumul Bucuresti – Istanbul.

Si acum sa vedeti putin gara din Ankara, trenul, biletul, bucuria si oboseala din ochi!

Yup! Acesta este TransAsia Express. Cred ca nu imi mai trebuie neaparat calatoria cu Transsiberianul. Vedeti mai jos de cate aventuri si peisaje frumoase am avut parte. Imi e foarte drag de ele acum cand imi amintesc.

Si am pornit la drum cu trenul. Dupa un somn binemeritat am pornit in cautare de cafea la vagonul restaurant. Am gasit vagonul si cativa controlori simpatici care m-au lasat sa fumez si m-au servit si cu cafea. Bietii de ei erau foarte confuzi: ce cauta o fata in Iran? Nu nu, Iranul nu e bun, e rau. Interesant este ca ne-am inteles sa ne spunem toate astea fara ca ei sa stie o boaba de engleza sau romana iar eu fara sa stiu turca :).

Funny road started funny.

Dar cu peisaje care mai de care mai frumoase. Mai tarziu am facut cunostinta fugitiv cu un grup de tineri Iranieni. 2 fete foarte frumoase si un baiat simpatic. Toti 3 intre 22 si 26 de ani.

Mancarea in vagonul turcesc a fost putin cam scumpa si portiile cam micute. In plus, nu iti serveau decat o parte din mancaruri (cele mai scumpe, logic).

Peisajele in schimb au fost superbe!

Apusul cu totul m-a cam lasat fara cuvinte.

A urmat apoi o noua experienta: cantece cantate si dansate de iranience in mod special. Trebuie sa precizez ca atata timp cat nu sunt in Iran, nu sunt obligate sa poarte hijabul si nici nu o fac.

Am incercat sa surprind putin „viata trenului”. Deja ne intalnisem cu 2 olandezi, un cuplu adica Elise si Alfred si Hojad, prietenul iranian. Ma uit la poze cu el si il aud parca spunand: „Don’t worry brother, everything will be ok brother. Come sit together brothers and sisters.”

El este bunul si blandul Hojad. Sper sa vina curand in Romania. Ma tot cacai sa ii trimit invitatie. Ar fi minunat sa vina!

A urmat prima noapte. Dormitul in tren nu este neaparat cel mai usor lucru de facut. Uneori este prea cald, alteori prea frig si nici nu aveam cine stie ce haine groase sau paturi. A urmat o zi la fel de linistita, plina de povesti si intamplari de viata. Gasca incepuse sa se mai extinda. Cunoscuse si un italian care calatorea cu mama lui si alte personaje pe care le voi introduce treptat in poveste.

Drumul de 2 zile si jumatate cu trenul include si o plimbare de patru ore cu un feribot. Tehnologia era de mult uitata, ne-am asezat pe jos, am povestit despre viata, despre muzica, s-a jucat table, totul pe fundal de apus de soare. Un apus minunat iar!

Stunning! Sper sa va exprime pozele macar jumatate din frumusetea si emotia traita live!

Imediat dupa ce am ajuns la mal am avut de asteptat putin deoarece trenul care urma sa ne duca prin Iran intarzia. Eram inca in Turcia. Mai apoi a asteptat pentru noi Hojad, prietenul Iranian, la coda pentru locuri in noul tren, locuri care s-au dat uimitor de repede.

Ce se intamplase? Cei din Turcia au vandut mai multe bilete decat locuri (no shit, noi asa am avut loc si bilet) dar nu au anuntat mai departe sau informatia a circulat mai greu si noi am prins locuri intr-un vagon normal, nu la cuseta. Mai aveam inca o noapte de dormit, poate chiar mai bine :).

In fata trenului o masina blindata astepta sa porneasca. Ma stiti ca sunt fire curioasa, asa ca am intrebat un politist de ce au o masina blindata. Ei erau  acolo pentru a proteja trenul care fusese atacat de kurzi cu doua saptamani inainte. Nimeni nu patise nimic iar ei erau aici pentru orice eventualitate. Ihiiim, okeeeeei :).

Nu am apucat sa ne instalam prea bine in „locurile” noastre ca am si ajuns la granita de iesire din Turcia. Ne-am imbracat cat de bine am putut, ne-am dat jos din tren, am intrat in biroul de emigrari care, surpriza, era gol! Vamesii erau acasa, dormeau. Trenul se inchisese intre timp. Ca masura de protectie (sa nu se fure lucruri) trenul se inchide si coboara toata lume si se mai deschide doar cand e toata lumea gata sa urce.

Am asteptat mai mult de o ora, am prezentat pasapoartele, am motait putin, am oprit iar la granita cu Iranul unde am mai petrecut ceva timp.

S-au verificat toate bagajele, mai putin cele ale noastre, ale turistilor. Dar stiti ce inseamna verificat de bagaje la un tren plin de iranieni? Din acest motiv calatoresc ei cu trenul sau autobuzul si nu cu avionul :)). Trolere, saci, cutii peste cutii, termosuri, ceai, biscuiti, fierbator, sunt pregatiti pentru orice!

Gasca incepusese sa se inchege bine. Erau o mare familie la drum. O familie careia ii fusese frig si cam sete si foame (dar Hojad a mers si ne-a cerut drepturile la ceai), o familie obosita dar fericita: eram in Iran!

O parte din ei au coborat mai devreme si intr-un final se eliberasera suficiente locuri astfel incat noi ceilalti, care mai aveam de mers, sa putem sa dormim.

In Teheran ne-am luat la revedere, am schimbat adrese de email si promisiunea ca ne vom revedea si cu restul!

Bine te-am gasit rasarit in Teheran! Sa incepem!

Povestea continua!