10 mai 2019
Am revenit iar la hartă – 47 de țări cu tot cu România. M-aș întoarce în unele locuri? Cu siguranță! Ba chiar urmează să o facem foarte curând. Numărul țărilor prin care ai călătorit nu înseamnă nimic special pentru mine. Ci, așa cum spun și mai jos, ce ai învățat din asta. Sau poate cum te-a schimbat.
4 ianuarie 2018
M-am întors la hartă de curiozitate să văd câte țări am mai vizitat între timp. Chiar dacă am fost mai mult plecată decât acasă, m-am tot întors prin țări înc care am fost deja. Filipine, Thailanda, Laos, Vietnam, Spania, Italia etc. Noutățile pe listă sunt
Myanmar – ce mă bucur că am fost într-un final. Și mi-a plăcut. E o destinație de pus pe listă.
Serbia – nu fusesem până anul trecut
Mexic
Guatemala
El Salvador acum
Septembrie 2015
Până aseară nu prea mi-am pus problema asta – câte țări am vizitat! Nu m-a interesat în mod special un număr, o cantitate, simt că experiențele și lucrurile pe care le-am învățat din călătorii sunt mult mai importante și mai ales simt că nu reflectă neapărat numărul de țări.
Îți recomand, până să ajungem la număr meu, să citești Ce am învățat de când mă tot plimb prin lume. Articol scris acum aproape doi ani, de atunci am mai adunat lucruri învățate!
Iar acum o să vă dezvălui și număr meu! Am vizitat sau am fost în 13% din tările de pe planetă! Adică 34 de țări, cu tot cu România!
Cred (sper) că nu am ratat vreo țară (cu toate că e posibil). Nu țin evidența numărului de zboruri (am fost șocată când am văzut la cineva că aniversa zborul cu numărul 100), nici a țărilor, a trenurilor, autobuzelor sau alte mijloace de transport în comun.
Nu știu dacă am făcut baie în unul sau toate oceanele planetei… Aseară s-a întâmplat să mă facă cei de la Lonely Planet să îmi completez profilul și să îmi descopăr numărul (de până acum).
Tu câte țări ai vizitat? Fără rușine! Mai important e ce ai învățat!
Și încă o curiozitate – voi știți mereu, la orice oră din zi și din noapte în câte țări ați fost până acum?
[…] ne-am propus un număr personal sau împreună și așa cum am mai povestit aici – un număr este doar un număr. Mai important este ce și cât […]
Eu când încep să număr mă pierd. Și nu pentru că sunt multe, ci pentru uit să mai număr când îmi aduc aminte ce mult a plouat în Vietnam, cum ne-a salvat un mecanic în Turcia, cât de amabil a fost un polițist bulgar să ne ofere leva într-un moment de cumpănă, câtă lume stătea adunată la răsăritul de la Angkor Wat, dar cât de puțin poetic a fost momentul sau cum am început să țip când ne-au invadat maimuțele într-un bungalow pe o insulă din Thailanda… Zău, greu cu număratul când începi să-ți aduci aminte cum a fost…
De acord si inteleg perfect ce spui! 🙂
Sa ai parte mereu de experiente memorabile!
Hei ! Stai asa ! Se numara si tarile tranzitate si cele in care am facut escala ? Ca nu stiu cum sa le numar … 🙂
Ohoho, eu 3 tari cu tot cu Romania, cam asta e tot :)) (Polonia si Finlanda)
De anul viitor se schimba foaia.. economii peste economii..vreau ca in cel putin 2 ani sa ajung si la performantele dvs (nu ma refer la numar,ci la experientele traite si la tot ceea ce ati invatat calatorind) oameni frumosi ce sunteti 😀
Am vizitat 18 tari din Europa si una din Africa( Maroc). Urmeaza Islanda in Noiembrie si am mari emotii. Sper sa am noroc si sa vad Aurora.
33 de tari momentan. Printre cele mai deosebite as enumera Seychelles, Noua Zeelanda, Vanuatu, Bangladesh, Fiji, Islanda, Maldive.
Strategia mea este sa vizitez zonele mai putin turistice la tinerete, iar Europa sa o las pentru perioada de batranete 🙂
Spor la calatorit!
17. Preferata mea pana acum ramane Japonia!
8 cu tot cu România
62 and counting, sunt prea multe de enumerat, dar asa ca sa-ti faci o idee:
https://ctrlv.cz/shots/2016/09/30/qo6c.png
Salutari!
Felicitari si la cat mai multe!
Eu am 7 si sigur nu ma opresc la numarul asta 😉 Anglia e preferata mea de pana acum. A fost prima ‘iesire’ si mi-a schimbat viata.
Printre primele iesiri a fost si la mine Anglia, mai exact tara cu numarul 3. La cat mai multe calatorii inainte!
20 de tari fara Romania, desi mi se pare si mie irelevant numarul. Pana acum, Islanda (aurora e WOW, apropo!) si Indonezia sunt la egalitate pe locul intai in ceea ce ma priveste, dar nu pot sa zic ca am mers undeva si nu mi-a placut. 🙂
Acea harta pe ce site este?
De pe Lonely Planet. Ai link 🙂
20 de tari vazute pana acum, toate din Europa. Islanda ramane pe primul loc… e ceva diferit…
Superb, da! Am Islanda pe lista, neaparat Norvegia si locurile ei superbe + aurora si multe multe altele!
Spor in continuare!
P.s. – cred ca s-ar bucura toata lumea de un blog post despre Islanda aici, pe lipa lipa! Te astept!
Lucky no.13 🙂 Super cool ca ai vazut toata Europa…si asa multe din Asia…keep on travelling
Mai am multe de vazut si prin Europa si tare ma tenteaza bucata aia de Asia spre Mongolia.
Avem timp pentru toate! Important e sa calatorim cu ochii laaarg deschisi, sa fim dispusi sa si invatam ceva!
Si eu cercetez Mongolia acum, facem echipa?
Am vrut anul trecut sa plec in Raliul Mongoliei, am facut super proiect si (prea multa) promovare :)). Pana la urma mi-am luat teapa si nu am mai plecat… Cred ca m-am lecuit (momentan) sa particip la genul asta de actiuni + ca e prea din scurt (Raliul), nu apuci sa vezi mai nimic.
Dar pot sa te ajut cu info despre drum, costuri, vize etc…
Doar 11 🙂
Nu sunt „doar”, sunt 11 :). Care sunt? Si unde ti-a placut cel mai mult? 🙂