Nu sa pleci in lume, nu pe un vapor si sa iti vizitezi casa din cand in cand. Ci sa te urci in avion cu gandul si constient de faptul ca probabil o sa te mai intorci acasa peste vreun an sau poate doi… sau poate niciodata si rudele sunt cele care te vor vizita.
Te-ai gandit vreodata la varianta asta? Sa pleci de tot si cu totul in alta parte, in alta lume?
Si daca da, unde?
Sursa foto
Povestea continua iar acest articol este scris de pe un superb Samsung Notebook seria 9. Daca nu va e cu suparare puteti arunca si un ochi pe pagina de Facebook Samsung Romania.
Eu am facut asta si de 2 ani sunt plecat si nu am mai trecut pe acasa. A fost o decizie luata intr-o sapatamana. E dificil la inceput dar apoi incepi sa te integrezi si sa descoperi o alta lumea. Plecati oriunde simtiti ca puteti fi o parte din societatea respectiva.
Unde ai plecat?
M-am gândit de foarte multe ori, mai ales în ultimul an. Am patru opţiuni: Valencia, Havana, San Francisco sau Sidney. Însă cel mai mult, în acest moment, îmi doresc să ajung în Cuba. 🙂
Eu tocmai am facut mutatea asta acum aproape 2 saptamani (Viena, Austria)…si cam aceleasi intrebari mi le-am pus si eu 🙂
Evident ca avem astfel de planuri! Pentru destinatia finala se lupta Cambodgia, Zanzibar, Uganda si Mauritania sau Senegalul. Inca se fac prospectiuni, dar relocarea este un lucru sigur! Doar locul si momentul sunt inca in suspans!
de multe ori m-am gandit sa plec si sa las totul balta in urma mea…dar…esuez de fiecare data in implinirea acestui gand al meu:P
Oriunde, doesn’t matter. Numai sa plec !
Pai hai! Sa mergem! 🙂
Daca as pleca, n-as merge doar intr-o singura locatie, ci in mai multe..cativa ani buni in Australia, Thailanda, Vietnam, Laos, Cambodia, Peru, Mexic, Chile, Africa de Sud, Kenya, Tanzania … „a girl can dream” 🙂
Eu as pleca 1 an in Islanda; ma fascineaza fara sa fi vizitat tara. Cred ca m-as adapta acolo cel putin pentru anul ala.
Dacă ar fi să las totul și să plec, aș alege Australia. Foarte departe, relativ izolat și cu o engleză la care în timp m-aș adapta.