Foarte greu gasesti pe cineva care sa stie o boaba de engleza. Chiar si cand spun ca stiu, de fapt nu stiu nimic. Mai exista si varianta cand ei chiar stiu engleza insa din cauza accentului nu poti intelege nimic.
In prima zi ne-a luat cam jumatate de ora sa gasim intrarea la metrou.
Azinoapte am avut parte de o calatorie interesanta cu trenul de la Beijing la Louyoung. Din program:
- Colegi de scaune care beau bere, mananca gheare de pasare, au venit cu castravetii de acasa, sparg seminte si ragaie puternic
- De altfel tot compartimentul spargea seminte.
- Bagajele sunt reprezentate de saci, paturi, pungi de rafie
- Existau si carti in compartiment. De joc, evident. Inca nu ne dam seama daca ne-au pozat pentru ca suntem europeni si prin urmare destul de diferiti de ei sau pentru ca aveam cate o carte in mana.
- In tren se fumeaza – in capatul compartimentului. Ei sunt chiar destul de permisivi cu acest obicei.
- Fetele / femeile, in special cele destul de tinere si de la care aveam pretentii au mustata. E un fel de blocaj al oricarei discutii. Daca barierele lingvistice oricum ne impedicau, atunci cand le vad firele lungi si negre de par ce rasar din mustata se blocheaza orice tentativa de a percepe cuvintele. Ma streseaza atat de tare incat voi incepe sa umblu cu penseta in buzunar. Nu prea pricep de ce totusi femeile mai in varsta nu prea au mustata. Normal ar putea sa fie cumva invers.
- Va rog sa ma credeti ca atunci cand spun mustata nu ma refer la un pufulete ci la o mustata zdravana, sanatoasa, in toata regula care rasare de deasupra buzei superioare.
- Treaba cu spartul semintelor se aplica si in autobuze.
- Beijing are undeva la 18 milioane de locuitori. Louyoung 1 milion. Asadar suntem intr-un fel de satuc aici.
- Azi ne-a luat 3 ore sa gasim un hotel si sa ajungem la el. Asta din momentul in care am ajuns in Louyoung si nu pentru ca nu ne-am descurca noi ci pentru ca nu reuseam sa gasim pe cineva care sa inteleaga doua boabe in engleza. In ghidul nostru aveam adresa unui hotel. Am mers la taximetristi sa ne duca acolo dar nu intelegeau caracterele. Sfat pentru viitoarele ghiduri turistice: treceti si numele si adresa hotelului in chineza. Asa avem si noi, europenii, o sansa.
- Lumea ne saluta pe strada in Louyoung. Am ajuns la concluzia ca ei nu vad aproape deloc europeni.
- A durat jumatate de ora sa ne explice receptionerele de la hotel de ce trebuie sa dau 200 de yeni in plus – garantia. Ele ne aratau pe foaie: 400-200=200. No shiet Sherlock!!! Ne uitam unul la altul si nu intelegeam. E 200 de persoana, dar nu era asa, stiam sigur ca e pe camera, oare micul dejun inseamna diferenta? 100 de yeni de persoana e totusi cam mult pentru un mic dejun… Intr-un final, dupa ce au rascolit vreo 3 dictionare au reusti sa ne explice.
- Functionam pe principiul: cotcodac, uciiiuuuuciuuuuu, muuuuuu.
- Despre porcii in lesa am vorbit deja.
- A durat o ora in seara asta ca sa le facem pe fetele de la receptia hotelului (de 3 stele) sa inteleaga ca vrem internet si ca platim pentru el! Dupa 45 de minute a venit concluzia lor: internet you pay! Noi eram YEEES! We pay! We pay! We pay! Ele: No, wait, I don’t understand! FAIL!
E 7 jumate, am mers 10 ore cu un tren asa murdar ca aproape ai face hepatita doar daca te uiti in el :P, ne-am stresat 3 ore iar Lucian ar fi vrut sa ne intoarcem in Beijing. Se da el mai tare si face misto de mine cand spun ca sunt cam murdari asa, ca aproape ca fac hepatita doar cand ma uit la tren, pahar, etc, dar ar pleca val vartej de aici de fiecare data cand trebuie sa mai jucam o mima pentru a ne face intelesi.
Patania zilei – pe langa toate cele de mai sus. Lucian si-a uitat telefonul la un restaurant. Cand ne-am dat seama am alergat efectiv pana acolo. Nu aveam asteptari prea mari. Pe drum se tot gandea ba la contactele din telefon, la filmuletele filmate aici – pe care asteptam sa le urcam pe Youtube, etc. Eu una aveam sperante mici sa rezolvam ceva.
Surpriza ne-a lovit: telefonul era acolo si il astepta! Cum am intrat in restaurant ne-au spus: phone, phone!
In acelasi restaurant am vrut sa platim: check, bill, money, we pay… Chelnerita a zis: aaaa yes! Ne-am zambit complici si am spus YES! Ne-a iesit repede. Chelnerita s-a intors – ne-a adus un pix! FAIL!
Poate postarile noastre par negativiste. Noi ne amuzam! Ni se pare fascinant aproape tot. Mai fascinant este ca de exemplu la hotel au indicatii si in limba engleza. Cu toate astea angajatii nu stiu o boaba.
In episodul cu internetul din seara aceasta au rascolit probabil tot hotelul si au gasit pe cineva care stia engleza. Stia sa spuna: Internet you pay dar nu stia sa spuna altceva si nici sa citeasca in engleza :).
Sumarizat: heroglife, porci in lesa, temple, mizerie, multa mizerie si unghii negre dar telefoane de ultima generatie, se vorbeste doar chineza, fetele au mustata, frig, cola nu are gust bun.
Si, cum Murphy nu doarme niciodata, acum cand avem internet chiar foarte bun suntem prea obositi sa editam poze, sa scriem prea mult :(. Poate mai de dimineata!
[…] este singurul alt continent vizitat de mine. Am trecut prin partea “turistica” a lui si anume: China, Taiwan, Laos, Cambodgia, Vietnam, Hong Kong, Singapore, Malaezia, Filipine, […]
Din experienta personala, o sugestie pentru punctul 10: puteti sa va listati de acasa numele obiectivului (si eventual adresa) in limba respectiva. Acolo le aratati doar, ca de citit veti gasi pe cineva care stie sa citeasca:) Eu asa am procedat in China, Thailanda, Coreea de Sud si Japonia si a functionat intotdeauna!
Dragii Mosului,
Sa aveti o luna d emiere pe cinste! SUnt sigura ca veti avea parte de multe lucruri anormale (fata de „stilul” european), dar fix asta da savoare calatoriei voastre.
Sa fiti plini de energie si va intoarceti cu bine!
Multuuuumiiim frumos! Incepem sa intram in ritm… suntem curiosi cum o sa fim cand ne intoarcem acasa!