• Menu
  • Menu

Orice fotografie are povestea ei (P)

Probabil că ai mai auzit asta. Nu există fotografie proastă. Cu toate că toți am văzut o grămadă. Așa ne spunea deseori o colegă în liceu. Să nu mai ștergem imaginile în care ni se pare că nu am iești bine. Și multă vreme nu înțelegeam de ce obsesia asta. Ce-i drept, pe vremea aia, sigur făceam mult mai puține.

Între timp am înțeles de ce nici o fotografie nu era proastă. Pentru că acum mă uit cu foarte mare drag la ele. La noi, copiii ăia invincibili din liceu. Și-mi zâmbește sufletul cu toți dinții la amintiri.

Asta e o imagine cam neclară, dar mi-a fost și-mi este încă foarte dragă. Și-mi amintesc destul de bine momentul. Eram cu prietenii la un grătar. Începuseră ai mei să mă mai lase să ies mai mult, yuuuhuuu! Eram îndrăgostită blanăăă și-aveam fluturi în stomac să-mi ajungă o viață. (așa părea la vârsta aia)

Sau imaginea asta, surprinsă de o colegă atât de bine. Mi se văd și geanta și penarul pe bancă, iar eu mai pierdută de atât nu aveam cum să fiu. Oricum n-am excelat niciodată la capacitatea de a sta atentă. Aveam și mâinile puse în cap, deci eram oriunde, numai nu la tablă, cu proful de fizică. Măcar el în schimb pare că se descurcă bine.

Și imaginea asta, am răs de nu mai știam ce-i cu mine. Eram clasa a 12-a și făcusem varicelă sau ceva. Și dacă îmi amintesc bine au și fost plecați ai mei peste weekend. Deci am avut gașca în vizită. Ceva total interzis, mai ales fără știrea alor mei.
Au băut vișinata tatei și am terminat mâncarea din frigider și ușor nu a fost să explic oare cum am terminat singură toată mâncarea. Ana mă tot vizita pentru că normal că muream de plictiseală închisă în casă. Cred că tocmai râdeam de explicațiile foarte puțin credibile pe care i le-am dat mamei cu privire la mâncarea lipsă.
(tata ori nu s-a prins c-a dispărut vișinata, ori mi-a dat doar un avertisment mental :P).

Oricum, noi două am fost lipite la șold multă vreme. Aproape că nu era tâmpenie pe care să nu o facem împreună.

Din fericire am o grămadă de momente de care să îmi amintesc. Acum când mă uit la imagini nici nu îmi mai pasă dacă aveam sau nu coșuri pe față. Dacă îmi intra soarele în ochi sau nu. Ci mă gândesc mai mult la momentul ăla încremenit în timp, când aveam 16 ani și nu știam încă foarte multe despre viață!

Chiar dacă nu toate fotografiile noastre au impact major asupra celor din jurul nostru, e important dacă au impact asupra noastră. Dacă ne duc în momentul în care au fost făcute și ne spun povestea așa cum s-a desfășurat.

Live for the story – fiecare fotografie are povestea ei

Anul acesta mergem spre nivelul următor. Vrem să surprindem cât mai multe din toate lucrurile pe care anul trecut le-am surprins deseori doar mental. Pentru că știam că nu avem cum să facem o poză bună. Anul acesta însă se schimbă lucrurile. Vom avea cu noi un aparat Canon EOS M100 cu ajutorul căruia o să putem surprinde și mai bine toate aspectele foto & video.

E mic și cool, ușor de folosit și extrem de ușor de conectat la telefon. De acolo până pe Instagram mai sunt doar 2 clickuri! I like it! Alex face research de câteva zile bune pe partea de video, gândește modalități de filmare și tot felul de trucuri simpatice.

De data asta o să găsiți poveștile noastre nu doar la noi pe Facebook & Instagram, ci și pe pagina de Facebook Canon România.

Eu? Sunt entuziasmată că voi culege și o să vă scriu și mai multe povești din spatele unor poze și situații care mă inspiră. Descoperim împreună lumea, poză cu poză!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.