• Menu
  • Menu

Ia un filmmaker NexTla tine acasă!

Ce potriveală! Aseară aș fi vrut în primă fază să scriu despre Iran, dar m-am răzgândit și ți-am făcut un nou ghid pentru Couchsurfing!

Azi am văzut că cei de la NexT ne provoacă să adoptăm realizatorii de filme: de la regizori la sunetiști, unul dintre oamenii ăștia cu job și multe povesti interesante ar putea să fie pe canapeaua ta!

Hey, nu am spus asta într-un mod porno! Îți amintești că ți-a spus că nu despre asta e Couchsurfing! 🙂

Soooo pune mâna și completează formularul de găzduire!

Câteva rânduri despre experiența care te așteaptă!

Avem foarte mulţi invitaţi străini – regizori, sound-designeri – care vor să stea, câte unul sau câte doi, în casele voastre, în câte o cameră de care vă puteţi dispensa pentru câteva zile (15-19 aprilie, în principiu, cu mici variaţii). Vin din Franța, Spania, Italia, Polonia, Germania, Olanda etc., sunt deştepţi, talentaţi, dornici de prieteni noi şi ştim deja dacă sunt sau nu fumători, vegetarieni sau alergici la pisici, cam ceea ce am dori să aflăm şi despre voi!

Dacă aveți timp să veniți cu ei la filme, seminarii și petreceri, ne vedem cu toții la NexT. Dacă nu, voluntarii noștri îi vor ghida prin oraș.

Până se downloadează formularul aruncă un ochi și pe noutățile pe care le pregateste cel mai mare festival de scurt metraje din Romania!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.